Selectia „FormulaAS”

* Tom Hanks, „Caractere atipice. Niște povestiri”, fotografii de Kevin Twomey, traducere de Alex Văsieș, Editura ART (tel. 021/224.01.30), 446 p.

Celebritatea binemeritată a lui Tom Hanks ca actor de film e cel mai bun agent pro­mo­țio­nal pentru acest debut al lui în proza de fic­țiune. Și eu am cumpărat cartea din admirație pentru starul distins cu două Oscaruri și patru Globuri de Aur și al cărui nume pe orice generic (nu doar ca actor, ci și ca regizor și producător) atrage. La asta s-or fi gân­dit și editorii de la Penguin Random House care, așa cum reiese din „mul­­țu­mirile” finale, „au verificat, îmbu­nă­tățit și au făcut prezentabile aceste povești”. (Nici nu știți cât contează un redactor pro­fe­sio­nist!) Probabil că tot ei or fi avut ideea de a lega povestirile prin leitmotivul mașinilor de scris, știut fiind că Tom Hanks colecționează aceste obiecte ieșite din uz. Are vreo 250. Cred că nu e doar un capriciu de vedetă. În zilele noas­­tre, când toată lumea folosește tastatura computerelor și expediază instantaneu mesaje, mașina de scris poate fi și un simbol vintage al nostalgiei după o umanitate necaptivă în rețea, în care prietenii discutau față în față, își tri­miteau scrisori prin poștă și exista meseria de dactilo­gra­fă. Cele 17 povestiri sunt des­păr­țite-unite în volum și prin fotografii ale unor ma­șini de scris de diferite mărci, iar tit­lul se poate referi atât la ca­rac­terele perso­na­je­lor cât și la caracterele de lite­ră, dife­ri­te de la o mașină la alta. „Gă­seln­ița” are rostul de a da o oarecare unitate unor texte de facturi diverse, scrise de-a lun­gul timpului pentru pro­pria plăcere, în rare mo­mente de răgaz sau de aștep­tare din­tre filmări. Un scriitor de du­minică, fără ambiția de a se face cunoscut, fiindcă de­ja e. Subiectele sunt alese din realitățile so­cie­tății americane contemporane (cu unele referiri incomprehensibile celor din afara ei) și au în comun un spirit umanitar, binevoitor, o anume tandrețe pentru oamenii vulnerabili, cu dorin­țele și eșecurile lor de a se insera social. Tom Hanks scrie în principal despre medii pe care le cunoaște: lumea filmului, a teatrelor de pe Broadway, viața orășelelor de provincie în com­­parație cu trepidația, aglomerația, nebunia new-yorkeză, despre lumea afaceriștilor super­bo­gați dar și despre cea a emigranților ilegali și a oamenilor străzii. Uneori cotrobăie și în pli­urile timpului, în anii ‘50-’70 ai secolului tre­cut, știuți de la rude sau din propria adolescență (e născut în 1956). Răspândite simetric în carte sunt și patru texte cu supratitlul „Orașul nostru de azi cu Hank Fiset”, paginate pe două co­loa­ne, în care adoptă stilul reportericesc, iposta­zi­in­du-se într-un ziarist de la „Tri-Cities Daily News” (Tri-Cities sunt trei orășele reale din apro­piere de Washington, așa cum reale și de actualitate sunt și lucrurile despre care scrie Fiset, de pildă că publicația la care e angajat e nevoită să renunțe la ediția pe hârtie și să apară doar on-line). Desigur, Forrest Gump – scrii­to­rul își reprezintă și el, dinamic și sincronic, țara multiculturală. În chiar prima povestire, avem patru prieteni buni: naratorul, al cărui tată est-european a ajuns în SUA în anii ‘70 fugind de co­munism, un asiatic cu bunici naturalizați în anii ‘40, un african, proaspăt cetățean ameri­can, și o femeie cu strămoși pirați, promotoare tiranică a stilului sănătos de viață. Trecând cu nonșalanță de la un registru la altul – liric, dra­matic, jurnalistic, de scenariu cinema­to­grafic – Tom Hanks are totuși, în afara ma­și­nilor de scris omniprezente, și teme ce revin. El pune reflectorul cu predilecție pe provizorat, an­goa­se, damnare și salvare, umilință și dem­nitate, prietenie și iubire. Și mai ales pe nevoia de a te elibera din lanțurile invizibile cu care te-au priponit convențiile sociale, cu poncifele lor de gândire utilitaristă.