Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pr. MIHAI ANDREI ALDEA: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul”

• Preot în București, prețuit și iubit de tineri, pasionat cercetător, doctor în etnologie și folclor, scriitor de proză ficțională pe teme isto­rice, orator cu sute de conferințe prin țară, binefăcător al multor ne­voiași, el însuși greu încercat de viață, dar niciodată înfrânt, tată a trei fete, părintele Mihai Andrei Aldea calcă hotărât pe urmele fostului lui duhovnic, avva Iustin Pârvu de la „Petru Vodă”. Știind cât prețuiește tradiția și ce evlavie are la Sfântul Ioan Botezătorul, l-am provocat pe părintele Mihai Andrei Aldea, la un dialog despre „Înaintemergătorul Domnului” •

Vărul Domnului

Pr. MIHAI ANDREI ALDEA

– Părinte Mihai, ne apropiem de praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, o mare sărbătoare creștină, pe care vă propun să o celebrăm în paginile revistei noas­tre printr-o prezentare a Înaintemergătorului Domnului dintr-o perspectivă mai puțin con­vențională.

– Foarte pe scurt, după cum aflăm din Sfânta Scriptură, Sfân­tul Ioan Botezătorul este fiul lui Zaharia și al Elisabetei. Mama lui era verișoară a Fecioarei Maria. Deci, Ioan era văr cu Iisus Hris­tos. Era mai în vârstă decât Mân­tuitorul cu șase luni. Ca și Iisus, Ioan a fost printre copiii care tre­buiau omorâți din ordinul lui Irod. Când Maica Domnului, cu Prun­cul și cu Iosif, au fugit în Egipt, Zaharia și Elisabeta l-au ascuns pe Ioan în munți, unde a stat mul­tă vreme. Acolo s-a învățat cu viața aspră, obișnuin­du-se să mănânce doar miere de albine sălbatice și lăcuste. Tatăl lui, Zaharia, a fost ucis de Irod, tocmai pentru că l-a scăpat de la moarte pe copil. La matu­ritate, așa cum știm, Ioan l-a botezat în Iordan pe Iisus, după ce îi pregătise calea, chemând cât mai mulți oameni la pocăință. Nu mult după aceea, a fost decapitat de către Irod. Așadar, Ioan a trecut prin prigoane cumplite și a avut moarte martirică. Prin viața lui, el unește Vechiul cu Noul Testament.

Protectorul „surățiilor Sânzienelor” și al ostașilor fără plată

– Ce nu ne spune Biblia despre Ioan, și ni s-a transmis prin tradiție sau ni s-a relevat prin scrie­rile Sfinților Părinți?

– Tradiția noastră creștină este impregnată de Sfânta Scriptură, iar cultura veche românească, de pildă, este foarte biblică, ca să spun așa. Toate obi­ceiurile și datinile sunt desprinse, practic, din în­vățăturile Evangheliei. Pentru românii din vechime, Scriptura era reală și vie, ceea ce era firesc, pentru că ei trăiau „în Dumnezeu”. Pentru noi e greu să ne închipuim asta, căci trăim într-o lume a virtualului, a irealului.

Imaginea populară românească despre Sf. Ioan Botezătorul este foarte profundă. În ima­gi­narul colectiv, Sf. Ioan a fost luat drept ocrotitor al femeilor care trăiau curat, creștinește, și erau foarte luptătoare și puternice, reunite în „sură­țiile Sânzienelor” (sau Drăgaicelor). „Surățiile” erau comunități feminine similare „frățiilor bărbătești”. Orice frăție sau surăție avea un sfânt protector. Iar Sânzienele și Drăgaicele îl aveau pe Sf. Ioan, de aceea ele sunt sărbătorite pe 24 Iunie. Îl aveau ca model pe acest înger în trup.

Dar și unele frății bărbătești îl aveau ca ocrotitor, pentru că îl considerau protector al ostașilor fără plată. În acele vremuri, armata era alcătuită din os­tași cu soldă, lefegii, și din oșteni care nu erau plătiți, ci făceau ser­viciu militar din simț patriotic. Oastea cea mare se forma din ast­fel de soldați fără plată.

Cum a ajuns Sf. Ioan Boteză­torul protector al acestor ostași? Păi, există un episod biblic, în care vin la el soldații și îl întreabă: „Ce să facem ca să ne mân­tuim?”. Iar el nu le spune, cum ar crede unii azi: „Aruncați armele, lăsați-vă de ostășie!…”. Nu, ci le zice: „Faceți-vă datoria fără să asupriți pe nimeni. Nu jefuiți pe nimeni, fiți mulțumiți cu solda voas­tră”. Se știe că pe atunci ar­matele jefuiau locurile cucerite, pentru a se îndestula.

Nănașul lui Dumnezeu

Tăierea capului lui Ioan Botezătorul

– Românii au mare evlavie la Sfântul Ioan Bo­tezătorul. Mai mare decât față de alți sfinți. De ce?

– Sf. Ioan Botezătorul este foarte respectat și iubit de toți românii pentru că s-a învrednicit, ca om, să boteze pe Dumnezeu întrupat. Asta i-a cutre­murat pe români și pe creștini, pe bună dreptate. Drept care îl mai numesc și „Nănașul lui Dumne­zeu”. Este un lucru peste înțelegerea umană acest episod al botezului. Vă dați seama ce smerenie pe Hristos, să se lase botezat de un om? Și ce mult l-a înălțat pe om, prin Sf. Ioan, prin acest gest?

Acest botez are consecințe asupra întregii crea­ții. Botezul Domnului este un nou început al lumii. Cum Iisus este noul Adam. De ce? Păi ce avem la început? „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pă­mântul. Și pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.” La fel se întâmplă și cu Botezul de la Iordan. Avem Duhul Sfânt deasupra apelor, din nou, în chip de porumbel. Îl avem pe Fiul, care lucrează mântuirea lumii, pentru că în acea clipă a botezului a luat pe umerii lui toate păcatele omenirii. Și apele s-au curățit și s-au sfin­țit. Și îl avem pe Tatăl, al cărui glas se aude din înal­tul cerului. Exact ca la început. Ei, și acest act se face prin mâna lui Ioan Botezătorul.

Înger în trup

– Această evlavie populară explică și faptul că foarte mulți români poartă numele Sfântului Ioan?

– Nu neapărat. Aici e o lucrare dumnezeiască mai adâncă, pentru că românii au evlavie față de mai mulți sfinți cu numele de Ioan: Sf. Ioan Bote­zătorul, Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Apostol și Evan­ghelist Ioan… Și mai sunt și alții, Sf. Ioan cel Milos­tiv, Sf. Ioan Postitorul, sunt mulți… Românii își ale­geau numele copiilor după sfântul care era în ziua nașterii sau în imediata apropiere a acelei zile. O cauză a înmulțirii numelor de Ioan este faptul că sfinții Ioan au cele mai multe sărbători în calendar.

– Ați spus mai devreme că Sf. Ioan este un în­ger în trup. În unele icoane, chiar este reprezentat cu aripi. Este o metaforă sau ce vrea să însemne?

– El s-a despărțit de patimile omenești și a ajuns la măsura îngerilor. Ioan îl recunoscuse pe Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu încă înainte să se fi născut amândoi. Când Maica Domnului a mers la verișoa­ra ei, Elisabeta, cele două erau însărcinate, iar pruncul Ioan a tresărit în pântecele maicii sale, căci l-a simțit pe Hristos. Mai târziu, când l-a botezat în Iordan pe Iisus, l-a mărturisit pe acesta ca fiind „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. Și, la îndemnul lui, ucenicii care au avut minte și suflet l-au urmat pe Hristos. Cu toate acestea, atunci când Ioan se afla închis în beciurile lui Irod, i-a trimis pe ucenicii lui să-l întrebe pe Iisus: „Tu ești cel care va să vină sau trebuie să așteptăm pe al­tul?”. Adică: „Tu ești Mesia?”. Te întrebi de ce a făcut așa ceva, când el știa bine că Iisus era Mesia. Și toți Sfinții Părinți ai Bisericii tâlcuiesc că a făcut asta pentru slăbiciunea, gelozia și invidia ucenicilor lui. Ei îl iubeau pe Ioan și nu înțelegeau cum de l-au uitat oamenii, pe când se afla în temnița lui Irod, și toți mergeau după Iisus. Și-atunci Ioan i-a trimis la Iisus, pentru că știa că Mântuitorul va lucra pentru a le salva sufletele. Și Hristos a făcut asta: în fața lor a vindecat bolnavi, a deschis ochii orbilor, i-a ri­dicat pe cei slăbănogi, i-a înviat pe morți, le-a binevestit săracilor… Și a zis: „Spuneți lui Ioan că fericit este acela care nu se va sminti întru mine”. Ioan și Iisus au lucrat împreună pentru a-i liniști pe ucenicii care erau tulburați. Ioan a avut o asemenea dragoste față de ucenici și o asemenea smerenie, încât nu s-a sfiit să facă pe prostul, trimițându-i să-l întrebe pe Iisus dacă el este Hristosul. De aceea este numit „înger în trup”. În plus, Hristos însuși spune despre Ioan: „El este acela despre care s-a scris: «Iată, Eu trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta»”.

– De aceea Ioan este înfățișat în iconografie cu aripi îngerești?

– Da. Aceste aripi arată înălțarea și apropierea de Dumnezeu. El este singurul sfânt reprezentat în icoane cu aripi îngerești. Și ne întoarcem iarăși la ce spune Mântuitorul: „Nu s-a ridi­cat între cei născuţi din femeie unul mai mare decât Ioan Bote­zătorul”. Dintre toți bărbații care s-au născut în chip firesc, Ioan strălucește cel mai mult și se înalță cel mai aproape de Dumnezeu. Sigur, Iisus Hristos s-a exclus pe sine, căci el este Dum­nezeu întrupat.

Antecamera vieții

Cu reporterul interviului

– Părinte, să lămurim și episo­dul uciderii Sfântului Ioan Boteză­torul. El știa ce-l așteaptă și se pu­tea salva. Irod însuși a ezitat să-l omoare, dar până la urmă, poftele lui trupești au fost mai puternice. De ce a mers Sf. Ioan, fără preget, spre martiriu?

– Nivelul de gândire al oameni­lor legat de rostul vieții este redus. Ce nu vedem sau nu înțelegem, nu cre­dem că există. Credem că lumea asta este totul, pe când ea este doar o antecameră a adevăratei vieți. A­de­vărata viață începe după moarte. Depinde de drumul pe care ni-l alegem, ca să credem că moartea este un final sau un început.

Oamenii din vechime înțelegeau mai bine asta. De aceea, se străduiau să ducă o viață virtuoasă, ba chiar de jertfă, născând și crescând mulți copii, respectând poruncile lui Dum­nezeu, făcând bine celorlalți, într-o lume mai rea și mai urâtă de o mie de ori decât cea în care trăim noi azi. Știind toate acestea, înțele­gem mai bine de ce Sf. Ioan Bote­zătorul a mers bucuros la „moarte”, căci a ajuns la Viață. Misiunea lui pământească se sfârșise și putea să treacă dincolo. Și mai mult decât atât, știa că moartea lui va fi o ulti­mă mărturie de credință. Ce moarte poate fi mai frumoasă decât aceea prin care aduci pe alții la credință? Or, în clipa în care capul său tăiat i-a mustrat pe cei pre­zenți pentru păcatele lor, mulți s-au cutremurat și au mers spre mântuire.

Ieșirea din întuneric

– Sf. Ioan Botezătorul și Maica Domnului sunt singurii sfinți care sunt sărbătoriți și la naștere, și la adormire. De ce?

– Pentru că apariția lor pe lume reprezintă un moment de cotitură pentru umanitate. Nașterea Mai­cii Domnului este apariția luceafărului de dimi­neață, nașterea Sfântului Ioan reprezintă zorii de ziuă, iar ve­ni­rea Mântui­torului este răsă­ritul. Sunt trepte ale ieșirii din întu­neric. Și noi le sărbătorim, pentru că ne dorim cu pu­tere ieșirea din noaptea pă­catului. Este bucuria regă­sirii Luminii!

Claudiu Tarziu

Claudiu Târziu (n. 1973, Bacău) a absolvit Facultatea de Drept la Iași și Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Bucu­rești. Debut în presă: 1992. A fondat și a condus șapte publicații locale sau centrale, între care cea mai longevivă a fost revista „Rost” (2002-2012). A fost jurnalist de investigații la cinci cotidiane naționale, iar din 2006 este redactor la „Formula AS”. A publicat volumele: „Maria Ploae – viața pe scene” (Ed. UCIN, București, 2014) și „Cei 13 care m-au salvat” (Ed. Rost, București, 2018).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian