Acum mai bine de un deceniu, un duel politic între Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost pe viață și pe moarte. Pe fostul președinte și pe fostul premier îi leagă o dură adversitate politică, începută după ruperea Alianței „D.A.” și eliminarea PD-ului de la guvernare. Acea schismă avea să urmărească și să condiționeze, de altfel, ani buni politica românească, până mai recent, când PNL-ul s-a dezis, formal, de linia USL-istă pe care a urmat-o multă vreme. Acum, când se preconizează o nouă alianță a dreptei, în vederea susținerii unui candidat comun anti-Firea la Primăria Capitalei, nici Băsescu, nici Călin Popescu Tăriceanu – cei doi lideri ai Alianței „D.A.” și cei doi dușmani neîmpăcați de mai târziu – n-au mai intrat în calculele decidenților. Ambii conduc azi partide mici, de 5-6%, care nu prea mai contează la formarea unei majorități sau la blocarea unei moțiuni. Cam puțin, parcă, pentru doi politicieni de numele cărora se leagă momentele importante din drumul nostru european și pentru doi oameni care au fost în sferele cele mai înalte ale politicii românești.
Faptul că cei doi au ajuns să conducă partide mici – ca să nu le zicem marginale – n-ar fi un păcat în sine. Nimeni nu e nemuritor pe funcții mari sau în organizații mari. Dimpotrivă, unii care s-au crezut stăpâni absoluți în partidele lor sunt azi după gratii. Dar faptul că aceste partide n-au pic de personalitate după câțiva ani de funcționare, faptul că nu au adus „sânge” proaspăt și nu au propus nimic memorabil, ajungând să depindă exclusiv de popularitatea figurii liderului lor, e un eșec vizibil în obligația celor doi de a candida la funcția de primar general. Ca în butadele acelea cu momâia bunicului ținută în geam, ca să mai încasezi o pensie sau două, Băsescu și Tăriceanu s-au așezat, de bună voie, în vitrina „localelor” din București, deși prognozele din sondaje sunt, fatalmente, mult sub rangul lor. Iar dacă de la Tăriceanu, cu toate contorsiunile lui oportuniste din ultimii ani, nu te-ai fi așteptat la prea multe, Traian Băsescu – care recunoaște singur că, de fapt, nu îl interesează primăria Capitalei și că merge în alegeri doar ca să ciupească un 5-10% pentru partidul lui – leagă, prin candidatura aceasta, încă o piatră de moară la curajoasa sa carieră prezidențială. Un om care ar fi putut să fie liderul de facto al opoziției anti-PSD și care, de la înălțimea experienței sale, ar fi putut să dicteze direcțiile principale ale politicilor interne și externe ale României, a ajuns izolat în propriul partid, înconjurat de o lume cu care nici măcar nu împărtășește aceleași valori, abandonat de colaboratorii de valoare care l-au urmat chiar și la înființarea PMP. Dincolo de calculele forțelor anti-Firea, candidatura lui Băsescu este legitimă. Dar „Băse” fusese omul războaielor mari și al marilor victorii, nu o momâie scoasă în geam, pe 15 ale lunii, când trece poștașul…