
– Grânele reprezintă cea mai eficientă terapie de dezintoxicare a organismului. Chinezii și japonezii le folosesc de sute de ani., pentru tratarea unor boli incurabile. Reluăm, la cererea multor cititori ai revistei, TERAPIA OSHAWA, prezentată de dr. CRISTIAN BOERESCU. Cerealele tocmai au fost recoltate din câmp și așteaptă să-și arate puterea –
Medicina tradițională chineză și indiană demonstrează, pe baza unei experiențe de mii de ani, că principiul dezintoxicării este fundamental în terapeutică. Fără dezintoxicare, orice încercare de vindecare a bolii, orice remediu (chiar și naturist) este sortit unui succes limitat. Nu de puține ori, dezintoxicarea (spălarea organismului de reziduuri nocive) reprezintă ea însăși o metodă de vindecare cu rezultate spectaculoase, indiferent dacă e vorba de dezintoxicarea prin post cu apă și pâine, cu ceaiuri și sucuri de legume, cu cereale etc. În Occident, principiul dezintoxicării a fost și este practicat de mari terapeuți, precum Kneipp, Kuhne, Oshawa, Breuss, dr. Jean Valnet și mulți alții. În România, metoda a fost aplicată cu mult succes de cunoscutul terapeut ing. Valeriu Popa, fiind integrată, astăzi, obligatoriu, în toate tratamentele vindecătorilor naturiști.
Metoda de dezintoxicare Oshawa
Face parte din medicina tradițională japoneză și a fost îndelung practicată de cunoscutul terapeut George Oshawa (1893-1966), celebru prin lucrările sale despre macrobiotică, știința unei alimentații corecte, bazată pe consumul echilibrat de alimente încărcate cu energii masculine (Yang) și feminine (Yin). Practicanții macrobioticii (milioane, în Occident, America, Australia și Canada), văd în alimentație principalul drum către o sănătate perfectă. Se spune, de altfel, că însuși Oshawa s-ar fi vindecat singur de tuberculoză prin alimentația macrobiotică.
În ce privește dezintoxicarea cu cereale, ea se bazează pe: grâu, orez, mei sau hrișcă, cumpărate, dacă este posibil, de la țărani, cât mai sănătoase și bine coapte, obținute din locuri unde nu s-au folosit îngrășăminte chimice. Cura de dezintoxicare cu cereale durează 10 zile, folosindu-se rețete rapide, ușor de preparat. Cerealele vor fi consumate în orice cantitate (se poate mânca din ele pe săturate), în mai multe mese pe zi. Singurele adausuri permise: apa și sarea grunjoasă.
Un studiu amplu, realizat la o universitate de medicină din statul Texas (SUA), arată că un regim cerealier integral scade cantitatea de radicali liberi din sânge. Așa se explică efectele anticancerigene ale curei cu cereale – dovedite în decursul anilor –, la foarte mulți subiecți care au recurs din disperare la o asemenea dietă extremă.
Rețete cu cereale

1. Turtițe din grâu
Ingrediente: 500 g grâu curat, 1 linguriță sare grunjoasă, 150 ml apă.
Mod de preparare: Se macină fin grâul (cu o râșniță electrică sau cu o moară casnică de uruială), obținându-se făina integrală, din care se face o cocă cu apa și sarea. Se lasă la înmuiat 30 de minute, apoi se fac turtițele, care se coc în tigaie fără ulei, la foc mic.
2. Grâu, hrișcă sau mei copt
Ingrediente: 300 g grâu, hrișcă sau mei, 1 linguriță sare grunjoasă.
Mod de preparare: Se spală bine grâul și se pune în tigaie sau ceaun de fontă cu apă și sare, atât cât să-l acopere. Se lasă la foc iute până se evaporă apa și se amestecă continuu până grâul își schimbă culoarea și este ușor de mestecat. Hrișca și meiul pot fi coapte fără a fi umezite în prealabil.
3. Terci de grâu
Ingrediente: 200 g făină de grâu integrală, 400 ml apă și un vârf de cuțit sare grunjoasă.
Mod de preparare: Se pune apa cu sare la fiert. Când clocotește, se toarnă (în ploaie) făina de grâu integrală, până se obține consistența dorită. Se fierbe 20-30 de minute.
4. Supă de orez cu găluște de grâu
Ingrediente: 100 g făină de grâu integrală, 100 g orez, jumătate de linguriță de sare, 500 ml apă.
Mod de preparare: Din grâul măcinat, puțină apă și sare se face o cocă moale și se lasă la înmuiat 30 de minute. Se fac găluște mici care se pun în apa clocotită cu sare, se fierb 10 minute, apoi se adaugă orezul și se mai fierb 20 de minute.
5. „Lapte” de grâu
Ingrediente: 40 g grâu și 300 ml apă.
Mod de preparare: Se macină grâul (la râșnița de cafea), se pune într-o cană mare și se toarnă apa fierbinte; se agită și se lasă la răcit. Înainte de a se consuma, se amestecă conținutul.
6. „Pilaf” simplu

Ingrediente: 100 g orez, 300 ml apă, 1/2 linguriță sare grunjoasă.
Mod de preparare: Se spală bine orezul și se pune la fiert cu apa și sarea într-un vas de fontă, la foc moderat, 20 de minute.
7. Hrișcă crudă
Ingrediente: 200 g hrișcă.
Mod de preparare: Se spală boabele de hrișcă, se pun într-un vas și se acoperă cu apă. După 1-2 ore hrișca se înmoaie, se umflă și se poate consuma. Hrișca poate fi înlocuită cu grâu, cu condiția să fie pus la înmuiat cu o seară înainte.
8. Pastă de orez
Ingrediente: 200 g orez, 400 ml apă, 1/2 linguriță sare grunjoasă.
Mod de preparare: Se macină orezul cu o râșniță de cafea. Se pune apa cu sare la fiert. Când clocotește, se adaugă făina de orez. Se fierbe 15-20 minute.
Exemplu de dietă:
Mic dejun: 1-2 căni „lapte” de grâu.
Ora 10: 3-5 linguri hrișcă crudă.
Dejun: 1) supă de orez cu găluște de grâu; 2) pilaf simplu cu făină de grâu copt sau turtițe de grâu.
Ora 17: 3-5 linguri de mei copt.
Cină: 1) terci de grâu; 2) pastă de orez cu turtițe de grâu.
9. Plăcintă de grâu cu orez fiert
Ingrediente: 500 g făină de grâu integrală, 200 g orez, 1 linguriță de sare grunjoasă.
Mod de preparare: Se prepară o cocă cu apă călduță și sare din grâu integral și se fierbe orezul separat cu puțină sare. Se întinde coca cu un făcăleț pentru a obține o foaie de plăcintă, dar ceva mai groasă decât cea de la patiserie. Se pune orezul fiert la mijloc și se rulează foaia de plăcintă. Se presară puțină făină integrală pe tavă, se așează 3 rulouri și se coc la foc iute 10-20 de minute. Se taie în felii groase și se mănâncă în decurs de 7-10 ore.
10. Fulgi din cereale (grâu, orez, secară, ovăz)
Se cumpără de la supermarket sau magazine naturiste și se consumă ca atare, uscate, sau înmuiate în apă, simple sau combinate și în cantitatea pe care o dorim.
11. Turtițele multicereal
Se prepară ca și cele din grâu. Pentru a pregăti coca, pe lângă făina integrală din grâu, se folosesc suplimentar mei măcinat și fiert, hrișcă măcinată înmuiată cu apă 2-3 ore sau orez măcinat și fiert, amestecate în proporții egale sau după imaginația de moment.
Evident, fiecare va adapta aceste rețete după necesitățile personale sau după sfatul medicului și se pot face chiar asocieri parțiale cu unele legume și fructe de sezon.
Soldații romani au cucerit întreaga lume mâncând grâu, dvs. de ce să nu vă cuceriți sănătatea mâncând cereale? Succes!