
Am vârsta de 54 de ani și anul trecut am fost diagnosticat cu scleroză multiplă. De la genunchi în jos, picioarele sunt aproape înțepenite, la nivelul labelor am dureri foarte mari, respectiv furnicături, arsuri, zvâcnituri, senzație de înghețare, dureri musculare și articulare la nivelul genunchilor, slăbiciune musculară, merg sacadat, mă împiedic de propriile picioare, plus tremor, oboseală, transpirație și înroșirea feței, vertij, pierdere de echilibru. În concluzie, nu mai pot ieși din casă fără să fiu însoțit. Fac tratament cu Thiogamma, Gabaran, Lyrica, Cymbalta, perfuzii cu Solumedrol, Driptane, Carbamazepină și multe altele. Vă rog din suflet să-mi spuneți ce aș mai putea face și ce suplimente alimentare sau remedii homeopate pot lua pentru a-mi ameliora durerile. Vă mulțumesc mult!
LIVIU – București
„Am pinteni calcanei și mi-e teamă să mă operez”
De aproape un an sufăr de dureri la picioare din cauza pintenilor calcanei bilaterali. Am consultat mai mulți medici. Unii mi-au spus că trebuie să mă operez, iar alții – să mă obișnuiesc cu suferința, că oricum, nu se poate face nimic. Vă rog din suflet să-mi recomandați câteva rețete naturiste pentru boala mea, pentru că am și uitat ce înseamnă o viață fără dureri. Vă mulțumesc și aștept cu nerăbdare răspunsurile dvs. Îi rog și pe specialiștii revistei să-mi dea un sfat!
SOFIA T. – Suceava
„După un AVC ischemic, mama e paralizată pe partea dreaptă”
În urmă cu șase luni, mama a suferit un AVC ischemic. În prezent este hemiplegică și afazică (e paralizată pe dreaptă, și vorbește cu mare greutate). A urmat medicația stabilită de medici și, în paralel, îi dau propolis, lăptișor de matcă, ulei de cătină, Omega 3. Vă rog să-mi spuneți ce alte tratamente mai poate face pentru recuperare, care știu că este grea și lentă. Menționez că mama are 81 de ani și este diabetică. Vă mulțumesc din suflet și vă felicit pentru revista dumneavoastră.
FELICIA – Râmnicu Sărat
„După mastectomie și citostatice, am steatoză hepatică”
Dragă redacție, apelez și eu la ajutorul colaboratorilor și cititorilor dvs. Anul trecut am fost diagnosticată cu cancer de sân și mi s-a făcut mastectomie totală. Am făcut apoi șase ședințe de citostatice, cu Tamoxifen și Faslodex. Anul acesta, am început să mă simt tot mai obosită și să am dureri în partea dreaptă a abdomenului. Am fost la control și – la tomograf și la ecografie – s-a evidențiat steatoză hepatică, ficat cu multiple formațiuni nodulare hipodense, cu contur neregulat. Menționez că am vârsta de 54 de ani, iar în prezent țin un regim alimentar vegetarian și iau protectoare hepatice. Medicii nu mi-au spus, dar se poate ca citostaticele să-mi fi afectat ficatul? Poate a trecut cineva prin aceeași suferință și are bunăvoința să mă ajute cu un sfat. Vă mulțumesc și doresc revistei cât mai mulți cititori.
GINA S. – Craiova
„Există vreun leac naturist pentru otoscleroză bilaterală?”
Stimată redacție, am 68 de ani și acum aproape 20 de ani am fost diagnosticat cu otoscleroză bilaterală. Am fost operat și rezultatele au fost mulțumitoare, dar de câțiva ani, scăderea auzului s-a accentuat. Mi-am cumpărat și un aparat auditiv, dar degeaba. Specialiștii pe care i-am consultat au spus că este un proces degenerativ și voi ajunge la surzenie totală, pentru că scade capacitatea nervului auditiv. Poate există un tratament naturist care să întârzie acest proces. Vă mulțumesc anticipat și doresc tuturor sănătate, în timpurile grele prin care trecem.
TIBERIU S. – București
„Am hematoame care nu trec”
Mă confrunt cu o situație mai deosebită. De câte ori mă lovesc, îmi rămâne un hematom care nu mai dispare, se transformă într-un mic nodul, tare, nedureros. Medicul mi-a spus că aceste hematoame nu dispar din cauza unui exces de calciu din organism și singura soluție este să le operez. Știe cineva un remediu naturist pentru problema mea? Vă mulțumesc!
CORNELIA A.
„Sufăr de extrasistole, deși inima este sănătoasă”
Dragă redacție, îi rog pe specialiștii cu care colaborați să-mi spună cărei specialități medicale să mă adresez, referitor la problema mea: extrasistolele. Am fost la mai mulți medici cardiologi, am făcut electrocardiograme și ecografii la inimă, și toți mi-au confirmat că nu am nicio suferință cardiacă. Mi-au spus că probabil sunt mai emotivă și trăiesc mai intens unele evenimente. Dar eu nu cred așa ceva. Sunt momente când inima o ia razna, bate de am impresia că-mi sare din piept, fără o cauză anume. Am fost atentă, să găsesc o legătură între apariția extrasistolelor și stările mele emoționale, dar degeaba. Menționez că am 31 de ani, sunt singură și mi-e teamă să nu fac un infarct în casă și să nu am cum să primesc ajutor. Mă gândesc mereu la asta și cred că mai mult îmi agravez starea. Unde să merg, la ce medic? Îmi pun speranța în dvs. Vă urez sănătate!
LAURA
(Înfrățiți-vă cu tinctura de păducel. Suferința dvs. va deveni amintire. [Din experiența redacției])
„Am infecție cu Aspergillus”
Am o infecție cu Aspergillus, localizată în sinusuri. Am făcut două serii de antibiotice, dar nu am scăpat de fungi. Știți vreun remediu naturist? Mulțumesc anticipat!
IRINA C.