Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Să ne descifrăm organismul: Senzațiile de mâncărime din zonele intime

– Mâncărimile, arsurile sau durerile din zona intimă sunt nu numai foarte neplăcute, ci și jenante. Nimeni nu discută cu ușurință despre ele. De aceea, vom oferi aici câteva repere orientative, care nu au în niciun caz pretenția de a substitui diagnosticul pus de un medic specialist. Vă întindem doar o mână de ajutor, ca să vă înțelegeți mai bine simptomele și să le acordați importanța cuvenită –

Foto: Dreamstime – 2

Cum reacționează de obicei o femeie a­tunci când are de-a face cu asemenea sen­zații dezagreabile? Mai întâi așteaptă o vreme, în speranța că vor dispărea de la sine. Și, bineîn­țeles, nu dispar. Dimpotrivă, devin din ce în ce mai sâcâitoare. Atunci, persoana în cauză își dă seama că e timpul să ia măsuri. Deci intră pe internet, încercând să se lămurească despre ce este vorba și care ar putea fi soluția. Sau cere sfatul celei mai bune prietene. Sau dă o fugă la farmacie și se con­fesează doamnei amabile de după tejghea, care ne­greșit va avea o idee și îi va propune unul sau altul dintre preparatele frumos înșirate pe rafturi. Însă aces­te demersuri terapeutice, bazate pe sim­ple supoziții și pe bune intenții, rareori duc la un final fericit. Vizita la medic este amânată nepermis de mult, iar în lipsa unui diagnostic exact și a unei terapii cu țintă precisă, simptomele vor reveni pe­riodic, ori se vor croniciza. Drept urmare, trata­mentul final va fi mai îndelungat și mai laborios. Pe când o inter­ven­ție calificată, la momentul opor­tun, ar fi rezolvat mult mai rapid problema.

Infecția vaginală fungică (vaginita micotică)

Ulei de oregano – (Foto: 123RF – 2)

Când apar mâncărimi și arsuri în zona vagi­nului, usturimi la urinare, disconfort sau chiar du­rere în timpul actului sexual și modificări ale secrețiilor vaginale, care devin abundente, urât mi­rositoare, capătă o consistență lăptoasă și se colo­rează într-un alb murdar sau un galben-maroniu, se suspectează de regulă o infecție fungică. Și nu fără motiv, deoa­rece trei din patru femei suferă cel puțin o dată în cursul vieții lor de o vaginită mico­tică. Iar în 80% din cazuri, aceasta este provocată de ciuperca nu­mită Candida albicans. Ea se gă­sește permanent în corpul nostru, fiind cantonată în cavitatea bucală, în intestin și în flora vaginului, unde nu creează pro­bleme, atâta timp cât nu se înmulțește peste măsură și nu migrează în alte direcții. Ca protecție naturală împotriva ciuper­cilor și a bacteriilor, mucoasa vaginală are un pH ușor acid, valoarea lui ideală osci­lând între 3,8 și 4,5. Însă în anumite împrejurări au loc depășiri ale valorilor amintite, de pildă pe durata gravidității, din pricina oscilațiilor hormo­nale. Același efect îl au și terapiile de sub­stituție hormonală, ca și tratamentele cu cortico­steroizi, în­trucât aceștia au o structură similară cu aceea a hor­monilor produși de glandele suprarenale. Mărirea pH-ului desfiin­țează bariera de apărare a mucoasei și astfel oferă condiții favorabile proli­ferării ciu­percii.

O altă cauză a apariției candidozei este admi­nis­trarea prelungită a antibioticelor, întrucât aces­te medicamente distrug nu numai microor­ganis­mele patogene, ci și bacteriile saprofite, care men­țin flora vaginală în echilibru. Dispariția lor lasă în urmă un spațiu gol, pe care candida se grăbește să-l ocupe, mai ales atunci când în zonă se menține un mediu cald și umed, prin purtarea lenjeriei confecționate din fibre sintetice și a unor pantaloni prea strâmți, care împiedică aerisirea pielii. Sunt nocive, de ase­menea, iritațiile provocate de dușu­rile intrava­gi­nale repetate, de deodorantele intime folosite ex­cesiv, de utilizarea pentru toaleta intimă a unor săpunuri și geluri cu ingrediente agresive sau cu un pH prea mare (indicat este pH-ul puțin acid sau cel mult neutru). Și nu putem încheia această trecere în revistă fără a menționa încă doi dintre cei mai im­portanți factori declanșatori ai candidozei: dia­betul zaharat și bolile auto­imune.

Ca avertisment la adresa doamnelor care ar avea impresia că pot combate infec­ția fungică pe cont propriu, trebuie spus că, dacă este ne­glijată sau tratată necorespun­zător, Candida albi­cans se ex­tinde. În 40-45% din­tre cazu­rile înregistrate, se con­stată că ea revine mereu, episoa­dele re­petându-se la intervale de 3-4 luni. Și nu oricum, ci cu simp­tome tot mai severe: dureri de cap, stări de epuizare fizică, fe­bră, dureri abdominale și lom­bare. În forma ei deosebit de gra­vă (din fericire, manifestată extrem de rar), infecția mico­tică devine invazivă, atacând o serie de organe vitale: ficatul, plămâ­nii, inima. Poate pune în pericol chiar viața pacien­tei.

Tratamentul alopat al can­didozei vaginale cu­prinde ovu­le de introdus în vagin, compri­mate sau capsule administrate oral, precum și creme sau unguente pentru aplicații locale. Substanțele active conținute în diversele preparate antifungice sunt clo­trimazolul, diflucanul (fluconazolul) și nistatina.

Suc de merișoare (Foto: Shutterstock – 2)

Terapiile naturale vizează, pe lângă eliminarea ciupercii, și restabilirea pH-ului acid al mucoasei vaginale, concomitent cu refacerea florei. În acest scop, se recomandă cure de probiotice și de supli­mente anti-candida, cu extracte din plante (ex. Can­dida Cleanse – Solaray, Formula Candida – Orga­nika, Candida Support – Now Foods). Cu­nos­cut pentru eficiența lui deosebită ca remediu antibac­terian, antiviral și antifungic, uleiul de oregano se tolerează mai bine încapsulat (ex. Ulei esențial de oregano – Vitacare, Ulei de oregano – GNC Herbal Plus). Se administrează pe o peri­oa­dă de 10 zile, apoi se reia după o pauză. Sucul de merișoare (2-3 pahare pe zi) contribuie cu re­zultate excelente la reglarea pH-ului vaginal. Dacă vi se pare mai comod să luați un supliment, iată câteva remedii, prezente în farmaciile românești: Merișor – Me­dica, Cranberry Extract – Solgar, Natural Cran­berry – Puritans Pride. În plus, tera­peuții naturiști apelează uneori și la aplicații lo­cale, așa cum este, de pildă, dușul vaginal cu oțet de mere (30 ml oțet de mere bio se diluează cu 60 ml apă și se pom­pează în vagin cu ajutorul unui dispozitiv spe­cial pentru spălături – o pompă de cauciuc, de forma unei pere). O altă procedură utilizează uleiul esen­țial de arbore de ceai: un tam­pon pe care s-au pus câteva picături de ulei se introduce în vagin, unde se lasă maximum 4 ore și niciodată peste noapte. Ma­nevra se execută de 2 ori pe zi, dimineața și după-amiaza, nu mai mult de 2-3 zile.

Există însă și un punct unde me­dicina clasică se întâlnește cu cea alternativă: ambele reco­man­dă ca tratamentul candidozei să fie însoțit de o dietă. Aceasta în­cepe cu câteva zile de detoxi­fiere, timp în care meniul se va reduce la legume fierte în aburi și salate, iar consumul de lichide va depăși cu mult cantitatea zil­nică obișnuită de 2 litri, cu inten­ția de a evacua eventualele colonii de Candida albicans formate în in­testin. Apoi se trece la dieta pro­priu-zisă, care exclude în primul rând zahărul și alimentele dulci, în ge­neral, pe o perioadă ce se poate pre­lungi până la câteva luni, în funcție de starea pacientei. Pe lângă dul­ciuri și fructele dulci (banane, ana­nas, struguri, pepeni, mere, cireșe, vișine, caise, pier­sici, nectarine, prune), sunt inter­zise cele mai mul­te dintre lactate (excepții: untul ghee (topit), brân­zeturile fermentate, iaurtul și chefirul), cofeina și teina (cafeaua, ceaiul verde și negru), cerealele care conțin gluten, carnea de porc, mezelurile și afumăturile, peștele (excepții: somo­nul sălbatic și sardinele), cartofii, sfecla roșie, păs­târnacul, fasolea, toate produsele din soia, alunele, fisticul, nucile caju, ciupercile, maioneza, ketchup-ul, oțe­tul (excepție: oțetul de mere). Sunt permise ce­realele fără gluten (quinoa, hrișca, meiul, ovăzul), carnea de vacă, pui, curcan, miel, sardinele și so­monul sălbatic, ouăle, lactatele indicate mai sus ca excepții, grepfruitul, lămâia, limeta, varza, varza de Bruxelles, broccoli, țelina, roșiile, dovleceii, castra­veții, vinetele, spanacul, avo­cado, sparanghelul, ceapa și ustu­roiul crud (neapărat câțiva căței pe zi), măslinele și uleiul extravirgin de măsline, uleiurile de cocos, in și su­san, ghimbirul, scorțișoara, cim­brul și busuiocul.

Vaginita bacteriană

Miere de Manuka

Vaginul are propria lui floră bac­teriană, în care o pondere însemnată este deținută de lactobacili. Structura ei echilibrată și pH-ul acid al mucoa­sei apără cavitatea vaginală de acțiu­nea unor agenți microbieni veniți din afară, care tind să se sta­bilească aici și să pro­lifereze, înlocuind flora normală și declanșând un sindrom inflamator. Printre aceștia se numără strep­tococii și stafilococii, Myco­plasma hominis (transmisă prin con­tact sexual neprotejat) sau Esherichia coli, bacterie provenită din intestin (ceea ce justifică și recomandarea ca ștergerea cu hâr­tie igienică după defecație să se facă din față către spate și nu invers, pentru a nu trans­porta microorganisme din colon în zona vaginului și a căilor urinare). Însă cel mai frecvent în­tâlnită în vaginita de origine bacte­riană este Gardnerella vaginalis, de fapt o componentă ino­fensivă a florei locale, care devine nocivă doar în momentul când se mul­tiplică excesiv.

Simptomele vaginitei bacte­riene se aseamănă destul de mult cu cele ale infecției vaginale fun­gice, din care cauză ele sunt de­seori confundate: mâncărimi, sen­zație de arsură, dureri la urinare, secreție abundentă, apoasă, de culoare cenușiu-găl­buie, cu un miros greu, de pește stricat. Diag­nosticarea se face prin examenul micro­scopic al unei probe din această secreție și prin deter­minarea pH-ului, care nu trebuie să fie mai mare de 4,5. Se estimează că 15-20% dintre femei se confruntă la un moment dat cu acest tip de vagi­nită. Dintre cauzele care duc la dezechilibrarea florei vaginului putem aminti: schimbarea parte­nerului sexual, contactele dese în zilele menstrua­ției, practicarea excesivă a dușurilor vaginale, utili­zarea unor produse de igienă intimă cu pH alcalin, chiar și fumatul, deoarece el distruge două bacterii esențiale pentru integritatea florei: Lacto­bacillus iners și Lactobacillus crispatus.

Terapia medicamentoasă constă în adminis­trarea de Clindamicină și Metronidazol. Afecțiu­nea trebuie tratată neîntârziat, întrucât riscă să pro­voace dezvoltarea unei boli inflamatorii pelvine, care duce de cele mai multe ori la infertilitate. Pentru femeile gravide, vaginita bacteriană este deosebit de pri­mejdioasă, fiindcă microorga­nismele patogene pot pătrunde în uter, declanșând o naștere prema­tură.

Ca propuneri de tratament alternative, putem reține: administrarea de capsule cu extract de ustu­roi, benefic datorită acțiunii lui antimicrobiene și de fortificare a sistemului imun (ex. Usturoi – Rotta Natura, Usturoi fără miros – Cosmopharm, Garlic – Bronson Laboratories), tampoanele ume­zite cu puțin ulei de cocos și introduse în vagin pentru ma­ximum 30 de minute, însă nu mai mult (acidul lauric conținut în uleiul de cocos reglează pH-ul) sau băile generale cu oțet de mere (se toarnă 2 căni cu oțet de mere în apa din cadă, iar baia durează 20 de minute).

Herpesul genital

Se estimează că boala este prezentă la 11% din populația globului, adică la circa 417 milioane de oameni, cu vârste cuprinse între 14 și 49 de ani, din­tre care două treimi sunt femei. În zona orga­nelor genitale și a anusului, pielea se înroșește și se aco­peră cu vezicule ce conțin un lichid incolor. Acestea se sparg, iar pe locul lor rămân leziuni dureroase, care au nevoie de aproximativ o săptămână ca să se cicatrizeze. Apar o leucoree cu miros neplăcut, mâncărimi și arsuri la urinare. De asemenea, sunt posibile sângerări în afara zilelor de menstruație și simptome similare cu cele gripale: dureri musculare și de cap, oboseală și febră. Aspectul pielii și manifestările reclamate de pacientă permit deja stabilirea unui diagnostic, confirmat ulterior de o analiză de laborator, care va eviden­ția prezența în sânge a anticorpilor contra virusului Herpes simplex de tip 2. Dacă bolnava este însărcinată, virusul îi poate provoca un avort spon­tan sau o naștere prematură, du­pă cum poate infecta copilul îna­inte sau în timpul nașterii, amenin­țându-i serios viața.

Agentul patogen HSV2 supra­vie­­țuiește prea puțin timp în mediul extern, deci nu poate fi luat din toa­lete publice, piscine sau de pe di­verse materiale textile (prosoape, așternuturi etc.). El se transmite prin raport sexual sau prin contactul cu secrețiile și pielea din zona genitală ale unei persoane infectate. Iar oda­tă intrat în orga­nism, nu mai poa­te fi eliminat și se reactivează la intervale mai lungi sau mai scurte. Antivi­ralele prescrise de medic (Zovirax, Famvir, Valtrex) au doar rolul de a scurta durata episoa­delor, a le reduce frecvența și a preveni transmiterea virusului la parte­ner. Același efect îl au, de altfel, și suplimentele cu in­gre­diente natu­rale (ex. Herpestop – Parapharm, HerpEx – Nutricaps Labs). Se poate interveni și local, prin ungerea pielii cu miere de Manuka, tamponare cu infuzie de ar­nică, aplicarea (de 2 ori pe zi) a unei frunze proas­pete de Aloe vera secționată și strivită, sau a unui pliculeț folosit de ceai negru, lăsat mai întâi să se răcească.

Lichenul scleros (scleroatrofic)

Cu toate că se întâlnește și la băr­bați, uneori chiar și la copii, această afecțiune inflama­torie cro­nică este de 10 ori mai frecventă la femei, îndeo­sebi la cele trecute de 50 de ani. Ea atacă pielea din zona organelor geni­tale și din jurul anusului, dar se poate întinde și pe piept, brațe, gât, urechi sau față. Li­chenul scleros provoa­că înroșirea pielii și apariția unor bubițe albe-sidefii, ca și a unor vezicule pline cu lichid, care se pot sparge. Pacienta are mâncă­rimi în regiunea geni­tală/anală, usturimi la urinare, dureri la defecație și în timpul actului sexual. Pen­tru diagnosticare, se efectuează o biopsie cutanată.

Cauzele bolii sunt neclare. Ca totdea­una, în ase­menea situații, se bănuiește o pre­dis­poziție genetică, de­oa­rece s-a con­statat că la 15% dintre persoa­nele afectate există antecedente familiale. Având în vedere vâr­sta marii majorități a pa­cientelor, care sunt fe­mei la me­no­pauză, se dă vina pe diminuarea secreției de estro­gen, dar se presupune și o dereglare a sistemului imunitar. Oricum, s-a ob­servat că bolile autoimune, diabetul de tip 2, disfuncțiile tiroidiene și anemia perni­cioa­să reprezintă factori favorizanți. Lichenul scle­­roatrofic înregistrează o evoluție discontinuă, cu perioade de agravare și de atenuare a simpto­melor. Pentru ținerea lor sub control se utilizează creme și loțiuni cu corti­costeroizi, asociate cu ad­mi­nistrarea unui medicament imunosupresor. Con­tra mâncărimilor se fac băi calmante de șezut și se iau antihista­minice seara, la culcare. S-au obținut rezultate încuraja­toare cu expunerea la razele ultraviolete A, iar cu titlu experimental, se încearcă injecții cu celule stem. Se pot face apli­cații locale cu gel de Aloe vera sau cu ulei esențial de lavandă, diluat în ulei de cocos.

Vulvodinita (vulvodinia)

Aproximativ 15% dintre femei se întâlnesc când­va, în cursul vieții lor, cu această boală miste­rioa­să, dificil de diagnosticat, care le provoacă suferință, deși nimic nu semnalează clar prezența unei patologii dermatologice sau ginecologice. Prin­tre simptomele vulvodinitei se regăsesc dure­rea cronică (uneori înțepătoare) la nivelul vulvei, mân­cărimile, usturimea, senzațiile de iritație, de strân­­gere și de uscăciune. Durerea poate fi con­stan­tă sau intermitentă, manifestată egal în întrea­ga zonă vulvară sau preponderent în anumite punc­te sensibile, și se intensifică la orice mișcare ce presu­pune un minim efort, chiar și la mersul pe jos. Atin­gerile sunt câteodată insuportabile, intro­duce­rea unui tampon în vagin sau desfășurarea nor­mală a unui raport sexual devin practic impo­si­bile. Iar limitarea activității sexuale va preju­di­cia, bineîn­țeles, relația cu partenerul. Alcoolul, ca­feaua și mân­cărurile picante accentuează simpto­mele. Un efect similar îl au și modificările hormo­nale inter­venite în intervalul premenstrual și în faza de ovu­lație a ciclului.

Suferința fizică, pe care femeia se străduiește de multe ori s-o ascundă, se repercutează negativ asu­pra echilibrului său psihic, dând naștere unor stări depresive, tulburări de somn, atacuri de pani­că, dar și unor probleme de natură psihosomatică, așa cum sunt migrenele, vezica iritabilă, sindro­mul colo­nului iritabil sau bruxismul (scrâșnitul din dinți în timpul somnului). Aceasta arată că vulvo­dinita tre­buie tratată simultan pe mai multe pla­nuri. Alături de analgezice, antiinflamatoare și (la nevoie) anti­depresive, se folosesc creme cu acțiu­ne relaxantă asupra mușchilor, se apelează la pro­ce­duri de fi­zioterapie (masaj, exerciții de întărire a musculaturii planșeului pelvin, stimulare locală cu impulsuri electrice de mică intensitate), pro­grame de yoga și acupunctură. Pen­tru rezolvarea conflictelor interi­oare, ca și a tensiunilor din cuplu, tuturor pacien­telor li se reco­man­dă terapia cognitiv-com­porta­mentală.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian