Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Am doar un rinichi și acela plin de chisturi”

Foto: Shutterstock

Am vârsta de 60 de ani și acum trei ani am suferit o nefrec­to­mie totală (mi s-a extirpat rinichiul stâng). Acum, rinichiul drept e plin de chis­turi. Vă rog din suflet să-mi recomandați un trata­ment naturist, pentru că mi-e frică să nu ajung la dializă. Medicii pe care i-am consultat mi-au spus că e mai bine să nu-l operez, să-și îndeplinească funcția cât mai poate, apoi soluția ar fi un transplant. Sper că cititorii și specialiștii dvs. îmi vor da vești mai bune, un leac care să dizolve chisturile. Cu mulțumiri,

RELU – Focșani

„Cum se pot diminua efectele cataractei?”

Dragă redacție, vă adresez acest apel dis­perat în speranța că mă veți putea ajuta în di­minuarea efectelor cataractei. Din cauza acestei afecțiuni nu mai pot citi, iar la distanță văd în ceață și ne­clar. Medicul oftalmolog mi-a spus că mă ope­rează, pentru schimbarea cristalinului cu unul artificial, doar cu acordul medicului car­diolog. Acesta însă nu-și dă consimțământul, din cauza multiplelor afecțiuni cardiace pe care le am și a vârstei de peste 83 de ani. Vă rog din suflet, dacă puteți să mă ajutați cu un tratament naturist sau medicamentos pentru diminuarea efectelor ca­taractei. Mențio­nez că sunt o foarte veche admi­ratoare a revistei dumneavoastră. Cu mulțumiri și stimă,

MIRELA – București

„Sufăr de dermatită seboreică”

Stimată redacție, caut un tratament pentru dermatita seboreică care mi-a cuprins fața. Am fost la mai mulți doctori dermatologi, dar până acum nu am găsit remedii. Rog cititorii revistei care s-au confruntat cu această boală și s-au vindecat, să-mi răspundă prin inter­mediul revis­tei dvs. Men­ționez că am 22 de ani. Cu mul­­­țumiri,

DUMITRU – Ploiești

„Nu mai pot suporta durerile de oase”

La doar 51 de ani, sufăr de du­reri de oase: mă dor coloana, pi­cioarele, mâinile… Am fost la me­dic, am făcut mai multe tratamente, fizio­terapie, dar degeaba: durerile persistă și le suport tot mai greu. Dimi­neața sunt ca un lemn, nu mă pot ridica din pat, mă las să alunec și fac câteva exer­ciții de stret­ching, pentru a putea funcționa. V-aș fi recu­nos­cătoare dacă mi-ați recomanda un tra­ta­ment na­turist eficient. Cu mulțumiri,

NICOLETA E. – București

„Nu aud ce-mi spun nepoții, dar zgomotele din urechi – da”

Dragi cititori, vă rog să-mi recomandați un tratament eficient pentru ameliorarea auzului și dimi­nuarea zgomotelor din urechi, care sunt foarte supărătoare. Sufăr de câțiva ani de sur­ditate bilaterală, ne­pro­teza­bilă. Aud doar cu urechea stângă ceva, dar foar­te vag. Dacă nu îmi pot auzi nepoții, în schimb, zgomotele din urechi le aud clar și tare: păcănituri, foș­nete – un coșmar. Îi rog pe spe­cia­liștii revis­tei să mă ajute cu un tra­tament efi­cient pentru îm­bu­nă­tățirea auzului. Am 62 de ani și aș vrea să mă bucur cu adevărat de viața pe care o mai am în față. Cu res­pect,

ZAHARIA – Slatina

„Sufăr de sindrom de tunel carpian”

Dragă redacție, aș dori să știu dacă se poate vindeca sindromul de tunel carpian, prin metode natu­riste. Sufăr de trei ani de această afecțiune neurologică debilitantă. Am dureri care ira­diază de la încheietura mâi­nii în sus, pe antebraț, până la umăr. Simt înțepături în degete și am tendința de a scăpa obiectele, nu mai am putere în mână. Mi s-a propus in­ter­venția chirurgicală, dar vreau să o evit. Vă mul­țumesc.

Smaranda G.

„Bunica mea are ulcer varicos”

Bunica mea suferă de ulcer varicos și are o rană la gleznă foarte dureroasă. Plân­ge tot timpul de durere și nu poate să pună piciorul jos, pentru că o doa­re căl­câiul foarte tare. Vă rog să îmi recomandați un medicament eficient pentru ali­narea dure­rii. Bunica mea are 66 de ani. Vă mulțumesc.

MĂDĂLINA S.

„Am fost diagnosticată cu rinofima”

Vă rog să mă ajutați într-o problemă de sănătate care mă chinuie de câțiva ani. Am fost diagnosticată cu rinofima, o afec­țiune în care se dilată venele care vascularizează nasul. Îmi apar bu­bițe dureroase pe nas și simt că mi se umflă nările. Me­dicul mi-a re­comandat operația, dar eu sper că există un leac pentru aceas­tă boală. Dacă a reușit cineva să se vindece cu aju­torul unui tratament natu­rist, îl rog să-mi scrie pe adre­sa redac­ției. Cu mulțumiri,

NARCISA – București

„Soția mea are un somn foarte agitat”

Soția mea, în vârstă de 71 de ani, are ur­mă­toarea problemă: în timpul somnului, geme și face niște zgomote ciudate, ca niște vuiete. Mai și sforăie, dar puțin. Această situație durează deja de vreo cinci ani. La început o trezeam, crezând că are un coș­mar, dar mereu mă certa că nu o las să doarmă. Așa că acum o las să gea­mă, dar, în schimb, nu dorm eu. Locuim într-o garsonieră, pen­tru că am făcut schimb cu fiul nos­tru, așa că nu am cum să dorm în altă cameră. Îmi poate da cineva un sfat? La ce medic, ce specialitate, să meargă pentru problema aceas­ta? Cu mulțumiri,

NICU D. – Arad

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian