Am simțit de nenumărate ori ajutorul divin în momente de mare cumpănă din viața mea. Vă scriu doar despre o asemenea întâmplare.
Am crescut la țară, până la vârsta liceului, când am venit la Galați. Acolo aveam o mătușă care știa să facă farmece. De mulți ani, familiile noastre erau învrăjbite. Copil fiind, am simțit ani la rând ura acestei femei asupra mea și a mamei mele. Eram adolescentă când am început să aud noaptea o voce de femeie care mă tot striga. Clar, concis, în fiecare noapte. Mă trezeam ca în transă, voiam să ies afară, dar nu găseam ușa camerei. Cred că aveam 13-14 ani, când într-o noapte am auzit iarăși vocea strigându-mă: „Doina!”. De data asta am găsit clanța ușii și am ieșit în drum. Sub geam era o femeie înaltă, slabă, îmbrăcată în negru, cu un batic tras pe ochi. Nu mi-a zis nimic. A ieșit pe poartă, iar eu am urmat-o ca-n vis. Mergea pe șoseaua care trecea prin comună. Nu mi-a spus absolut nimic. Întorcea doar capul din când în când, ca să vadă dacă o urmez. După ce am mers până am ieșit din comună, mi-am pierdut cunoștința. Bunicii și mama m-au căutat disperați. În cele din urmă, au dat peste mine niște copii care păzeau vacile, ziua, în cimitir. Dormeam pe o piatră de la un cavou. Eram în picioarele goale și în cămașa de noapte. M-au dus acasă la bunicii mei. Din acea zi, am început să mă simt rău. Nu mă mai puteam concentra la școală, dintr-o elevă de elită ajunsesem apatică și indiferentă. Nu mă mai interesa nimic, am fost dusă la un psihiatru în Galați, am făcut tratament, dar starea mea a rămas aceeași. Nu mai puteam nici vorbi. Înțelegeam tot ce mi se spune, dar nu puteam să-mi adun gândurile, nici să răspund la întrebări. Am întrerupt anul școlar. Bunica m-a dus la biserică să-mi citească preotul niște slujbe de dezlegare. M-a dus de mai multe ori. Preotul mă punea să stau în genunchi, îmi punea pe cap patrafirul și începea să citească. N-a putut niciodată să-și termine rugăciunea. Mi se făcea rău, nu aveam aer, mă înnegream, cădeam pe jos. Îmi reveneam numai afară, la aer. Dacă intram în biserică, iar nu puteam respira. Preotul a sfătuit-o pe bunica să trimită o scrisoare la o mânăstire de maici, unde se afla o icoană a Maicii Domnului, care făcea minuni. Nu mai țin minte unde. Bunica a trimis de mai multe ori acolo scrisori, dar personal nu a fost niciodată, pentru că era prea departe de noi. Starea mea proastă continua. Eram total ruptă de realitate. Nu mă interesa nimic, nici vorbă să pot învăța. Nici nu înțelegeam ce citesc. Bunicii au cheltuit o avere pe medicamente, fără nici un folos. Doctorii m-au considerat irecuperabilă. Până într-o noapte, pe care n-am s-o uit cât voi trăi. Am visat că dormeam cu fața în sus. Pe ușă a intrat Maica Domnului, exact așa cum o știam din icoane. S-a așezat pe marginea patului și a început să mă mângâie pe cap. Nu mi-a spus absolut nimic. Mă mângâia blând, cu o singură mână. Apoi s-a ridicat să plece. Când a ajuns la ușă s-a oprit, s-a întors și și-a scos de pe cap un fel de maramă din voal albastru. Voalul a început să plutească ajungând din mâinile Maicii Domnului pe capul meu. Am adormit iar a doua zi m-am trezit complet vindecată, ca și cum luni de zile nu se întâmplase nimic. Vioaie, dornică de viață, complet normală. I-am speriat cumplit pe bunici, care nu înțelegeau ce s-a întâmplat. Am reluat școala și am redevenit premiantă. Medicii m-au considerat un miracol de neexplicat. Dar eu știam adevărul: rugăciunile maicilor de la mânăstirea cu icoana cea sfântă se materializaseră. Maica Domnului mă salvase! De atunci, rugăciunile mele sunt îndreptate spre ea. Mi-o imaginez aievea, frumoasă și strălucitoare, cu palmele întinse spre mine, din care, atunci când o rog, izvorăsc puteri.
DOINA P. – Galați
