Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Puterea rugăciunii – Palmele Maicii Domnului

Am simțit de nenumărate ori ajutorul divin în momente de mare cumpănă din viața mea. Vă scriu doar despre o asemenea întâmplare.
Am crescut la țară, până la vârsta liceului, când am venit la Galați. Acolo aveam o mătușă care știa să facă farmece. De mulți ani, familiile noastre erau învrăjbite. Copil fiind, am simțit ani la rând ura aces­tei femei asupra mea și a mamei mele. Eram adoles­cen­tă când am început să aud noaptea o voce de fe­meie care mă tot striga. Clar, concis, în fiecare noapte. Mă trezeam ca în transă, voiam să ies afară, dar nu găseam ușa camerei. Cred că aveam 13-14 ani, când într-o noapte am auzit iarăși vocea stri­gându-mă: „Doi­na!”. De data asta am găsit clanța ușii și am ieșit în drum. Sub geam era o femeie înal­tă, slabă, îm­brăcată în negru, cu un batic tras pe ochi. Nu mi-a zis nimic. A ieșit pe poartă, iar eu am ur­mat-o ca-n vis. Mergea pe șoseaua care trecea prin comună. Nu mi-a spus absolut nimic. Întorcea doar capul din când în când, ca să vadă dacă o urmez. După ce am mers până am ieșit din comună, mi-am pierdut cu­noș­tința. Bunicii și mama m-au căutat dis­perați. În cele din urmă, au dat peste mine niște copii care pă­zeau va­cile, ziua, în cimitir. Dormeam pe o piatră de la un cavou. Eram în picioarele goale și în cămașa de noapte. M-au dus acasă la bunicii mei. Din acea zi, am în­ceput să mă simt rău. Nu mă mai puteam concentra la școală, dintr-o elevă de elită ajunsesem apatică și indiferentă. Nu mă mai interesa nimic, am fost du­să la un psihiatru în Ga­lați, am făcut trata­ment, dar sta­rea mea a ră­mas aceeași. Nu mai pu­team nici vorbi. În­țele­geam tot ce mi se spune, dar nu puteam să-mi adun gândurile, nici să răspund la întrebări. Am întrerupt anul școlar. Bunica m-a dus la biserică să-mi citească preotul niște slujbe de dez­legare. M-a dus de mai multe ori. Preotul mă punea să stau în ge­nunchi, îmi punea pe cap patrafirul și începea să ci­teas­că. N-a putut niciodată să-și ter­mine rugăciunea. Mi se făcea rău, nu aveam aer, mă înne­gream, că­deam pe jos. Îmi reveneam nu­mai afară, la aer. Dacă intram în bise­rică, iar nu puteam respira. Preo­tul a sfătuit-o pe bu­nica să tri­mită o scri­soare la o mâ­năstire de maici, unde se afla o icoa­nă a Mai­cii Dom­nului, care fă­cea minuni. Nu mai țin minte unde. Bu­nica a tri­mis de mai multe ori acolo scrisori, dar per­sonal nu a fost nicio­dată, pentru că era prea departe de noi. Sta­rea mea proas­tă conti­nua. Eram total ruptă de realitate. Nu mă inte­resa nimic, nici vorbă să pot învăța. Nici nu înțe­legeam ce citesc. Bunicii au cheltuit o avere pe me­dicamente, fără nici un folos. Doc­torii m-au con­siderat irecupe­ra­bilă. Până într-o noapte, pe care n-am s-o uit cât voi trăi. Am visat că dor­meam cu fața în sus. Pe ușă a intrat Maica Dom­nului, exact așa cum o știam din icoane. S-a așe­zat pe marginea patului și a început să mă mângâie pe cap. Nu mi-a spus absolut nimic. Mă mângâia blând, cu o singură mână. Apoi s-a ridicat să plece. Când a ajuns la ușă s-a oprit, s-a în­tors și și-a scos de pe cap un fel de maramă din voal albas­tru. Voalul a început să plu­teas­că ajungând din mâi­nile Maicii Dom­nului pe ca­pul meu. Am adormit iar a doua zi m-am trezit com­plet vindecată, ca și cum luni de zile nu se întâm­pla­se nimic. Vioaie, dornică de viață, complet normală. I-am speriat cumplit pe bu­nici, care nu înțelegeau ce s-a întâmplat. Am reluat școala și am redevenit pre­miantă. Medicii m-au considerat un mi­ra­col de ne­explicat. Dar eu știam adevărul: rugă­ciu­nile maicilor de la mânăs­tirea cu icoana cea sfântă se materializa­seră. Maica Dom­nului mă salvase! De atunci, rugă­ciu­nile mele sunt îndreptate spre ea. Mi-o imaginez aievea, frumoasă și strălucitoare, cu palmele întinse spre mine, din care, atunci când o rog, izvorăsc puteri.

DOINA P. – Galați

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian