Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Are iubirea viitor?

– Un răspuns nu prea vesel, dat de psihologi, sexologi și sociologi –

Iubirea și plăcerea – frați vitregi

Foto: Dreamstime – 4

Visul de iubire curată și pură al omenirii s-a terminat. Romeo și Ju­lieta, jurându-și credință veșnică, re­prezintă un model depășit de rea­li­tate. Cel puțin așa susțin cercetătorii ger­mani și ame­ricani, care și-au pro­pus să studieze pe mii de ca­zuri mo­delul de relații sen­­timen­tale și se­­xuale al viito­ru­lui. Oare idea­lul ro­mantic al unui EL îndră­gostit de EA și invers, doi oa­meni care vi­sea­ză să-și fie cre­din­cioși o viață în­treagă și să ră­mână ală­turi, în­vă­luiți în­tr-o iu­bi­re și pa­siu­ne fizică fără sfârșit, se po­tri­vește cu vremurile în care trăim? Ei bine, răs­punsul e: NU! La ca­pătul unor inves­tigații ex­tinse, savan­ții au ajuns la concluzia că „u­ni­tatea dintre plă­­cere și iubire, pre­scrisă secole în șir de Bi­serică și de mo­rala creștină, s-a des­trămat. Cu­plul viitoru­lui, mult mai indepen­dent și mai liber, își va pu­tea împlini do­­rințele sexuale și în afa­ră, fără pro­bleme de conștiință, în mod na­tural și firesc. Trupul nos­tru poate avea par­teneri mai mulți, doar sufle­tul are nevoie de unul singur”.În felul acesta, spun psi­hologii, iubi­rea atin­­ge o nouă calitate: e mai pro­fun­­dă, mai spiri­tuală, are mai mult far­mec.

Autorul acestui model de iu­bire a viitorului este psihologul american Robert Sternberg, pro­fesor la Universitatea Yale. Pen­tru el, era „iubirii evolu­ționiste” a și început.

Hormonii hotărăsc

Sternberg și colegii săi arată (pro­bează) de ce unitatea dintre dra­goste și plăcere nu mai are nici o șansă de supraviețuire. În orice cuplu, atrac­ția fizică dispare după patru ani. „Un pro­ces na­tural, cu ră­dăcini biologice”, susține an­tropoloaga ame­­­­ricană He­len Fisher, „dar acest lu­cru nu-l reali­zea­ză, evident, nimeni. Ma­jo­rita­tea cuplu­rilor se destramă în acest mo­ment. Marea con­cluzie fal­să: da­că nu ne mai culcăm așa de des, iubirea noastră e moartă”.

Și, de fapt, trupurile ome­nești reacționează ab­­so­lut normal. După o anumită perioadă de inti­mitate, ele nu mai pro­duc hormoni excitanți, ci mai de­gra­bă hormoni care calmează (liniș­tesc).

Dar până acum, morala publică și imagi­nea romantică despre dragoste nu te lăsa să recunoști că apetitul sexual (pofta) a scăzut.

Iată ce declară sociologul german H. H. Bierhoff: „Unele cupluri vor să-și modeleze fe­­rici­rea după modelele ro­mantice ale fil­melor de la Holly­wood. Când, în fond, noi ar trebui să știm că pasiunea arzătoare se trans­formă foarte rar într-o armonie conjugală du­rabilă”.

Un alt psiholog, dr. Stephan Ler­mer din Mün­­chen, afirmă că din două căsnicii, una suferă de lipsă de plăcere (dorință, apetit sexual).

O fantomă bântuie lumea – asexualitatea

Doctor Ellen Frank, de la Uni­versitatea Pittsburg, a constatat că 3% dintre soții și 16% din soți nu mai simt dorință sexuală pentru parte­nerul (partenera) lor.

Industria sexy și porno umple go­lul. Prin rela­ții sexuale în grup sau filme porno, cuplu­rile încearcă să-și învioreze (sti­mu­leze) relația. Ul­tima ieșire din impas: es­ca­pa­de­le. Ur­ma­rea: fiecare a treia căsnicie sfâr­șește prin divorț.

„Este absurd să continuăm să apre­­ciem se­xua­litatea drept o normă pentru calitatea unei re­lații”, spune Sternberg.

„În aproape toate epocile cul­turii noastre occidentale, dragostea a fost așezată pe aceeași treaptă cu pre­ten­ția exclusivă de sexualitate”, explică M. Bergmann, psiholog la Universi­tatea New York.

„Iar astăzi dragostea, sau, mă rog, ce consi­derăm a fi dragoste, s-a degradat, de­venind în mare parte con­sum se­xual. Această evo­luție a înce­put prin anii ‘60, odată cu re­vo­luția sexu­ală. Atunci se credea că doar cei care-și consumă ex­cesiv sexualitatea găsesc împlinirea în dra­goste.”

Cele 4 modele de dragoste

Întrebările puse unor studenți de la Univer­si­tatea Washington au dus la concluzia că noua ge­nerație gân­dește deja altfel. Respectul, apre­cie­rea valorii și certitudinea că te poți bizui pe cineva sunt decisive pentru un sen­timent adânc de dra­goste, dar nu și fidelitatea – au fost esti­mările stu­den­ților.

Sexologul G. Schmidt din Ham­burg a între­prins în anul 2000 un stu­­diu cu 700 de tineri, constatând că aceștia nu mai găseau sexualitatea atât de ex­ci­tantă (senza­țională) ca cei de-o sea­mă cu ei din anii ‘70.

H.H. Bierhoff susține că există 4 modele de dragoste evolutive.

– Modelul amical – în care relația se ba­zea­ză pe o veche amiciție. Atrac­ția sexuală apare relativ târziu, după ce s-a produs deja o legătură strânsă. Dra­gostea trăiește în primul rând din interesele co­mune și acti­vi­tățile comu­ne (vacanțe, hobby-uri, creș­terea co­piilor).

– Varianta jucăușă – se bazează pe seducție, pe libertate sexuală și aven­­turi, fără să fie gân­dită ca o relație de durată. Promisiunile de fi­de­litate sunt adevărate pe moment, dar fără pers­pectiva unei durate mai lungi.

– Dragostea altruistă – așează plă­cerea (bi­nele) partenerului deasu­pra propriilor interese. Această va­riantă este marcată de dorința de a ajuta, de a se sacrifica.

– Dragostea pragmatică – se ca­rac­terizează prin dorința de a crea o relație stabilă pe baze solide. Mai ales din motive practice (posibi­li­tatea unei locuințe mai mari sau economie la im­pozite).

Iată ce spune Bierhoff: „Satisfăcut pe deplin este doar cel care și-a găsit propria sa formă de iu­bire. Tră­im în pe­rioada postmodernă și aceas­ta în­seam­nă că societatea îngăduie o mul­titu­dine de expe­rimente în materie de dragoste”.

Spațiul cel mai mare pentru expe­rimente îl au celibatarii (cei care tră­iesc singuri). În ma­rile orașe, aproape fiecare al doilea menaj este unul de o per­soană. Dar după o durată de timp mai lungă, celibatarii simt singu­ră­tatea – cu toată li­bertatea – ca o cons­trângere nesatisfăcătoare.

„Legătura în doi este o trăsătură distinctivă a ființei «om»”, spune He­len Fisher, care stu­dia­ză com­por­tamentul uman. „În pofida noilor tipuri de jocuri de dragoste, omul nu devine mai sărac în sentimente.”

Bierhoff: „Dragostea nu poa­te fi eliminată. Dar ea nu este o noțiune statică, ci tre­buie să se schim­be odată cu situația socială. Sentimentele noas­tre nu mai depind așa de mult de sex ca îna­inte. Bărbatul și femeia în­cep să semene din ce în ce mai mult în senti­men­tele lor, datorită unei edu­cații mai liberale”.

Cuplul viitorului va face inutilă căs­nicia? Nu, dar ea va arăta altfel. So­cio­loaga americană Mar­garet Mead pro­pu­nea încă de prin anii ‘60 un model ne­convențional: căsnicia în două eta­pe. Ea le propunea perechilor tine­re, care nu-și do­reau încă copii, mai întâi o „căsnicie in­di­viduală”, care să nu în­semne o obligație pe viață și care să nu aibă urmări materiale în cazul unei despărțiri.

Această propunere considerată de avangardă a fost – după părerea lui He­len Fisher – fun­da­men­tul căsniciei fă­ră certificat de căsă­torie.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian