Când nevoia de a urina nu poate fi reprimată: INCONTINENȚA

– La nivel mondial, peste 200 milioane de oameni poartă zi de zi povara acestei suferințe, care le compromite calitatea vieții. Iar din tota­lul celor afectați, femeile dețin un procent uriaș: 84%. Pe lângă trata­men­tele deja cunoscute, specialiștii vin cu o nouă soluție: antrena­men­tul musculaturii din zona abdomenului inferior –

Rușinea nu înlocuiește doctorul

Dacă sunt antrenați corespunzător, mușchii formează centrul de forță al corpului: ei întăresc trunchiul și spatele, garantează funcționarea per­fectă a vezicii urinare și permit partenerilor de cuplu să se bucure în continuare, vreme îndelungată, de plăcerea jocului erotic. Totuși, înaintarea în vârstă poate afecta acest complex muscular im­portant, astfel încât sfincterul urinar (mușchiul de formă cir­cu­lară ce închide și deschide vezica) își pierde treptat tonu­sul, ceea ce duce la mici ex­pulzări involuntare de urină. Însă nu întotdeauna este vorba de uzura vârstei. Musculatura plan­șeului pelvin poate slăbi și din alte cauze, cum ar fi anumite inter­venții chirurgicale sau, în cazul femei­lor, nașterile. Faptul că o persoană, fie ea femeie sau bărbat, nu-și mai poate controla sufi­cient eliminarea urinei nu este doar extrem de neplăcut, ci și resimțit ca un defect rușinos, pe care suferindul se străduiește din toate puterile să-l ascundă. Numeroși pacienți în floarea vârstei, serioși și pe deplin realizați profesional, se chi­nuie ani și ani cu acest secret nemărturisit, din teama că, în momentul când s-ar deconspira, ar fi blamați de cei din jur. (În societatea noastră, care pune pe primul plan performanța, oamenii sunt apreciați numai atâta timp cât funcționează ireproșabil și au totul sub control). De aceea, mulți dintre ei ezită îndelung înainte de a-și lua ini­ma în dinți și de a se confesa unui medic. Tul­burarea urinară le compromite considerabil cali­tatea vieții, iar ei se resemnează și acceptă asta ca pe o fatalitate.

Rădăcina răului: cistitele

Dar cum se instalează problemele cu vezica urinară? Cele mai multe dintre femei au avut de-a face cândva, în decursul vieții, cu o cistită. Aceas­ta este o inflamație a mucoasei din interiorul vezicii, provocată de obicei de o infecție comună a căilor urinare. Ea se manifestă prin micțiuni frecvente, însoțite de usturime și dureri, ca și prin­tr-o senzație de presiune la nivelul abdome­nului inferior. Mai rar apar febra și urmele de sânge în urină. Agentul pa­togen cel mai des întâlnit în cistită este Escherichia coli, o bacterie provenită fie din alimente infestate, fie din pro­pria floră intestinală, unde prezența ei este nor­mală și necesară, ca participant la procesul di­gestiei, devenind nocivă abia în momentul când începe să se înmulțească necontrolat și invadează un teritoriu care nu-i aparține, respectiv căile urina­re. Femeile sunt mai expuse la acest tip de infecție decât bărbații, pur și simplu din pricina configura­ției anatomice specifice: cu maximum 4 centimetri lungime, uretra lor este mai scurtă decât cea masculină, ceea ce micșorează drumul parcurs de germeni pâna la destinație, oferindu-le astfel un acces facil.

Deși extrem de neplăcută, cistita este totuși o afecțiune de care se poa­te scăpa relativ repede: în a­pro­ximativ 7 zile, cu adminis­trarea antibioticului potrivit, stabilit de medic pe baza anti­biogramei obligatorii. Însă înainte de a recurge la trata­mentul cu antibiotice, se pot încerca diferite soluții alterna­tive, cum ar fi remediile ho­meo­pate, uleiurile esențiale (de pildă cel de oregano, cunoscut pentru acțiunea lui antibacteriană deosebit de puternică), extractele din plante sau preparatele cu d-manoza, o monozaharidă care nu distruge bacteria, dar face imposibilă fixarea ei pe mucoase și o elimină din organism (ex. D-Mannose – Zenyth, D-Mannose – Swanson, D-Mannose – Natures Aid).

Când cistitele revin, se im­pu­ne o investigare mai atentă a cau­zelor și se apelează la terapii mai sofisticate: autovaccinul, probio­ti­cele, aplicațiile locale cu utili­zarea unor creme anti­bac­teriene sau cu estrogen. U­ne­ori, ajută și schimbarea meto­dei de prevenire a sarcinilor nedorite – și anume, atunci când afecțiunea nu este de natură mi­crobiană, ci rezultă din iritația provocată de gelurile con­tra­cep­tive (cu substanțe spermi­cide). Câteodată, tendința de in­fla­mare a vezicii are la origine o predispoziție genetică. Sau poate avea și o explicație psihosomatică, în situația în care ten­siunile existente în cuplu determină femeia să nu-și mai dorească, de fapt, contactele fizice cu partenerul.

Nu puține femei suferă de sindromul vezicii iritabile. În acest caz, analizele nu vor depista niciun microb, deoarece nu de o infecție este vorba, ci de o vezică hiperactivă. În mod normal, ea ar trebui să se golească de 4 până la 8 ori pe zi, în funcție de volumul lichidelor consumate. Însă la persoanele cu vezica iritabilă, vizitele la toa­letă devin din ce în ce mai dese. Tulburarea urinară se agravează pe nesimțite, oamenii se obiș­nuiesc cu o frecvență sporită a micțiunilor, până când, într-o bună zi, constată că pierd urină încă înainte de a ajunge la scaunul de toaletă. Hiperactivitatea vezicii conduce în final la incon­tinență.

Tipurile de incontinență

* Incontinența imperioasă sau de ur­gență – Derivă din sindromul vezicii iritabile, descris mai sus. Se manifestă printr-o nevoie strin­gentă de a urina, care capătă treptat un carac­ter cvasipermanent. Dacă la început mai poate fi reprimată, ulterior, eliminarea urinei, sub forma unor picături ce pătează continuu lenjeria, se produce independent de eforturile de voință ale persoanei în cauză. Incontinența de urgență este favorizată de consumul exagerat de lichide, în special de băuturi energizante și cafea, care irită mucoasa vezicală. De asemenea, ea se poate de­clanșa și ca o consecință a altor probleme de să­nătate, ca de pildă infecțiile recurente ale căilor urinare, litiaza vezicii, prolapsul uterin sau dia­betul.

* Incontinența de efort sau de stres – Acest tip de tulburare urinară reprezintă urmarea directă a slăbirii planșeului pelvin, cel ce susține vezica, precum și a mușchiului sfincter care o în­chide. Musculatura slăbită nu mai reușește să reziste eforturilor care pun presiune pe zona ab­do­menului inferior, astfel încât orice contracție bruscă determină vezica să elimine mici cantități din con­ținutul ei. Și nu este vor­ba numai de ridi­carea diver­selor obiecte grele sau de urcarea treptelor în forță, ci și de accese de tuse, hohote de râs ori strănuturi. Deși pierderea tonusului mus­cu­lar reprezintă o carac­te­ris­tică a vârstei înain­tate, in­continența de e­fort se regă­sește și la per­soane mai tinere, fiind favorizată de o serie de factori, printre care se numără: surplusul de greu­tate corporală și sedentarismul, sarcina și nașterea pe cale naturală, histerectomia și operația de prostată.

* Incontinența prin preaplin – Vezica are o capacitate maximă de 600 ml. În anumite situații, ea se încarcă însă cu o cantitate de urină mult mai mare, care forțează sfincterul și îl obligă să se deschidă. Astfel se produc scurgerile conti­nue, specifice acestei forme de incontinență. Su­praîncărcarea vezicii este cauzată de faptul că ea nu se poate goli niciodată complet, fie pentru că pereții ei nu mai sunt suficient de elastici, fie din pricină că o modificare intervenită în zonă (de obicei, mărirea de volum a prostatei) presează asu­pra uretrei, diminuând fluxul urinar. Alte cau­ze posibile sunt o hernie de disc sau neuropatia diabetică.

* Incontinența neurogenă sau de re­flex – Întâlnită mai rar, această disfuncție a vezi­cii este provocată de pierderea controlului asupra micțiunii. Vezica se descarcă spontan, haotic, chiar dacă nu s-a umplut complet, și e posibil ca pacientul să nu aibă nici măcar senzația nevoii de a urina. Incontinența neurogenă este condiționată de prezența unor leziuni grave la nivelul sistemu­lui nervos central sau periferic, ca de pildă în accidentul vascular cerebral sau în paraplegie (paralizia membrelor inferioare). De asemenea, ea apare în contextul unor afecțiuni severe ca: Parkinson, Alzheimer, scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, sifilisul.

Prea rar la toaletă

Un comportament greșit în privința momen­telor, ca și a modului cum ne golim vezica, poate agrava problemele urinare. Medicii subliniază că este contraproductiv să amânăm vizitele la toaletă ori să blocăm fluxul urinar în timpul micțiunii. Există persoane care au convingerea că astfel își antrenea­ză musculatura planșeului pelvin, dar în realitate, nu fac altceva decât să pregătească tere­nul pentru apariția sindromului vezicii iritabile, care va trans­mite creierului semnalul de golire chiar și atunci când ea conține, de fapt, o cantitate mică de urină.

Din păcate, asemenea erori de atitudine sunt adesea dobândite prin educație, la vârste fragede. Unii părinți consideră că este mai bine ca odras­lele lor să nu meargă la WC-ul școlii, deci să-și reprime nevoia firească de a urina. Dintre acești copii se recrutează mai târziu adulții obsedați de muncă și avizi de succes profesional, capabili să nu se miște de pe scaun cu ceasurile, pentru a nu pierde nici măcar un minut din ședințele sau con­sfătuirile sau tratativele nesfârșite la care parti­cipă. Urologii avertizează că urmările se vor face simțite în timp: ajunși la 50-60 de ani, acei oa­meni cu vezica „dresată” vreme de decenii vor afla că ea este fragilizată definitiv, nu mai poate fi recuperată și se va răzbuna, trezindu-i din somn de șase ori, de seara până dimineața. De aceea, urmați din vreme sfatul specialiștilor: deprinde­ți-vă să mergeți la toaletă de cel puțin trei ori pe zi – sau de câte ori simțiți nevoia. Asigurați-vă că beți zilnic cantitatea recomandată de lichide, eventual ceva mai mult în prima parte a zilei, dacă doriți să evitați cu orice preț drumurile noc­turne la baie.

Tratamente clasice și terapii de ultimă oră

În momentul când are la dispoziție rezultatele unor analize de laborator și investigații – su­mar de urină, urocultură, ecografie abdomi­nală, electromiogramă (un procedeu de deter­minare precisă a activității musculare la nive­lul planșeului pelvin și al uretrei) – medicul urolog este în măsură să identifice tipul de incontinență, stadiul evolutiv al afecțiunii și să stabilească o modalitate de abordare a proble­melor. În incontinența de urgență și în cea de efort, el va prescrie inițial medicamente ce servesc la consolidarea sfincterului și la des­tin­derea pereților vezicii. În formele mai gra­ve, tabletele administrate zilnic se pot înlocui cu injecțiile locale cu botox, al căror efect se întinde pe o perioadă de nouă luni. La femeile cu deficit de estrogen, introducerea în vagin a unor ovule sau creme care au în compoziție hormonul respectiv activează cir­culația sangvină în zonă, ceea ce ajută la atenuarea simptomelor vezicii hiperactive și incontinenței de efort.

În cazul când pacientul nu răs­punde la trata­mentele neinvazive, rămâne deschisă alternativa inter­venției chirurgicale. Operația stan­dard pentru incontinența de efort constă în plasarea dedesubtul ure­trei a unei „bentițe” confecționate dintr-un material special, care de­ter­mină formarea unui strat de co­lagen, ce va avea rolul de a asigu­ra stabili­tatea uretrei. Clinicile moder­ne au introdus însă în practica lor curentă o variantă inovativă, des­tinată femeilor: metoda numită IncontiLase, care nu necesită o in­cizie, prin urmare nici anestezie, scutind pacienta de sângerări și durere. Se intro­duce în vagin o sondă cu laser, care acționează asupra mucoaselor, stimulând formarea de cola­gen nou. Este suficientă o singură ședință de terapie, cu durata de 30 de minute. O serie de studii raportează rezultate spec­taculoase: după 4 luni, 70% dintre pa­ci­entele tratate declară că simptomele in­con­tinenței au dispărut complet, iar la un an de la intervenție, procentul femeilor vindecate urcă până la 95%, restul de 5% înregistrând o amelio­rare semni­ficativă.

La rândul lor, și bărbații cu in­con­tinență severă pot beneficia acum de implantarea unui sfincter urinar artificial. Având forma unei man­șete ce înconjoară uretra, el ține ve­zica închisă, preluând astfel funcția sfinc­terului natural, care nu-și mai face datoria. Când trebuie să urineze, pacien­tul apasă pe o pompă mecanică montată sub piele, care deschide manșeta. Iar du­pă micțiune, va apăsa din nou, pentru a o închide. În prezent, cercetătorii studia­ză posibilitatea de a proiecta o pompă acționată electronic, prin interme­diul unei telecomenzi.

Modalități de prevenire a incontinenței

Pe lângă tratamentele prescrise de medici, există numeroase alte modalități de a preveni sau de a gestiona eficient incontinența și slăbirea musculaturii pelvine.

* Antrenamentul mușchilor pelvini, în trei etape – În primul rând, este necesar să loca­lizați mușchii planșeului pelvin, ca să vă dați seama exact ce zonă va trebui să încordați la an­trenamente. În acest scop, executați în timpul mic­țiunii contracții care opresc ori diminuează fluxul urinar. Ele sunt acționate de mușchii pel­vini.

Ca începător, vă va fi mai la îndemână să vă lucrați mușchii în poziția culcat, deci întindeți-vă pe spate, cu genunchii îndoiți și tălpile pe podea. Încordați mușchii 1-2 secunde, după care vă rela­xați alte 10 secunde. Exercițiul va cuprinde 10 repetări și trebuie să aveți grijă ca fesele și coap­sele să rămână mereu relaxate. După câteva zile, când simțiți că v-ați familiarizat suficient cu me­to­da, puteți trece la următoarea treaptă de difi­cultate: încordați 10 secunde și relaxați 20. Din nou, 10 repetări. – În etapa a treia, executați contracții bruște și energice, urmate imediat de relaxare. Tot 10 repetări. După mai multe săp­tămâni de antrenament, veți observa primele semne de ameliorare în funcționarea vezicii.

* O completare utilă: vizualizarea – Puteți maximiza efectul succesiunii de contracții și intervale de relaxare, dacă veți reuși să vizualizați simultan o floare de nufăr care mai întâi își strânge petalele, pentru ca apoi să le desfacă.

* Protejarea planșeului pelvin – Când ridicați un obiect greu, trageți-l în sus îndoind genunchii, fără să curbați coloana vertebrală, în schimb, în­cordați zona planșeului pelvin și mușchiul transvers abdominal. Când strănutați sau tușiți, contractați de asemenea musculatura pelvină și, în același timp, răsuciți trunchiul în lateral, astfel încât să strănutați ori să tușiți „peste umăr”. Această poziție tensionează întreg corpul, împiedică rotunjirea spatelui și protejează planșeul pelvin.

* Hidratare suficientă și extracte vege­tale – Unii oameni se abțin să bea cât ar trebui, de teamă că vor face după aceea prea multe dru­muri la toaletă. Însă, din cauza producției reduse de urină, ureterele, vezica și uretra nu sunt cură­țate corespunzător și, în consecință, oferă un mediu propice pentru înmulțirea bacteriilor. Dacă vi s-a declanșat deja o infecție urinară, beți:

* Cât mai multă apă și ceaiuri (de exemplu, Infuzia de splinuță („Fares”), Ceai de cozi de ci­reșe și Ceai de coada-calului („Dacia Plant”), Ceai Renomar – cozi de cireșe + mătase de po­rumb – „Stefmar”).

* Extractul de strugurii-ursului reduce infla­mația (ex. Strugurii Ursului – „Medica”, Uro­san – „Bioeel”, Strugurii Ursului – „Pro Natu­ra”).

* Preparatele cu extract de merișor acțio­nează profilactic (ex. Aktiv Uro Forte – „Dop­pel­herz”, Merișor – „Vitacare”, Cran Clea­rance – „Jarrow Formulas”).

Iar bărbaților care urinează frecvent din pri­cina hipertrofiei benigne a prostatei le va fi de folos extractul din fructele palmierului pitic, numit Serenoa repens (ex. Serenoa Repens – „Medica”, Serenoa Repens – „Pro Natura”).