Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SILVIU PONORAN (Primarul orașului Zlatna, jud. Alba): „Aer bun, apă curată, mâncare sănătoasă: așa văd eu viitorul Zlatnei și al Munților Apuseni”

Silviu Ponoran e primar în Zlatna din 1990, cu o scurtă pauză de un mandat. A preluat un oraș-fantomă prăbușit deodată cu că­derea comunismului și s-a încă­pă­țânat să facă din el mai întâi o așezare civilizată, apoi un oraș euro­pean. A scris zeci și zeci de proiecte, unele pentru fon­duri europene, altele pentru fonduri guver­na­mentale, a bătut la ușile mai-marilor zilei ca să ob­țină o mână de ajutor, a scos bani din piatră seacă. Schimbarea se vede, iar Silviu Ponoran a câștigat ultimele alegeri în toamnă fără nicio emoție.

Am stat de vorbă îndelung cu primarul Zlatnei și în birou, și „pe șantiere”, și, invariabil, la sfâr­șitul fiecărui răspuns, venea corolarul: „Dacă vrei, poți!”. Optimist, pus pe treabă, Silviu Po­no­ran toc­mai venise de la o întâlnire cu premierul Lu­dovic Orban, la București, și acum ieșise să dea o tu­ră șan­tierelor din oraș. Con­du­ce Zlatna de 26 ani și are proiecte pentru încă alți 26.

„Am înțeles de la început că sunt servitorul, nu stăpânul oamenilor”

– Domnule Ponoran, suntem în Munții Trască­ului cu un grup de reporteri de la Formula AS, și nu pu­team „sări” peste ora­­șul „capitală” a zo­nei, Zlatna. Ați ajuns pri­ma oară pe fotoliul de primar în 1990. Acum, după 30 de ani, zlăt­nenii v-au reconfirmat în func­ție pentru încă un man­dat. Moții nu se lasă ușor păcăliți. Cu ce credeți că i-ați convins?

– Eu, încă din 1990, când am ajuns la Pri­mărie, am știut un lucru: că trebuie să îi servesc pe oa­meni, că sunt servitorul lor, nu stăpânul lor. Așa am în­țeles eu democrația și așa o înțeleg și acum. Eu cred că oamenii s-au regăsit în viziunea mea. Pen­tru că trebuie să ai, ca primar, o viziune, o ordine și o rânduială în ceea ce faci. Cred că am și știut cum să apuc lucrurile. Întâi de toate am eco­logizat zona, după dezastrul lăsat de comu­niști. Apoi am făcut infrastructura, am băgat apa și canalizarea, iar abia la urmă am modernizat și am asfaltat stră­zile. Nu am făcut invers, ca să avem ce sparge la străzile gata asfaltate, cum văd că se face prin alte părți. Acum, când partea de infra­structură e pusă la punct, ne-am apucat să reabilităm clădirile: și blocu­rile de locuit, chiar și cele unde avem proble­me sociale, dar și frumoa­sele clădiri de patrimoniu, cu care ne-a cadorisit istoria aici, la Zlatna. Sunt bucu­ros că, în toți acești ani, ideile pe care le-am avut pentru oraș le-am cam realizat. Dacă te duce un pic mintea, poți face multe. Treaba primarului e să facă lu­cruri pentru oraș!

„A fost o șansă să ajung primar la un oraș-dezastru”

– Acum 30 de ani, Zlatna era unul dintre orașele problematice ale României. V-ați înhă­mat la o muncă foarte grea în anii ’90.

Bustul lui Avram Iancu din centrul orașului

– A fost, mă gândesc acum, privind în urmă, o șansă să ajung primar la un oraș-dezastru, cum era Zlatna. De fapt, cred că e o chestiune de destin, că eu toată viața am condus firme distruse, pe care le-am adus la normalitate. Pe vremea lui Ceau­șes­cu, am fost cel mai tânăr conducător de ins­ti­tuție economică: eram președintele unei coope­rative meșteșugărești, la numai 26 de ani. Când am fost la con­fir­ma­rea pe func­ție, la Bucu­rești, cei de la mi­nis­ter m-au întrebat dacă știu că UCE­COM-ul pe care ur­ma să îl con­duc e în­tre ul­ti­mele patru pe țară. Știam, cum să nu știu?! În pa­tru ani, am ajuns în primele 20. Așa și cu Zlat­na. A fost greu, pen­tru că sărăcia a fost mare, iar din sără­cia aceea a tre­buit să fac un bici care să mai și ples­neas­că. Am preluat un oraș ex­trem de po­luat, iar a­cum nu mai a­vem po­luare. Am e­co­logizat, am făcut tot ce se poa­te face. Chiar acum de­rulăm un pro­iect eu­ropean de refa­ce­re a eco­siste­mu­lui, pe 1.364 de hec­ta­re! Mă enervez când mai aud pe unii și alții, care n-au mai fost pe aici de zeci de ani, că Zlat­na e un oraș po­luat. Nu, Zlatna nu mai e un oraș poluat, e un oraș curat, cu flori, cu tot ce trebuie să aibă un oraș european. Aerul nu mai e poluat, iar calitatea apei este una dintre ce­le mai bune din ța­ră. Astea sunt de­talii im­­por­tante pen­tru vii­torul oame­nilor, pen­tru via­ța lor. Apa și ae­­rul sunt esențiale pen­tru o via­ță bună. Apoi, ali­men­tele: e treaba fiecăruia ce mă­nân­că, dar mă zbat și pentru asta. Chiar acum vin de pe șan­tierul viito­rului „mall” agricol, cum îi zic eu, o hală pen­tru desfa­ce­rea pro­duselor agro-ali­men­tare din zo­na noas­­tră, a moților, pe care o cons­truim în lo­cul unei vechi centra­le ter­mice de car­tier. Aer bun, apă curată, mân­care sănătoasă: așa văd eu viitorul Zlatnei și al regiunii noastre!

– În toată Țara Mo­ților istoria îi în­so­țește pe oameni la pas. Am fost extrem de im­pre­sionați să cons­ta­tăm acest adevăr. Pe lân­gă cadrul na­tu­ral superb, și Zlatna are un tre­cut impre­sio­nant. L-ați prins și pe el în proiectele dvs.?

– Cum vă spuneam, după ce am terminat cu infrastructura, am început să reabilităm, una după alta, toate clădirile vechi din oraș. Clădirea în care suntem acum e cea mai veche din Zlatna, de pe la începutul anului 1600. Aici a fost un superb palat, înconjurat în epocă de grădini minunate, după moda venită în Ardeal din Franța. Avem un per­ga­ment de pe la 1713, care ne arată cum era lo­­cul. Merg pe principiul: cum termin o clădire, cum o pun în valoare, o clasific și o trec în patri­mo­niul național, să nu se mai poată atinge nimeni de ea. Tocmai am refăcut vechea Școală de Arte și Me­serii, care anul acesta face 125 de ani de la în­ființare. Erau doar trei de felul ăsta în Europa, în­că una la Arad și alta la Budapesta. Arată fantas­tic după renovare, are toate dotările la ultimul stan­dard european, iar la subsol pre­gă­tim un mu­zeu cu pie­se lucrate de-a lungul tim­pului de elevii de aici. Va arăta ca la Luvru! Tot acum lucrăm de zor la o altă clădire emble­matică a ora­șului, pe care o vom transforma în Casă de Cul­tu­ră. Alt e­xem­plu: avem o orgă ex­cep­țională la biserica catolică. Am reușit să o reabilităm și pe a­ceasta. A costat o grămadă de bani, dar are o acus­tică deosebită și vreau să o introduc într-un cir­cuit al con­certelor de orgă din Europa, ca să putem aduce lumea bună la Zlat­na.

– Plasată în zo­na estică a Mun­ți­lor Apuseni, în Tras­cău, Zlatna e în­con­jurată de pri­ve­liști su­per­be. Mi­zați și pe turism, în dez­voltarea orașu­lui?

– Anul acesta au fost cei mai mulți turiști în Zlatna, de când mă știu eu. Iar par­tea bună e că a­vem unde să îi ca­zăm. Avem un hotel al ora­șului, un hotel de 3 stele, cu pis­ci­nă, admi­nis­trat de pri­mă­rie. E o clădire începută de mineri, pe care eu am continuat-o. Am făcut un proiect spe­cial pentru zo­na aceea, o zonă pie­to­nală, aflată pe fosta albie a Am­poiului, pe care am reușit să o strămut. Este prin­tre cele mai lungi pie­tonale din Ro­mânia, 1,6 ki­­lo­metri, cum nu sunt mul­te în țară. În zonă erau nu­mai străzi desfun­date, o ne­norocire, era un șanț în care curgea apa care venea de pe versanți. Am scos 36 de ca­mioa­ne de gunoi când m-am apucat de trea­bă. Acum avem pompă care trimite apa pe conductă.

„Zlatna e campioană în România la atragerea de fonduri europene”

Podul cu flori

– Toate realizările astea costă bani. La pro­iectele europene, despre care se vorbește atât de mult, cum stă Zlatna?

– Sincer, fără să mă laud, scriu cu mare plăcere proiecte europene și chiar cred că mă pri­cep la ele, după atâția ani. Și nu doar că le scriu, dar, dacă tot sem­nez finanțările res­pective, îmi place să mă asigur că lucrările ies cum trebuie. Sunt bani europeni, nu te poți juca, de aceea sunt tot timpul pe șan­tiere! Zlatna e cam­pi­oană în România la atragerea de fonduri europene, pe categoria orașelor sub 30.000 de locu­itori. Numai anul ăsta avem pro­iecte de 26 de milioane de euro, per total am ajuns la 130 de milioane de euro. Faceți o soco­tea­lă și vedeți cât înseamnă asta, pentru un orășel de 8.000 de locuitori… Chiar acum derulăm un pro­iect im­por­tant pe bani europeni, pentru rea­bi­litarea unui spital și punerea lui în funcțiune, ca sec­ție externă a Spitalului Județean Alba. A fost în­chis în 2010. Pentru zlătneni e foarte important să aibă spitalul lor. Până acum făceau naveta la Alba.

– Cum vedeți orașul peste 4 ani?

– Sper ca în următorii patru ani, Zlatna să de­vină unul dintre orășelele prospere din Transil­va­nia. De fapt, ce vă zic dumneavoastră acum nu e o simplă speranță. Mă bazez pe investiții de 82 de milioane de euro. Vorbesc despre niște investitori români, în care am mare încredere. Dacă ies aceste investiții, veți avea mult de scris despre Zlatna!

„Fiecărui român i se cuvine o parte din bogăția țării”

– Dle primar, vestea proiectului dumnea­voas­tră de a-i aduna laolaltă pe producătorii din zona Apusenilor a răzbătut până la București. Po­ves­tiți-ne puțin despre aceste planuri care bat din­colo de Zlatna.

– Am creat aici Asociația Moților „Țara de Piatră”, cea mai mare asociație din România, în­tinsă pe cinci județe: Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara. Am în asociație 82 de primării și peste 500.000 de locuitori! Mă zbat de ceva vreme cu proiectul ăsta, la care țin foarte mult. Tocmai ce am vorbit cu premierul, la București, că au apărut ceva blocaje pe la secretariatul general al Guvernului. Ce vrem, de fapt, e să îi ajutăm pe oameni să pros­pere la ei acasă, să nu mai părăsească zona de mun­te. Noi, în Apuseni, avem o floră și o faună extraor­dinare și condiții în care poți să produci mâncare ecologică. Încercăm să îi aducem pe oameni lao­laltă, să îi determinăm să producă singuri produse de calitate, pe care să le vândă la un preț corect, să se aleagă cu ceva de pe urma muncii lor. Ideea e să facem niște grupuri de făbricuțe: una de lactate, una de carne, una de plante medicinale și fructe de pădure. Trebuie să le prelucrăm, să le dăm plus­va­loare, să dăm de lucru la oameni. Nimeni n-o să vină în România să-i iubească pe oamenii noștri, dacă noi nu-i iubim.

– Din păcate, printre țăranii români există o anumită teamă de asociere, o frică rămasă de pe vremea colectivizării. Nu vă e greu să îi convin­geți pe oameni să se înhame la proiecte îm­preună?

– Uniunea Europeană încurajează formele acestea de asociere între producători. Eu sunt membru în „Comitetul European al Regiunilor” și am prezentat acest proiect în 2018, la Bruxelles. Imediat, am primit o scrisoare semnată de Carsten Rassmusen, care era responsabil pe Ro­mâ­nia și care era im­presionat că vine pen­tru prima oară din Europa de Est o astfel de inițiativă. Nu e u­șor, desigur, dar tre­buie să îi învățăm pe români să accepte aceste forme asocia­tive. Ideea e să co­lectăm laptele din zonă, iar la final de lună să facem un preț mediu al produselor vândute. Iar dacă prețul mediu iese 6 lei, atunci poate să îmi dea și mie nu 80 de bani pe litru, cum se plătește acum, ci 2 lei, 3 lei pe litrul de lapte. Și atunci dis­cutăm altfel. Iar dacă îmi dai un preț corect, fii sigur că anul viitor, în loc de trei vaci, voi avea 10. Și atunci nu mai pleacă nici co­pilul meu în străină­tate, că poate face și el 1.000 de euro aca­să, grijindu-și vacile și pământurile. Asta încercăm să le explicăm oa­menilor.

„Să dăm la armată, în spitale și școli mâncare românească, adevărată”

– V-ați gândit și la o piață de desfacere a acestor produse din Țara Moților? Lupta cu ma­rile lanțuri din străinătate nu va fi ușoară.

Viitoare casă de cultură

– Pentru început, am făcut hala de produse agroalimentare din Zlatna, despre care v-am spus, un proiect de 300.000 de euro, la care mai avem foarte puțin de lucru. Vreau să aducem la Zlatna produse din toți Munții Apuseni, iar de aici, cu niște ma­șinuțe, să ducem peste tot bu­nătăți marcate cu „Pro­dus Mon­tan”. Lucrăm la un sistem de comenzi modern, pe Internet. Caut și soluții pentru ex­por­tul produselor din carne. Dar, mai mult decât orice, încerc să îi de­ter­min pe miniștrii noștri să fa­cem un sistem prin care să le dăm oame­nilor, acolo unde se poate, adică în spi­tale, la ar­mată, în școli – unde statul plă­tește hra­­na – mâncare românească de ca­lita­te. Am vorbit cu ministrul Agricul­tu­rii, trebuie vorbit cu ministrul Apărării, cu cel al Învățământului să dăm în insti­tu­ții mân­care românească, bună, ade­vă­rată. Cum ar fi ca mâncarea sănă­toasă a moților să ajungă în canti­nele spitalelor din țară sau pe masa elevilor din inter­nate și cămine?

„În Apuseni sunt vreo 14 metale rare, din care vreo 12 sunt mai scumpe decât aurul”

– „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”, scria ma­rele poet Octavian Go­ga. Ce se mai aude despre comorile din mă­run­taiele Apusenilor?

Școala de Arte și Meserii, mândria Zlatnei de odinioară

– Trebuie obligatoriu să folosim resursele natu­rale pe care le avem, in­clusiv resursele minerale. Noi vindem acum chine­zilor concentrația de cu­pru de la „CupruMin A­brud”, cu 6,5% profit. Chinezii au găsit o fabrică la 3 kilometri de granița cu România, în Serbia, topesc acolo concentrația, iau metalul conglomerat, îl retopesc la ei și scot metalele rare. În Apuseni sunt vreo 14 metale rare, din care vreo 12 sunt mai scumpe decât aurul. Unul dintre ele este Telurul, care a fost descoperit la Zlat­na, în secolul XVIII. Te­lurul e mai scump de­cât aurul și argintul! Sunt inginer, deci vorbesc în cunoștință de cauză. Am tot propus să deschidem o fabrică la Zlatna. Există acum o tehnologie abso­lut extraordinară, care separă mineralele direct din rocă. Le selectează pe sortimente și nu poluează deloc! Dacă transfor­măm minereul în cupru catodic, îl ducem la 300-400% profit, nu 6,5%! Dacă facem cabluri din cu­pru, ajungem la 800% profit. Dacă facem com­po­nente electronice, ajungem la 1.100% profit. Iar în toată povestea asta ar lucra 1.500 de oameni, cu salarii echivalente cu cele din UE.

– Cine poate face aceste investiții?

– Eu nu aș ceda mai mult de 49% din nicio afa­cere cu resursele Româ­niei! Sunt resursele nați­u­nii române! Vă garantez că dacă dăm 49% din acțiuni, mâine dimineață e coadă de firme mari din Occident aici, în față la primărie. Resursele astea nu-s ale mele, eu trebuie să le ges­tionez pentru oameni, nu să le vând pe nimic. Fie­care român are o parte din bogățiile astea, lăsate de Bunul Dumnezeu. Dar să facem și să vindem produse finite, să dăm de lucru la oameni, nu să facem cum facem cu lemnul, că vindem bușteanul, în loc să vindem mobilă! Ier­tați-mă, dar e multă prostie sub sărăcie. Să rupem lan­țul!

Strămoșii noștri au stat drepți în istorie

– Constat, bucuros, că vorbiți cu mare drag despre oameni. Moții sunt, într-adevăr, speciali. I-am întâlnit și noi, în drumurile noastre prin sate, și am rămas impresionați de vrednicia, dar, mai ales, de patriotismul lor. Un drag de țară rostit fățiș, cu convingere luminoasă. Sunteți și dvs. moț. De unde vine speța aceasta nobilă de patriotism, prezentă și în acțiunile dvs.? De ce sunt moții atât de „ai țării”, d-le Ponoran?

Premiat de Asociația Orașelor din România

– Eu zic că patriotismul ăsta vine din istorie. Cum să nu-l iubească zlătnenii pe Avram Iancu, cum să nu-l picteze în biserici, când Avrămuț a stat patru ani printre noi, cât a făcut Gimnaziul Crăiesc de la Zlatna? Avrămuț e unul de-ai noștri, lumea ține drag de el, cum ține drag de propriii copii. Și eu am crescut într-o casă de români adevărați, din ăia care nu vor să-și vândă țara nici în ruptul capu­lui. Am fost crescut în Zlatna, de bunicii mei, zlăt­neni get-beget, dascăli dedicați, cum erau odată. De la ei am învățat că avem o țară pe care trebuie să o respectăm ca să putem trăi bine, împăcați cu noi înșine. Eu cred că respectul față de tradiție, față de oameni și față de țara asta e cea mai curată for­mă de patriotism. De aici pornește totul. Eu, unul, când mă apuc să fac ceva, de la asta pornesc. Ne văd, de acolo, de sus, bunicii noștri, care au stat drepți în istorie, străbunii noștri care au luptat și au suferit alături de Avram Iancu. Nu îi putem trăda, ca cei care au venit să-și ia arginții de la Zlatna, du­pă ce i-au vândut pe Horia, pe Cloșca și pe Crișan…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian