Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANCHETĂ: „De ce îl iubiți pe Avram Iancu?”

În Lunca Meteșului, un sat de pe Valea Ampoiului, am văzut într-o după-amiază de toamnă un drapel mare, cu chipul lui Avram Iancu. Imaginea lui e prezentă și-n case, pusă lângă icoane, ori pictată pe pereții bisericilor. M-am oprit, uimit, să-i întreb pe oamenii locului de unde vine dragostea lor.

Traian Varvara, 70 de ani: „Eu așa îl simt pe Crăișor: al meu, sânge din sângele meu!”

(Se uită la mine ca la o arătare ciudată. Nu se întâmplă în fiecare zi ca un străin să te oprească din treaba ta și să te întrebe de ce îl iubești pe Avram Iancu.)

„Apăi, că dumnevoastră sigur oți văzut steagul cu Crăișorul nost’ pus pe casa mai din vale… Să știți de la mine că nu-i degeaba pus acolo. Că noi îl iubim, sigur că-l iubim, asta știe orșicine! Acum, că mă tot întrebați de ce, iară vă spun că e simplu. Păi, el e moț d-al nos­tru din Apuseni, stră­mo­șu’ nostru, omul de s-o luptat pentru liber­ta­tea noastră! Nebun să fii să nu-l iu­bești! Îi om mândru, din familia noastră. Că la noi, prin părțile astea, toți suntem un pic de nea­muri. Și eu așa îl simt pe Crăișor: al meu, sânge din sângele meu! Apăi, ca să înțelegeți și mai bine… Nu există la noi, în Lun­ca Mete­șu­lui, om să nu creadă în Dum­nezeu. Și când te duci la Sfânta Bi­serică să te rogi pentru ai tăi, că-s vii, că-s morți, și să le aprinzi o lumâ­nare, eu mă rog și pentru Avram Iancu și pun și pentru el o lumină să-i ajungă în cer. Să se odih­neas­că în pa­ce, că mult a pătimit prin pă­durile astea, tot cântând din fluiera lui! Și îl po­me­nesc în rugă­ciu­nile mele și-n culcare și-n sculare! El e omul care ne-a arătat calea cea dreap­tă! Să-i ușureze Dum­­ne­zeu țărâ­na și să fie în cer la loc de cinste, cum merită!”.

Ilie Feneșer, 64 de ani: „Dacă n-ar fi fost Iancu, mai puteam să vorbim românește în țara noastră ?”

(Ilie coboară din tractor și dă să intre în curtea casei. Îi dau bună ziua, îmi răspunde cu „Doamne ajută”. Intrăm în vorbă.)

Sat din Apuseni

«Eu așa știu: când ne-o fost cel mai greu și n-am mai dus să ne calce alții pe cap, cine s-o luptat pen­tru noi și pentru drepturile noastre? Avram Iancu! Păi, pe atunci, la 1848, alte vremuri erau! Că ne-o fi greu și acum, că niciodată nu ne-o fost sim­plu, da’ nu poți să compari ce-o fost atunci cu ce-i acum. Păi, de bine, de rău, suntem stăpâni pe țara noastră, da’ pe atunci, noi, moții, niciun drept n-aveam! Vai și amar de capu’ nostru! Păi, dacă n-ar fi fost Avram Iancu și, înainte de el, Horea, Cloș­ca și Crișan, unde am fi fost noi acum?! Mai puteam noi să vorbim ro­mânește în țara noastră?! Mai puteați dvs. să veniți de la București să mă întrebați de ce-l iubesc pe Avram Iancu?! Eu nu cred! Să știți de la mine, noi, moții, când nu s-o mai putut cu răul, tot mereu am găsit cale să luptăm pentru dreptate! Așa a lăsat Dumnezeu sângele nostru! Păi, taică-miu, Vasile, o fost și el în război, o fost și o luptat contra rușilor, și o ajuns până la Stalingrad, și o fost și contra nem­ților, și o ajuns până-n Munții Tatra. Păi, dacă nu avea el dragostea și dorul de țară în sânge, se mai întorcea acasă?! Când lupți, trebuie să te țină ce­va, să ai un crez. Fără crez, printre străini îți ră­mân oasele! El, taică-miu, o fost primul om care mi-o povestit de Avram Iancu. Mi-o povestit și că bună-su’ lui Iancu o fost frate cu Horea. Și parcă-l aud cum zicea: „Mă, copile, mă, trebuie să ai cre­dință când te lupți. Să ai credință în dreptatea ta, altfel lupți degeaba!”. Cum să nu-l iubesc pe Avram Ian­cu? Dacă astăzi stau de vorbă cu dumneavoastră în fața casei mele, pe pământul meu, în satul meu și în limba mea, e doar pentru că au existat oameni ca el!»

Petre Marius Gavrilă, 42 de ani: „Avram Iancu trebuie să fie una, și pentru oltean, și pentru moldovean”

(Calcă apăsat spre mine, cu o privire aprigă. Mă gândesc de două ori dacă să-l întreb sau nu despre Avram Iancu. Îl întreb. Mă pri­vește țintă în ochi și-și dezvelește brațul pe care are tatuat numele Iancu.)

Portul de gală al moților

„Dacă-l iubesc pe Avram Iancu?!? Asta e întrebare?! Păi, eu mi-s moț! Ba­teți dru­mul de la Bucu­­rești până-n Lun­ca Me­teșului să mă în­trebați pe mine as­ta?! Păi, ia uitați-vă aici! (Îmi arată ta­tuajul.) Nu că-l iu­besc pe A­vram Ian­cu, el e su­fletul meu! De ce?!?! A­vram Iancu e lupta pentru li­bertate, iar lup­ta pentru liber­tate e su­fletul meu! De când mă știu, am luptat pentru pă­mân­tul meu și pentru casa mea! Vă spun ceva: mulți oameni fără Dum­nezeu au trecut pe aici și au vrut să ne păcălească bătrânii, să ne ia pămân­tu­rile… Dar au dat de mine și au plecat de un­de au venit! De ce?! Pentru că în mine curge sângele lui Avram Iancu, domnule! Și eu nu-mi fac de rușine rădă­cinile strămoșești! Cu asta în suflet, nimeni n-are cum să mă înfrângă! Din 2012 am tatuajul ăsta. Știți, pe la noi prin sat, bătrânii înțeleg mai greu lucrurile astea moderne, și când m-au văzut tatuat, s-au uitat chio­râș la mine. Dar când le-am spus ce însem­nătate are, când au citit ei acolo numele de Iancu, au înțe­les. Să vă mai zic una: am avut și un armăsar, cel mai fain cal din lume! I-am zis tot Iancu, că doar el o mai fost nesupus, puternic și liber! Poate mă vedeți mai înflăcărat, așa, dar eu în locurile astea m-am născut, pentru locurile astea m-am lup­tat, și de aici n-am să plec niciodată! Nu îmi trebuie mie viață de oraș, străinătate, nici atât! Atâta vreme cât stau pe pământul meu și am caii mei și moții mei alături, mă simt împlinit! Și vă spun drept: crește inima în mine când văd că prin Ma­ramureș sau prin Bucovina mai sunt oameni care știu ce în­seamnă tradiția și-o prețuiesc. Că Avram Iancu nu e doar al meu, e al tuturor ro­mânilor! Avram Iancu trebuie să fie una și pentru oltean, și pentru mol­dovean, nu doar pentru ar­delean. Așa cum și liber­tatea e numa’ una, pentru toată lumea!”

Traian Man, 69 de ani: „De câte ori am trecut prin Preseaca Ampoiului și am avut căciula pe cap, am dat-o jos”

(Îl văd la intrarea în sat dinspre Cheile Am­poiței. Pășește drept în lumina soarelui de după-amiază, ca un om coborât din poveștile de demult.)

„No, vedeți dumneavoastră pădurile astea? Să știți de la mine că atunci când vă uitați la ele, su­fletul nostru îl vedeți! Noi, aici, în Trascău, sun­tem moții de lemn, pădurarii. Peste munte, în Meta­li­feri, ăia-s moții de piatră, minerii. Apăi, că Avram Iancu moț de lemn ca noi o fost. Și tată-său tot pădurar o fost, ca mine. Apăi, vedeți brazii ăia mari de pe culme? Eu cu mâna mea i-am pus! Îs copiii mei brazii ăia, îmi crește inima când îi văd! Cum stau eu în sat, ultima casă lângă podul de bâr­ne, numa’ ce începe pădurea. Și nu e zi de la Dum­ne­zeu să nu urc coasta ca să ajung la brazii ăia, să-i mân­gâi cu palma și să le spun o vorbă bună, cum spu­ne tatăl la copiii lui! La noi nu s-o tăiat din pă­dure decât ce trăbă și nici n-o să se taie mai mult! Cât mai sunt eu în viață, n-o să auziți de prăpăd ca în alte părți. Asta e mân­dria mea de moț de lemn, care se trage din Avram Iancu! Toată viața nu­mai în pădurea asta mi-am dus-o! Doar așa, când și când, am coborât spre Zlat­na sau Alba, cu treabă, da’ altfel nici să n-aud! Da’ să știți că de câte ori am tre­cut prin Preseaca Ampoiului și am avut că­ciula pe cap, am dat-o jos. Pen­tru că aco­lo Avram Iancu i-o zvântat cu bătaia pe stăpânitori! Bătălie mare o fost! No, mă­car atât să fac și eu, să-mi arăt res­pec­­tul pentru un om mare, care s-o lup­tat pân-la moarte pentru drep­tatea noas­tră! N-om mai fi ca el, da’ un pic de luptă pen­tru dreptatea de azi tot trăbă să ducem!”.

Maria Priporan, 73 de ani: „Drăguțu’ de Avrămuț e în inima mea”

(Cu masca pe față, se grăbește să prindă mi­crobuzul care leagă Lunca Meteșului de Alba Iulia. Mă grăbesc alături de ea, în drum spre stație.)

Biserica din Vidra

«Nu știu eu să vă spun vorbe mari. Dar drăguțu’ de Avrămuț e în inima mea. C-așa-i zicem noi, de alint, Avrămuț. No, haideți să vă zic cumva, să în­țe­legeți. Acum o săptămână, s-o dat la televizor un film despre el, despre viața lui, poate îl știți. No, cum să vă spun? Pentru un om străin, ăla e doar un film ca toate alelalte, da’ pentru noi, moții, e viața ade­vărată. Eu când văd un film cu Avram Iancu, îl trăiesc! De parcă eu aș fi acolo, să mă lupt cu un­gurii pentru drepturile mele! Așa să știți, că noi, ăș­tia puțini care am rămas prin sate, ce avem în suflet nu ne poate lua nimeni! S-o tot micit satul. Dacă vor­biți acum cu 10 oameni, gata suntem toți! Și nu e ușor să vezi cum se duc copiii spre oraș. Lumea s-a tot tras la vale, că acolo li se pare mai simplu. Dar eu simt că dacă vrei să te ții cu adevărat de cine ești tu, fără casa părintească, fără pământul pe care te-ai născut și care te-a făcut om, fără bătrânii care ți-or murit aici, nu se poate, te rătăcești ca suflet! Avram Iancu nu s-o rătăcit. O rămas să lupte pentru pă­mânturile astea. Apăi, că așa ceva nu se uită în veci! Dumnezeu să vă lumineze pașii unde oți mere!»

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian