Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SELECȚIA „FORMULA AS”

* Patrick Lemoine, „Să­nă­ta­tea mentală a marilor con­­du­că­tori”, traducere de Liana Hai­dar, Editura TREI (tel. 021/300.60.90), 240 p.

„Acești bolnavi care ne conduc”, „Istoria megalomaniei”, „Soțiile dic­tatorilor” sunt doar câteva tit­luri pe care vi le-am semnalat aici dintr-un șir lung de cărți care își propun să surprindă influența stă­rilor psiho-fizice asupra unor lideri politici marcanți din istoria lumii. Spre deosebire de lucrările istoricilor ce studiază și expun determinările obiective ale acțiunilor acestor con­ducători sau de ro­manele ce fic­țio­nali­zea­ză personaje și fap­te reale din istoria universală, autorii ge­nu­lui de cărți la care mă refer sunt specia­liști în domenii ale me­dicinei, psihologi, și explică „fi­rea” unor personalități pu­blice, re­acțiile lor la provo­că­rile mediului social și la împreju­ră­rile istorice prin condiționări in­time de natură biologică sau psi­hică. În genere, aceste „boli” care le dirijează ac­țiu­nile și le poten­țea­ză aspirația de a supune con­textul voinței lor sunt ignorate de protagoniști și ascunse publicului. Când asemenea personaje prind trenul istoriei și ajung să domine o co­mu­ni­ta­te, un stat, ele pot im­pune direcțiile lor de dez­voltare spre avansuri civili­zatorii sau spre ca­tastrofe. Patrick Lemoine e unul din­tre cercetătorii de „cazuri” ca­re descifrează cu mij­loace știin­ți­fice de specialitate evoluțiile pe scena lumii ale unor conducători vestiți prin conse­cințele benefice ori funeste ale de­ciziilor lor. Ca psihiatru, doctor în neuroștiințe și clinician, el se opu­ne tendinței popu­lare de a exonera liderii nu de metehne (orice om are meteh­ne­le lui mai mult sau mai pu­țin vizibile), ci de a­nu­mite patologii men­­tale, de parcă prin po­ziția presti­gi­oasă la care au ajuns ar fi scutiți de ele. În toate cazurile din vo­lum (cu o singură ex­cep­ție, Charles de Gaulle) e vorba de „un grăunte de nebu­nie” și uneori mai mult decât atât. Di­ag­nosticele lui Le­moine – explicate pe înțelesul pro­fanilor, căci cartea lui e adre­sată marelui public – se bazează pe exami­na­rea minuțioasă a bio­gra­fiilor unor conducători fără de care „lumea ar fi arătat altfel”. Pen­tru asta a citit relatări ale isto­riografilor, do­cu­mente din arhi­ve, memorii ale celor ce i-au cu­nos­cut îndeaproa­pe ș.a. Din toate a se­lectat faptele determinante pen­tru construcția personalității fie­căruia, dovezi privind tempe­ra­mentul și intelec­tul lor, influen­țe ale mediului. Eva­luările sănă­tății lor mentale capătă astfel con­sis­tență, fiecare dintre cele 14 ca­zuri alese fiind analizat ca și cum omul ar fi trecut pragul ca­binetului său. Conclu­ziile individuale sunt în­soțite (cam comic) de tra­tamentul pe care el l-ar fi recomandat ca me­dic și cu predic­țiile privi­toa­re la tra­see­le lor dacă l-ar fi as­cul­tat. Pentru excursul său în mie­zul puterii (care perverteşte și dă depen­dență), Lemoine a ales atât perso­nalități ale epocii larg denu­mite „mo­derne” (Ludovic XIV, Eca­­te­rina cea Mare, Maria-An­toa­­neta, Robespierre, Napoleon, Churchill, Stalin, Hitler, De Gaulle), cât și ale epocilor „vechi” (Buddha, Ale­xan­dru Macedon, Iu­lius Caesar, Carol Quintul, Ioa­na d’Arc). Fie­căruia îi dezvăluie nevrozele și psihozele, tulburările psiho-fizio­lo­gice, dependențele ce le-au de­ter­minat acțiunile. Se­lecția e ine­vitabil limitată, pentru că sunt și mulți alți dictatori „ne­buni” care au marcat profund via­ța popoa­re­lor. Mao, Pol Pot, Amin Dada, Cea­ușescu (primii care-mi vin în min­te) aveau cu si­guranță tul­bu­rări bipolare sau de tip pa­ranoid. Dar și fără ei, panop­ticu­mul alcă­tuit de Lemoine e foarte instruc­tiv. Sunt cu totul de acord cu con­cluzia lui finală că, pentru un „gu­vern ideal”, ar fi absolut necesară examinarea preventivă din punct de vedere medical-psihiatric a candidaților politicieni.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian