CORINA CHIRIAC: „Sunt un Scorpion supraviețuitor”

„Noi, cei trăiți în comunism, avem deja temele făcute”

– Bună ziua, doamnă dragă. Rar aţi fost vă­zută în acest teribil an, cu atât mai îndreptăţită între­barea: „Ce mai faceţi?”.

– Bună ziua, Bogdana dragă, bună ziua, redac­ţiei Formula AS, a cărei admiratoare veche şi con­sec­ventă sunt. M-am ferit puţin de ochii lumii în ultima vreme, am preferat discreţia, dar voi sunteţi mereu bineveniţi. Telefonul tău mă găseşte acasă, sunt bine, atât fizic cât şi psihic, pentru că printr-o re­voltă interioară bine gândită, îmi păstrez bagajul intelectual şi emoţional şi îl economisesc pentru vre­muri mai bune. Chiar m-ai găsit extrem de bine dis­pusă! Tocmai m-am ospătat cu o mă­mă­liguţă făcută de mine, acoperită bine cu brânză să­rată, cumpărată din piaţă, de la un ţăran autentic. Buna dis­poziţie vine şi din faptul că, în sfârşit, mi-a ieşit mă­măliga! Ha! Ha! Aşa cum îmi place mie, cremoasă, cu o savoare în plus, dată de stropul de unt pe care-l adaug, luat, și el, tot dintr-o gospodărie țără­nească. Fac asta cât de des pot: să cumpăr din pieţe, de la ţăranii noştri. Au produse minunate şi trebuie să-i ajutăm să supravieţuiască „luptei” cu supermarket-urile.

– Mă agăţ de tonul acesta exube­rant ca să vă întreb cum reuşiţi să vă păs­traţi bucuria. În ce vă găsiţi energia şi vo­ioşia, în aceste vremuri îngrozi­toare?

– „Îngrozitoare” este foarte elegant zis. Îţi răs­pund spunându-ţi că nouă, celor trăiţi în comunism, ne este puţin mai uşor, pen­tru că avem deja temele făcute. Avem o obiş­nuin­ţă reminiscentă de a ne supune, aparent, „ordi­nelor”. O făceam şi atunci în acţiunile noastre, în vorbele noastre, dar nu în minţile noastre. În ciuda vremurilor extrem de grele, eram liberi în gândire. Asta fac eu şi acum: îmi păstrez gândul liber. Cum? Citesc ce vreau, am preocupări care-mi creea­ză plăcere şi confort, îmi umplu timpul numai cu lu­cruri care îmi ţin spiritul sus. Bunăoară, hrănesc pi­sicile şi porumbeii din cartier. Acest lucru face par­te din ritualul meu zilnic, cu tipic, cu ore fixe. Pare banal, dar nu e, pentru că îmi porţionează ziua în­tr-un mod benefic. Însă, cele mai impor­tante sunt preocupările intelec­tua­le: citesc cu nesaţ tot ceea ce mă pasio­nea­ză. Tocmai l-am des­coperit pe Pla­ton în profunzimea lui şi sunt vrăjită. De la E­giptul An­tic, care m-a fas­cinat me­reu, la isto­riile lui Zalmo­xis, de la teo­riile cuceririi spaţiului, la literatură clasică, savu­rez totul cu mare poftă şi simt cum devin mai bogată cu fiecare rând citit. Nu am avut timp la douăzeci şi cinci de ani să citesc cât aş fi vrut, atunci cariera era pe primul loc. Acum re­cuperez cu mare plăcere. Sunt, de aseme­nea, un avid consumator de documentare, ele îmi ocupă absolut toate serile. Nu ştiri, nu filme ieftine, ci documen­tare istorice, ştiinţifice, chiar culinare… Fiecare sea­ră de-a mea este o călătorie, o ieşire din­tr-un banal apăsător. Închid telefonul şi mă afund în drumurile fascinante ale acestor re­portaje fabu­loa­se. O altă preocupare sunt florile, pe care nu mi le permiteam atunci când eram me­reu plecată. De frică să nu moa­ră singure, nici nu aveam plante în casă. Acum le învăţ taina, le urmă­resc zilnic, ob­serv care iubeşte soa­rele şi care mai degrabă ră­coarea, care vrea să fie bibilită şi care este mai dis­tantă. Lunile de vară au fost dedicate şi redecorării balconului, mi-am creat un spaţiu unde să pot lua aer, să-mi beau ca­feaua şi să citesc în soare. Toată viaţa mea am căutat să am un confort personal, unul intelectual şi unul emoţional. Aceasta este „sfânta treime” a supravie­ţuirii mele. Poate că oa­me­nii cu familii îşi îndreaptă în aceste luni atenţia către copii, către partener, asta le devine preocupa­rea principală. Eu sunt o femeie singură, am nevoie de aceste hobby-uri care-mi umplu timpul în mod frumos.

„De mult voiam să-mi scriu amintirile…”

– Aţi renunţat la televiziune anul acesta. Lipsa muncii constante poate fi un inamic în lupta cu timpul… Nu vă îngrijorează asta?

– Nu duc lipsă de muncă. Tocmai preocupările de care v-am povestit um­plu în stil mare timpul pe care poate, alt­fel, l-aş simţi apăsându-mă mai tare. Ca o dovadă în plus că muncesc tot timpul, vă voi spune cu bucurie că am făcut un lucru extraordinar anul acesta: pe 11 mar­tie, exact când totul s-a închis pentru prima oară, eu m-am trezit dimi­neaţa, mi-am pregătit cafeaua şi i-am ales un loc de cinste pe birou, am scos din toc oche­larii pentru computer şi am aşternut primele rânduri ale cărţii mele de memorii. Azi cartea este deja teh­no­redactată, e aproape de publi­ca­re şi mă voi bucu­ra dacă cineva o va co­manda, căci lansările sunt de neconceput încă. De mult vo­iam să-mi scriu amin­tirile, dar nu găseam vreme. Acum s-a potrivit per­fect, mai ales că mintea mea a fost ore întregi, din fiece zi, plecată în trecut, printre imagini şi amintiri atât de dragi şi de fru­moa­se, că prezentul acesta gri nu a avut nicio şansă să le răpună.

– Vă descurcaţi şi financiar, fără concerte şi televiziune?

– La şaptezeci şi unu de ani am, desigur, o pen­sie. Dincolo de asta, mi-am redus la minima nece­si­tate cheltuielile. Poate că dacă bănuiam ce vre­muri vin, nu mai scoteam CD-uri pe cheltuială pro­prie… Dar, din nou spun, experienţa de viaţă m-a învăţat să răzbat în toate aspectele ei. Eu sunt un Scorpion supravieţuitor, prin spiritul meu liber. Dacă mi se permite, aş povăţui oamenii să rămână curioşi în această perioadă, să studieze, asta le va da o cu totul altă perspectivă a prezentului. Dacă în supravieţui­rea noastră mai adăugăm şi câte o faptă bună, atunci e perfect. Trebuie să iubim viaţa, dra­gii mei! Până o pierdem, o iubim, o trăim cu puţină încăpăţânare, cu un pic de umor, cu iubire şi cu gândul liber. La cele veşnice, doar spiritul vine cu noi, nimic altceva.