Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Țăranii și închiderea piețelor: „Vă afectează hotărârea guvernului de a închide piețele și târgurile țărănești?”

Dionisie Nedelea, 58 de ani: „E pandemie pentru toți, nu doar pentru amărâții de țărani din piețe”

(Un bărbat solid, roșu în obraji, energic. În timp ce vorbește, răstoarnă niște saci de cartofi ca și cum ar întoarce o pernă.)

„Îți spun sincer: sunt negru de supărare! De mult n-am mai avut sentimentul ăsta de nedreptate! Îți zic și de când: din copilărie. Domne, eu mă trag dintr-o familie munci­toa­re, dar fără posibilități. Țărani, nu mi-e rușine s-o spun! Ță­rani adevărați, că văd că azi a ajuns cuvânt de ocară… Dar eu știu ce înseamnă să fii ță­ran. Înseamnă muncă, de când te scoli și până pui capul pe pernă! Muncă d-aia grea pe peticuțul ăla de pământ al tău! Când aud, azi, cu cât dispreț spun unii – „dă-l încolo de ța­ran”, mi se face rău! Adică, un amărât, un neșco­lit: un muz­gurit, cum se zice la noi în comună. Din școală am simțit asta. Într-un fel erau tratați copiii polițistului, ai primarului și-ai învățătorului, și în alt fel noi, ăștia cu părinți care-și rupeau spatele pe câmp, tru­dind. Așa și acum cu măsurile lor. Dacă ești per­soa­­nă importantă, patron străin cu lanțuri de ma­ga­zine, n-o să ai nicio problemă; dar dacă ești ca mine, un om care are și el o seră și-și rupe cârca mun­­cind, o să fii tratat ca un nimic. Domne, eu în­țe­leg că e pandemie și e grav ce se întâmplă în țara asta, dar e pandemie pentru toți, nu doar pentru amă­râții de țărani din piețe. E pandemie și la raio­nul de fructe și legume din hipermarket, nu doar aici, la tarabe. Hai să fim serioși, când vine omul să cumpere, e aglomerație și aici, e aglome­rație și acolo! Și spații închise sunt amândouă! Sau covi­dul nu intră în hipermarket, că are patronul mai mulți bani? Nedreptățile astea sunt strigătoare la cer! Am auzit că ne mută, că o să ne pună tarabele în aer liber… Unde? Pe carosabil?! În parcări?! Iar­na?! Ne degeră cartofii pe tarabă! Ce să mai zic… Mă bate fii-miu la cap că-mi face pagină d-asta de internet, să-mi comande lumea produsele de acolo. Nu mă pricep. Dar ca să nu mor de foa­me, o s-o fac și pe asta.

Ana Jirlăianu, 62 de ani: „O vezi pe bătrânica aia de acolo? Are 81 de ani, n-are pe nimeni, face și ea un trai pe lume”

(Are pe tarabă fructe, verdeață, go­go­șari și varză. Ia o pară în mână, o stro­pește cu apă, o ține în palme ca pe un bibelou prețios, mi-o întinde.)

„Ia, domnu’, miroase para asta! Numai mi­roa­se-o! Asta e pară de la mine din livadă, culeasă de dimineață, pe întuneric… Ce simți tu acolo, pe lân­gă mirosul ăla de pară, e bruma. Ascultă la mine: astea sunt cele mai bune pere de toamnă! Astea peste care a dat bruma. N-ai să găsești așa ceva în vre­un magazin. Păi, se compară cu plasticele lor?! Fructele alea n-au văzut brumă în viața lor, numa’ chi­micale și depozite, de se coc prin tiruri. Ce mi­roși tu aici e livadă curată, pământ muncit, aer, soare, nimic artificial. Și tu pe mine vrei să mă în­chizi?! După ce că trăim ce trăim blestemata as­ta de pandemie, și peste tot auzi numai doctori care strigă la noi să ne hrănim sănătos, tu tocmai pe noi, care aducem sănătate pe tarabe, tocmai nouă ne dai în cap?! Doamne ferește, îmi fac cru­ce! De ce pe noi!? Că suntem amărâți și n-avem putere, d-aia… Că ăia care ne conduc vor să arate că fac ceva. „Hai să-i lovim pe țărani, că n-au pu­tere să se împotri­vească”. Și ne mută de colo-colo, ca pe niște pă­puși. Vine frigul, domnu’, în­ghea­ță marfa, înghețăm și noi. Nu mor de covid, dar mor de bronșită! Ce-am făcut?! Dar pot eu să mă îm­potrivesc?! Nu pot! Dar n-o să mă lase Dum­ne­zeu! Am copii buni, în pu­tere, cu servicii bune, mă aju­tă ei. Dar o vezi pe bătrânica aia de aco­lo? Are 81 de ani, e văduvă, n-are pe nimeni și doar din bru­­mu­lița ei de zacuscă și de murături își mai face și ea un trai pe lume. De ce să lovești în oa­meni d-ăștia?! De ce?!

Ion Lepădatu, 56 de ani: „Tot o să ajungă verzișoara noastră la om”

(E mic de statură și iute. Face mai multe lu­cruri în același timp: servește clienții, glu­mește cu vecinii de tarabă, vorbește cu mine.)

„Eu sunt mai optimist de felul meu. Toată viața m-am ghidat pe principiul ăsta: când vine câte o nenorocire, mă­nâncă ceva bun, bea un păhăruț de țuică, pupă-ți nevasta și o să vezi că dracul nu e atât de negru! Uite-te la ei: zici că a murit Papa de la Roma în piața asta! „Ce ne facem, ne putrezește marfa, mu­rim de foa­me, se alege praful”… Cor de bocitoare! Eu zic altfel: noi am plătit tarabele astea, ei sunt obligați să ne asigure loc de desfacere! Nu merge cum vor ei! O să se rezolve! Dacă ne rămâne ceva marfă, numa’ bine, dăm la ani­male! La țară nu putrezește nimic! Din ce se strică, faci o grăma­dă în curte, o lași acolo și, peste câteva luni, ai un îngră­șă­mânt de n-a pomenit neam de neamul tău așa ceva! Tot răul spre bine, asta-i deviza mea. Și încă ceva: de 30 de ani de când s-a schimbat roata în țara asta, eu mă uit la ăștia care ne conduc. Și m-am lămurit: noi, oamenii care muncim, facem schim­barea, nu po­liticienii. Ei doar se fac că fac și-și umplu bu­zu­narele. Așa e și cu restricția asta. S-au gândit ei: „Hai să ne prefacem că facem, hai să închidem piețele”. N-o să le închi­dă! C-om sta în aer liber, c-om vinde între blocuri, cumva tot o să fie. O să ajungă verzi­șoara noas­­tră la om! Ce să zic? Îna­inte râdeam de ăia din piețele neaco­pe­rite, că au ta­rabe afară, că-i bat vân­tul și ploaia toată ziua! Acum râd ei de noi. Dar, oricum ar fi, acoperite – ne­aco­pe­rite, piețele nu sunt de ajuns! Omul vrea legume de calitate, nu mizeriile de le găsești prin supermarket! Sunt prea puține pie­­țe în oraș pentru cât de mare e cererea. Nu mu­rim noi de foame!

Viorel Preda, 46 de ani: „Avem condiții mai bune decât alea din supermarket-uri”

(Nu mă privește în ochi, a luat la țintă un punct fix pe care numai el îl vede, se înfierbântă, ridică glasul, gesticulează, vorbește din ce în ce mai tare.)

„Nu se poate așa ceva! Eu am plătit taraba asta trei luni în avans! Nicăieri pe lumea asta civilizată nu poți să bați din palme, să le iei oamenilor bucata de pâine din față, fără să le oferi o alternativă! Nu se poate așa ceva, e crimă, încalcă drepturile omu­lui! Am rate de plătit, copii la facultate, doi părinți care au nevoie de medicamente… Nu poți să te trezești într-o zi și să-mi dai foc la casă! Înțe­leg, tră­im vremurile astea grele, nu-s nebun. Respect tot ce trebuie respectat. Port mas­că, mănuși, mă dezin­fectez când umblu cu banii, fac tot ce e ome­nește posibil să am grijă! Avem și termometru, când intri în piață, avem gardieni care te verifică, avem condiții mai bune decât alea din magazine! Fiecare tarabă e cu omul ei! Nu ca în magazinele mari, unde pui mâna pe tot și lași produsul dacă nu-ți convine, pe urmă vine altul și pune mâna, și tot așa… Și vii tu, prim-mi­nis­tru, și spui că în piețe e zona zoster! Dom­ne, zona zoster e în capul tău! L-aș întreba pe domnul prim-ministru dacă el știe ce înseamnă zona zoster. Că eu știu și nu e ce crede el! Așa că, ori habar n-are, ori vrea sa ne jignească! Oricum ar fi, într-un stat care se pretinde civi­li­zat, e inad­misibil ce a făcut el! O să fa­cem petiții, proteste, ieșim și în stradă da­că trebuie! Au trecut vremurile când țaranul lăsa capul în jos! Nu mă poți trata ca pe ulti­mul om! Pentru că asta e munca mea, iar pentru dreptul meu de a-mi câștiga pâinea cinstit o să lupt până la capăt.”

Vasilica Ioniță, 81 de ani: „O să se găsească oameni care să-mi cumpere mie ouăle și ardeiașu’”

(O mână de om, cu ochi verzi. Cu degetele bă­tătorite de muncă își face cruce.)

„Ascultă ce-ți zice bunica, doar aici ne e spe­ran­­ța! (îmi arată icoana cu Maica Domnului de pe pe­retele din spatele tarabei.) Că te întreabă și bu­ni­ca ceva: când a fost bine pe lume?! Adică, bine-bine: să nu fie nici război, nici ceartă între oameni, nici să­răcie, nici boli? Tot timpul a fost câte ceva, o încer­care mare pe care Dumnezeu a lăsat-o ca să ne întă­rim credința. Așa și acum, cu boala asta care a lovit în toți! Și stăm noi acum, în piețișoara noas­tră, și ne supărăm că nu ne vindem ouăle. Păi, ridici ochii la cer și ți se face rușine în fața lui Dum­nezeu! Nu zice bu­nica că e bine ce se în­tâmplă, că nu e bi­ne. Când vine răul, tot în ăla sărac și amărât lovește mai tare, așa se întâmplă de când e lumea și pă­mân­tul! Eu am trecut prin toate și le-am trăit pe toate, dar cât am avut putere să mă rog la Maica Dom­nu­lui, răul n-a mai fost chiar așa de rău. Asta în­cerc să le spun și copiilor mei! N-o să ne lase Măi­­cuța! O să se găsească oameni care să-mi cum­pere mie ou­șoarele și ardeiașii, n-o să mor de foa­me. N-am fost eu supărată în viață când mi s-au întâmplat necazuri mai mari și să fiu supărată acum, când e greu pentru toată lumea?! Dar bine nu e. Că bu­nica vede și înțe­lege… Nu e frumos cum ne tra­tea­ză. Om fi noi mai puțin importanți ca alții, dar măcar noi mai știm rostul pământului din țara asta! Noi, ță­ranii, suntem ultimii care mai știm cât de greu creș­te o roșie și câtă muncă intră într-o brazdă de pământ.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian