PRIMARII NOȘTRI – ALINA APOSTOL (Comuna Ciortești, jud. Iași): „Satul românesc trebuie adus în actualitate!”

Când o preoteasă ajunge primar

Ciortești e o comună din județul Iași, la gra­nița cu județul Vaslui, una din zonele nu foarte bogate ale României. Comuna a fost îngropată, și la propriu, și la figurat, în no­roaie, căci interesul față de comunitate al celor care s-au aflat, timp de 16 ani, la conducerea pri­mă­riei, s-a limitat la câte un singur kilometru de drum as­faltat, pentru fiecare mandat. Lucrurile s-au schim­bat în bine pentru oamenii din Ciortești în 2016, când și-au ales drept primar o femeie. La doar 30 de ani, Alina Apostol avea deja o experiență de câți­va ani în administrația publică locală din zonă, și vreo zece de când era soția preotului paroh din Șer­bești, unul din satele aparținătoare comunei Cior­tești. Acum, doamna primar – preoteasa Alina Apos­tol – se află deja la cel de-al doilea mandat.

„Am candidat din frustrare”

– Cum de ați decis, doamnă preoteasă, să can­didați la funcția de primar?

– Din frustrare. Primarul de-atunci intenționa să închidă școala gimnazială din Șerbești, sat apar­ți­nător comunei Ciortești, unde soțul meu e preot și unde locuim. Cei 146 de copii din sat ar fi urmat să facă naveta 8 km, la școala din centrul de comună, doar pentru că primăria nu fusese în stare să rea­biliteze clădirea școlii din Șerbești sau să cons­tru­iască una nouă. Asta mi s-a părut frustrant. S-a în­tâmplat ca, în aceeași perioadă din 2016, PNL să ca­ute un candidat pentru funcția de primar al co­munei, iar oamenii le-au vorbit de mine. Nimeni n-a crezut că voi câștiga, pentru că nici eu, nici soțul meu, nu suntem din comună și, în plus, o femeie răzbate mai greu în hățișul politic, iar fostul primar avea deja în spate patru man­date.

– Să fi fost un a­vantaj faptul că sun­teți soție de preot?

– A contat și asta, cu siguranță, cred că oamenii au început să fie conștienți, de la o vreme, că un primar trebuie să aibă carte, să poată accesa fondurile, așa de necesare dezvoltării unui sat. Or, eu sunt eco­nomist, cu specializare în Ad­minis­trația publică locală și cu un master în Drept administrativ. Eram foarte tineri când soțul meu a fost numit preot în parohia Șerbești. Și de la bun început, tot ceea ce am făcut, activitățile din pa­rohie, au fost în folosul oamenilor, le-am de­mons­trat intențiile de a revigora comunitatea, ceea ce i-a făcut să primească cu brațele deschise și can­didatura mea. Mă știau cu toții, pentru că, timp de șapte ani, lucrasem în primăria Ciortești, ca ofițer de stare civilă și operator impozite și taxe, și încă doi ani fusesem secretarul Primăriei Codăiești, o co­mună învecinată, din județul Vaslui. Oamenii ajunseseră să se întrebe cum ar fi dacă aș candida, înainte chiar ca eu să iau această decizie. În 2016, la alegeri, l-am devansat pe fostul primar cu doar 36 de voturi, și cu peste 600, acum, în 2020, la o prezență la vot de 61 la sută.

– Ați resimțit ca pe o responsabilitate faptul că sunteți și preoteasă, nu doar primar?

– Preoteasa e jumătatea preotului, iar familia noastră depinde de activitatea lui. În 2016, înainte de a lua decizia să candidez, am fost la ÎPS Teofan, Mi­tropolitul Moldovei. A fost reticent, dar ne-a dat binecuvântarea, cu sfatul de a aborda funcția de primar din postura de preoteasă, inclusiv în ceea ce privește imaginea Bisericii Ortodoxe Române, care se răsfrânge în tot ce fac. De aceea, analizez lu­­cru­rile de două ori, ca să nu greșesc făcând niște pași care să fie corecți doar din punct de vedere ad­ministrativ, și nu și din punct de vedere moral. Anul acesta, binecuvântarea a venit la pachet cu felicită­rile, pentru ceea ce mitropolitul auzise că am reușit să fac pentru comună.

– Cum colaborați cu echipa din primărie?

– În primărie, am revigorat echipa, am adus oameni noi, le-am actualizat cunoștințele celor care erau deja aici, am schimbat abordarea în relația cu cetățenii. Încercăm să nu lăsăm pe nimeni să aștepte pe hol, indiferent de ce probleme are, să facem totul cu zâmbetul pe buze. Fiecare avem probleme acasă, dar nu e în regulă să le răsfrângem asupra celorlalți, care le au și ei pe ale lor. Pentru mine, administrația e o pasiune, nu o fac la program, nu mă uit pe geam, așteptând să plec acasă, ci îmi consum timpul, cât de eficient se poate, iar asta aștept și de la echipa din primărie.

„Tinerii se întorc și asta mă bucură”

– Cum stați cu bugetul local?

– Bugetul local e foarte mic, 1 milion de euro pe an, din care 2,5 milioane lei sunt doar salariile și indemnizațiile persoanelor cu handicap și 120.000 lei iluminatul public. În zonă sunt agenți economici foarte puțini și, pentru că toate proiectele au nevoie de cofinan­ța­re din bugetul lo­cal, în­cercăm să ne des­cur­căm și să gestionăm cât mai bi­ne re­sursele. Mă bucur că până a­cum nu am primit nici o amen­dă, de la nici un fel de or­gan de con­­trol, și nici nu avem res­tanțe la pla­ta factu­rilor. Asta, în condițiile în care, îna­inte, se întâmpla ca ilu­minatul public să fie sis­tat trei luni pe an, din cauza neplății factu­rilor, și, de câteva ori pe an, să se plă­tească a­menzi către Gar­da de Mediu, pentru că ni­meni nu se ocupa de sa­lubrizare și era gu­noi ab­solut peste tot. Nu spun că suntem perfecți, mai sunt lipsuri, lucruri de îndreptat, dar, cu pași mici, evoluăm.

– Doamna primar, cu ce anume se ocupă lo­cuitorii comunei? Din ce trăiesc?

– Avem un investitor care are o livadă cu meri și piersici și culturi de căpșuni și mure, un proiect pe fonduri europene, unde sunt angajați localnici. Avem băieți tineri, care și-au format echipe și lu­crea­ză în domeniul construcțiilor, în București și Iași. Foarte mulți sunt plecați în străinătate, cu con­tracte pe trei sau șase luni, dar și mulți care fac na­veta la Iași și lucrează în cele mai diverse do­menii. În­cerc să conving investitorii să vină în zonă. Ca să-i încurajez, am pus la dispoziția ti­ne­rilor sub 35 de ani aproape 80 de terenuri pentru cons­trucția de case, iar mai bine de un sfert, sunt cons­truite de­ja. Tinerii revin în sat și asta mă bucu­ră. De la 300 de asistați social, cât erau în 2016, acum avem doar 32. Nu încurajăm nemunca și încercăm, prin toate mijloacele, să ajutăm cazurile sociale să depășească problemele.

„Nu stau toate în pixul primarului!”

– Aveți și proiecte finanțate din fonduri eu­ro­pene?

– În patru ani, am reușit să atragem 13 milioane de euro fonduri europene, cu care am inaugurat trei școli și o grădiniță, sunt în construcție două cămine culturale, și avem contracte încheiate pentru șapte ki­lometri de asfalt, și în licitație, pentru alți trei. În­cercăm să punem pe primul loc dezvoltarea, pentru că orice investitor vine într-o comună unde are facilități și infrastructură bine puse la punct. Prin alt proiect mare, în derulare, s-au realizat, din fon­duri guvernamentale, 30 de kilometri rețele de apă, pentru trei din cele cinci sate ale comunei. Am încercat să accesăm orice program care poate aduce bani în comunitate.

– Cu ce alte realizări vă mai lăudați?

– Suntem pe „ghișeu.ro” din 2016. Primăriile din Iași, Miroslava și noi, la Ciortești, am fost pri­mii din județ care am oferit această facilitate ce­tă­țenilor. Oamenii au solicitat asta, pentru că erau mulți plecați în afară și vroiau să-și poată achita mai simplu datoriile către noi. Acum, lupt și negociez cu toate băncile, să conving pe careva să instaleze un ATM în comună, căci, de la Iași până la Vaslui, cale de 75 de kilometri, nu există așa ceva și ar fi mare nevoie. Despre asta e vorba, în cele din urmă, des­pre dorința de a aduce satul românesc în ac­tua­litate, de a-l moderniza, pentru că acum există acces la informație și în sate și ar trebui ca și utilitățile, ser­viciile, să fie la fel ca la oraș. Iar rolul adminis­trației locale ar trebui să fie acela de a desființa toate inegalitățile între urban și rural.

– Ce v-a rămas de făcut în mandatul abia în­ceput?

– Mi-am propus să construim un dispensar uman, deoarece cel existent e foarte vechi și o rea­bi­litare nu e suficientă, dar și un centru medico-so­cial, cu 55 paturi, pentru persoanele în vârstă. De ase­menea, rețeaua de apă-canal în Coropceni și Șer­bești, unde nu există încă, iar printr-un parteneriat cu „Camera de Comerț Vaslui” și o firmă de con­sul­tanță din București, intenționăm să ne implicăm în­tr-un proiect social, în valoare de trei milioane de euro, un start-up social, cu 21 de planuri de afaceri, care vin pe regiunea nord-est, ca să ajute la creș­te­rea numărului antreprenorilor. Și încercăm să re­zol­văm și problema clădirii în care funcționează pri­măria, căci e mult prea mică, improprie unei desfă­șurări normale a activității.

– Cum v-ați desfășurat activitatea în pan­de­mie? Ați avut cazuri în comună?

– Din fericire, n-am avut cazuri în comună. Asta până luna trecută, când zece dintre angajații pri­mă­riei au ieșit pozitivi, inclusiv eu, dar am reușit să fim cât se poate de egoiști și să nu dăm și altora. Am închis cu totul primăria, din 16 până în 30 oc­tom­brie, ne-am luat acasă laptopurile, telefoanele, și am rezolvat așa, de la distanță, urgențele. Nu se putea altfel, căci clădirea primăriei e foarte mică, lu­crăm câte 2-3-4 în birou, n-avem cum să nu interacționăm unii cu alții.

– Aveți vreun regret?

– Marele regret este că nu pot aloca suficient timp familiei. Pe partea de administrație, mi-ar fi plăcut să fie gata mai multe proiecte, să avem asfalt, să atrag mai mulți bani, dar nu stau toate în pixul primarului, și oamenii au început să înțeleagă asta. Am avut o perioadă în care m-am temut că pălăria de primar e mai mare decât pot duce, dar acum simt că e în regulă și că pot ține cu fruntea sus frâiele comunei. Sper ca și oamenii să simtă asta, căci tot ceea ce fac e al comunității, nu al meu sau al fami­liei mele.