Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Victorie strălucită în Basarabia

Victorie la Chișinău! Noul președinte al Republicii Moldova, cel de al doilea stat românesc din Europa, este Maia Sandu, o luptătoare neînduplecată pentru dreptate și pentru democrație. Numită de presa internațională „eveniment istoric”, victoria Maiei Sandu a fost con­semnată pe întreg mapamondul. Depășirea cu peste 15% a contracandidatului Dodon a șocat nu numai Partidul Socialist Moldovenesc, ci și Moscova. Economistă cu studii la Harvard, fost consilier la Banca Mondială, Maia Sandu, în vârstă de 48 de ani, a ales să părăsească Washingtonul, unde câștiga 10.000 de dolari pe lună, ca să vină la Chișinău, pentru a intra în lupta politică. A mi­zat pe patru direcții în campania electorală: anticorupția, scoaterea Moldovei din sărăcie, responsabilizarea autorităților și str‚ngerea legăturilor cu UE. În al doilea tur al bătăliei, cu Dodon, a avut un mesaj de campanie pozitiv, de unire, de schimbare, de dreptate și de justiție. Nu a lipsit, desigur, lupta anticorupție. Având consultanți ruși, Dodon a fost sfătuit să-i atace pe basarabenii din diaspora, ceea ce a creat o revoltă și o aglomerație ne­maivăzută la cele 139 de centre de votare din Europa: peste 250.000 de alegători s-au prezentat la urne și peste 92% dintre ei au votat-o pe Maia Sandu. Primul șef de stat care a sunat-o ca s-o felicite pentru victorie a fost, cum era de așteptat, Klaus Iohannis. Al doilea a fost pre­ședintele nonconformist al Ucrainei, Vladymir Zelenski, care a rostit îndemnuri proeuropene energice: „Aștept cu nerăbdare consolidarea relațiilor dintre Ucraina și Republica Moldova, pentru viitorul european al națiunilor noastre”. În schimb, discursul de înfrânt al lui Igor a fost jalnic: „O felicit PREVENTIV pe Maia Sandu. Am primit, în noaptea asta, sute de mii de mesaje de la concetățenii noștri, alegătorii mei, care întreabă, în LACRIMI: de ce să permitem victoria celor care au fraudat alegerile…? Dar, dragii mei alegători, dacă va fi necesar, eu vă spun să ieșiți în stradă!” Comentând atitudinea lui Dodon, analistul Dan Dungaciu a precizat: „Domnul Dodon, singur, este un Vladimir Voronin în pan­taloni scurţi”. La rândul lui, comunistul de la Mos­cova, Vladimir Jirinovski, i-a strigat în presa mos­covită: „Dodon, ești un Papă-Lapte, iar Maia Sandu este o doamnă puternică!”. Așadar, Maia Sandu nu a învins, cum spun pro-comuniștii, grație politicienilor occiden­tali, care au făcut declarații anti Dodon, ci a învins pentru că a lăsat „vocea cetățenilor să se facă auzită”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian