– Pe malul Mureșului, în câmpia Aradului, acolo unde râul desparte Radna de Lipova, se înalță o mânăstire catolică, faimoasă nu doar prin istoria ei seculară, ci și prin numărul minunilor petrecute în ea. Iar cea mai mare din ele se petrece chiar acum, în zilele noastre, când pe porțile lăcașului închinat Maicii Domnului trec sute de mii de pelerini, de toate națiile și confesiunile, uniți de credința în Dumnezeu –
Capela văduvei
Legenda spune că Mânăstirea Maria Radna a fost înălțată pe la 1500, pe un loc de rugăciune al călugărilor franciscani. Biserica de azi avea să se nască abia peste două sute de ani, din lacrimile unei femei. Rămasă văduvă de tânără, tare și-ar mai fi dorit un loc de rugăciune doar al ei, o capelă micuță, unde să-și plângă soțul, mort de tânăr, și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că o ajutase, în cele din urmă, să-și afle liniștea. La scurtă vreme, când întreg Banatul a căzut sub stăpânire otomană, credincioșii locului și călugării franciscani au folosit capela drept loc de refugiu și de rugăciune.
„S-au împlinit, anul acesta, 500 de ani de la acea primă atestare documentară a bisericii noastre, de când sărmana văduvă a reușit să ridice, în exact acest loc, o capelă modestă. Trecută prin incendii și încercări de tot felul, martoră a multor întâmplări miraculoase, consemnate în documentele vremii, capela văduvei a fost transformată, în 1723, într-o biserică mai mare. Dar, pentru că și aceasta a devenit curând neîncăpătoare, în 1756, de Rusalii, s-a pus piatra de temelie a bisericii în care și pașii noștri calcă acum”, spune părintele Andreas Reinholz, parohul Mânăstirii Maria Radna.
Puhoaie de credincioși
Mânăstirea Maria Radna este cel mai mare loc de pelerinaj al catolicilor din dieceza de Timișoara și, totodată, un loc de referință în întreaga Europă de sud-est, atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși, indiferent de limba maternă, etnie sau cultură. În rugăciune, genunchii se pleacă pe același pământ, mâinile împreunate se îndreaptă spre același cer. Paștile, Rusaliile, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh și ziua Nașterii Maicii Domnului sunt punctele cardinale ale pelerinajelor de la Maria Radna. De aproape două secole, de când a început să se țină o evidență a pelerinilor, numărul acestora a depășit de fiecare dată 20.000, pentru ca azi să ajungă la aproape 200.000, mai bine de jumătate dintre ei spovedindu-se, cu această ocazie, preoților de aici. Pelerinii sosesc de pretutindeni: nu lipseşte nicio comună de pe malurile Mureșului, dar și ale Tisei, atât din România, cât și din Ungaria, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, ba și din Austria și Germania. Dar cei mai „lipiți” sunt românii. Aproape fiecare comună din Banat îşi are propria zi de pelerinaj.
Icoana miraculoasă a Maicii Domnului
În 1668, un localnic dăruiește bisericii Maria Radna Icoana Miraculoasă a Maicii Domnului, cinstită până în zilele noastre. Nimeni nu știa, pe-atunci, de puterile sale miraculoase. Fusese tipărită pe hârtie, într-o tipografie din nordul Italiei, în câteva zeci sau sute de exemplare. Unul dintre ele a ajuns la Radna, cumpărat de la un negustor italian ambulant. Icoana reprezintă imaginea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, înconjurată de ilustrații mici, cu explicații în limba italiană, ce descriu întâmplări cu oameni aflați în nevoi, ajutați în mod miraculos de Maica Domnului. În partea de jos, chipuri de oameni ard în flăcările purgatoriului, acel loc unde, cred catolicii, sufletele celor morți, cu păcate mai ușoare, s-ar purifica înainte de a intra în paradis.
Prima minune
În 1695, turcii, care stăpâneau la vremea aceea Banatul, vin să le ceară călugărilor din Radna dările cuvenite, dar pentru că aceștia nu au de unde să le dea, căpetenia otomanilor încearcă să intre, călare, în biserică. Ce altceva decât minune dumnezeiască e că piatra de la intrare devine moale ca brânza – cum spun cronicile vremii – și calul este țintuit locului? Nici înainte nu poate să meargă, nici înapoi, nici căpetenia să coboare din șa. Speriați, ostașii se roagă Dumnezeului lor, Allah, să le ierte păcatul de a fi vrut să pășească într-o biserică creștină. Piatra aceea, cu urma de copită-ntr-însa, există și acum, încastrată într-unul din pereții bisericii. Dar turcii nu pleacă fără să lase în urma lor prăpăd. Incendiază lăcașul sfânt. Nimic nu mai rămâne întreg. Printre resturile carbonizate, doar Icoana Miraculoasă este găsită intactă, neatinsă de flăcări. Aceasta avea să fie una din primele minuni – sau, poate, încă și acum, cea mai mare – dintre cele atribuite icoanei și Maicii Domnului, aici, la Mânăstirea Maria Radna.
Andreas Reinholz, parohul Mânăstirii Maria Radna
„Nu vă pot descrie cum se aude în biserică, atunci când vin cântând grupurile de pelerini”
– Părinte Reinholz, mânăstirea pe care o păstoriți are reputația unui loc în care credința naște minuni. Se mai întâmplă ele și în ziua de azi? Mai au rugăciunile oamenilor putere, cât să fie ascultate de Maica Domnului?
– Cum să nu? Eu le spun tuturor: trebuie să avem credință, încredere și să nu ezităm să-i spunem Maicii Domnului când avem nevoie de ea, să-i cerem mereu ajutorul, răspicat. Nu se poate să nu ne ajute, dacă ne e inima curată și dorința bună! Despre minunile trăite de credincioșii ce vin la Radna aș putea să vă vorbesc zile-n șir. Vă spun doar câteva, ce-mi vin mai repede în minte, petrecute chiar anul acesta.
Într-o duminică, mai în vară, am văzut jos, la capelă, o femeie rugându-se. Nimic neobișnuit, pentru că sunt mulți care se opresc acolo, direct la Maica Domnului, și nici nu mai intră în biserică. Seara, când m-am dus să închid ușile, femeia era tot acolo. Era ortodoxă, nu mă cunoștea și nu mai eram în reverendă, nu știa că sunt preot. Am intrat în vorbă și mi-a povestit că soțul său, în vârstă de 36 de ani, fusese operat la Cluj de o tumoră canceroasă. Operația reușise dar, totuși, doctorii nu-i dădeau de trăit mai mult de câteva luni. Cei doi sunt din județul Arad. Cât timp soțul fusese internat la Cluj, femeia s-a dus și s-a rugat la Mânăstirea Nicula. S-au întors acasă, necăjiți, vă dați seama, și, după doar trei luni, când s-au dus din nou la control, medicii i-au privit uimiți: soțul era vindecat total, ca și când n-ar fi fost atins niciodată de boală. Preotul ortodox din sat i-a sfătuit să nu mai spună nimănui ce se întâmplase, că nu vor fi crezuți. Dar un om care trece prin așa ceva e clar că nu poate să tacă. De aceea femeia a venit aici, mai aproape de casă, să-și descarce sufletul și să mulțumească Maicii Domnului pentru ajutor.
Tot anul ăsta, a venit un domn de 55 ani, care dorea să aducă și să instaleze o placă de marmură în capelă, în semn de mulțumire. Eu nu obișnuiesc să întreb pentru ce, dar cei mai mulți își deschid sufletul de bună-voie. Când a revenit cu plăcuța, după câteva săptămâni, mi-a povestit că singurul copil, o fiică de 18 ani, se îmbolnăvise de cancer. Disperați, părinții au venit să se roage la Maica Domnului. Au operat copilul la Viena și, la control, după șase luni, medicii le-au spus că e sănătoasă și nu-și puteau explica ce se întâmplase. Ce să se întâmple? Răspunsul e la Dumnezeu și la Maica Domnului!
La Maria Radna vin multe femei care nu au copii și se roagă pentru darul acesta extraordinar. În urmă cu ani buni, venea mereu o familie de bulgari, din Timișoara. S-au rugat ani la rând, au făcut tot ce se putea face, fără rezultat. Mai că renunțaseră. Și s-a-ntâmplat ca doamna să rămână gravidă, deși trecuseră amândoi de 40 de ani. În Timișoara sunt 13 biserici catolice, dar au dorit să-și boteze fetița aici, în semn de mulțumire. O cheamă Maria și acum e deja studentă. Vin pe-aici în fiecare an.
Pasărea Phoenix de pe Mureș
Părintele Reinholz consideră că a trăit și domnia-sa, aici, un adevărat miracol. Administrarea și păstorirea Mânăstirii Maria Radna i-a fost încredințată în 2003. Timp de patru ani, a avut la dispoziție o singură chilie, căci întreg complexul de clădiri, de dimensiuni impresionante, a fost ocupat de un azil de bătrâni. Pentru că nici biserica, nici mânăstirea, nu mai fuseseră renovate din 1940, părintele s-a gândit la accesarea unor fonduri europene, pentru că date fiind dimensiunile mari ale sfântului lăcaș, nici vorbă să fi existat, în țară, vreo posibilitate financiară pentru așa ceva. Un șir fericit de întâmplări sau, mai degrabă, de dumnezeiești rânduieli, au făcut ca în realizarea proiectului să fie implicat și guvernul federal german, care a trimis la Radna specialiști de toate categoriile, de la constructori până la bibliotecari, arhitecți, arhivari, arhitecți peisagiști, plătiți să lucreze aici, timp de cinci ani. Nimeni n-a crezut în reușita acestui proiect, nici măcar episcopul de la Timișoara, cu a cărui binecuvântare s-a derulat întregul proiect, în valoare totală de aproape zece milioane de euro. „A fost un adevărat miracol!”, apreciază părintele Reinholz, amintind implicarea directă a vicepreședintei Bundestagului de la acea vreme, d-na Suzanne Kastner, dar și a oficialităților de la București și de la Budapesta.
Sute de mii de pelerini
De când a venit aici, în 2003, părintele Reinholz a notat cu conștiinciozitate numărul pelerinilor care treceau pragul mânăstirii. Erau undeva pe la 50.000-60.000 de pelerini în fiecare an, dar, după renovarea finalizată în 2015, numărul acestora aproape s-a triplat. „Cei dintâi vin slovacii, peste o mie în fiecare an, cei mai mulți din Bihor și din Banat. Vin catolici bulgari, maghiari, germani și mulți români ortodocși. Îmi amintesc că, în vremea copilăriei mele, veneam pe jos, de la Sântana, câte 800-1000 de persoane, cu fanfară, cu steaguri, cu cântece. În 2019, au fost deja peste 185.000 de credincioși veniți aici. Dacă e, însă, ceva ce s-a pierdut în timp, e frumusețea pelerinajului făcut pe jos. Acum, cei mai mulți vin cu autocare sau cu mașini personale, ceea ce eu consider a fi o pierdere. Nu vă pot descrie cum se aude din biserică atunci când vin, cântând, grupuri de pelerini! Au venit și anul acesta, din Carașova și din Reșița, bulgari care au străbătut tot drumul până aici, pe jos. Sufletul are nevoie de mult mai mult timp ca să ajungă din urmă trupul, iar în autocar e mai greu să se întâmple asta. Faci două ore pe drum, povestești tot felul, ajungi aici, te rogi zece minute, apoi pleci mai departe, căci ai și altceva de vizitat. Mai sunt oameni care vin pe jos, fie singuri, fie mai mulți, își duc povara de pe suflet până aici, e felul lor de a face un sacrificiu. Ce e îmbucurător pentru noi e că vin zeci de mii de turiști și din alte țări. Numai anul trecut am avut, spre exemplu, grupuri din 17 țări, ceea ce e foarte bine, că toți aceștia se întorc acasă și povestesc ce au văzut aici și așa vin mereu tot alții și alții, tot mai mulți”.
„Mulțumesc!”, în toate limbile pământului
Dar oamenii nu vin aici în pelerinaj doar ca să ceară ajutorul Maicii Domnului. Mulți dintre ei revin, după o vreme, ca să aducă daruri de mulțumire pentru dorința împlinită. „Cel mai important este ca, după ce dorința ne e îndeplinită, să nu uităm să ne întoarcem și să rostim «Mulțumesc!»”, spune părintele Reinholz.
Este ceea ce, la Radna, se întâmplă de sute de ani: oamenii cărora le-a fost îndeplinită o dorință, credincioși care au trecut cu bine peste un necaz sau peste o problemă de sănătate, indiferent de confesiunea religioasă căreia-i aparțin sau de locul unde au înălțat ruga către Dumnezeu și Maica Domnului, vin aici să mulțumească, într-un mod original: aducând daruri. Statuia Maicii Domnului, adăpostită într-o capelă micuță, în partea de jos a scărilor ce duc spre biserică, e înconjurată de plăcuțe de marmură albă pe care e gravat un singur cuvânt: „Mulțumesc!”, în toate limbile pământului. Pe câte unele e scrisă data sau numele celui care-a adus-o, pe altele, doar câte-o inițială stingheră. „Sunt mult mai multe decât se poate vedea aici”, îmi spune părintele Andreas Reinholz, „depozitate în niște încăperi speciale și inventariate cu rigurozitate într-un registru, unde stă consemnat numele donatorului, motivul pentru care mulțumește, localitatea de unde vine și data când a făcut donația”.
Există, însă, și oameni care au ales alt mod de a mulțumi pentru ajutorul primit: au donat bisericii un tablou, de cele mai multe ori stângaci desenat, reprezentând întâmplarea nefericită prin care au trecut: accidente de mașină sau în drumeții montane, bolnavi pe pat de spital, incendii, inundații și câte alte astfel de nenorociri. Invariabil, în fiecare tablou apare chipul Maicii Domnului veghind. Alții au donat icoane, fie că sunt ortodoxe sau catolice, picturi elegante și valoroase sau doar copii ale unor tablouri celebre, dar și multe cusute cu o impresionantă măiestrie. Colecția actuală, care numără peste 2700 de obiecte, este a doua ca mărime din Europa, și asta, pentru că au fost inventariate doar din 1850 încoace. Cele existente deja la acea vreme au fost distruse de un călugăr, deranjat de numărul mare de tablouri cărora trebuia să le poarte de grijă.
Drumul crucii
Dar oamenii au adus drept mulțumire și nenumărate bijuterii, mai cu seamă de argint. O parte dintre ele sunt expuse de o parte și de alta a altarului, într-un fel de cutii de sticlă. Sunt pandantive reprezentând cruciulițe, îngerași sau acel organ al corpului vindecat prin mijlocirea Maicii Domnului: inimi, picioare, mâini, sâni, ba chiar și mici iconițe sau tablouri întruchipând familii reîntregite. Cele mai multe dintre bijuterii sunt păstrate în seifuri speciale. Cele donate cu sute de ani în urmă erau, în marea lor majoritate, din aur. Din ele a fost confecționată, între anii 1769-1771, rama Icoanei Miraculoase. Considerată de specialiști în orfevrărie drept cea mai mare și mai însemnată lucrare de acest gen din întreg spațiul sud-est european, rama e o adevărată operă de artă, realizată de Joseph Moser, meșterul aurar oficial al curții imperiale de la Viena.
În spatele mânăstirii se întinde, cât vezi cu ochii, pădurea. Iar prin inima ei trece „Drumul Crucii”. „Aici, la Radna, sunt două astfel de căi ale Crucii. Prima, cu 14 opriri, închipuie Calea Tristeții, a Durerii, pe care Mântuitorul a străbătut-o până la Răstignire. A fost amenajată în 1888 și refăcută după Primul Război Mondial. Cea de-a doua cale, amenajată în 1920, e o Cale a Bucuriei, drumul glorios de după Înviere. Mânăstirea noastră e singurul loc din România unde este configurată și această Cale a Bucuriei. În întreaga Europă mai există doar două sau trei similare. Tradiția spune că, încă de la început, fiecare dintre cele 14 opriri, «stații» le spunem noi, să fie renovată de câte o altă parohie din zonă, de regulă, cea de unde proveneau cei care construiseră, inițial, «stația»”.
Îmi mai povestește părintele Reinholz despre altarul bisericii, făcut din marmură de Carrara, datând de la sfârșitul secolului 19, încadrat de statuile sculptate în lemn de tei, înalte de patru metri, ale Sfinților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului. Îmi spune și de inima principelui-primat al Ungariei, Alexandru de Rudna, păstrată aici într-un recipient de cristal, conform dorinței testamentare a înaltului prelat, cel care a împodobit, în 1820, Icoana Miraculoasă cu două coroane de aur. Și, la final, cu lacrimi de bucurie în ochi, îmi povestește cum în 1992, Papa Ioan Paul al II-lea a ridicat Maria Radna la rangul de „Basilica Minor”, înzestrând-o cu privilegiile și indulgențele corespunzătoare.
*
Intru în biserică. Liniștea și lumina toamnei, furișate prin ogiva ferestrelor, țes o atmosferă minunată de taină. Și-atunci îl văd. Intră cu sfială pe ușile cele mari, deschise, ale bisericii. Pășește cu grijă pe lespezile de piatră, lăsând în urmă un ecou înfundat. Nu e singur în sfântul lăcaș, deși tare și-ar fi dorit să fie. Își pleacă fruntea în rugăciune în fața Icoanei Miraculoase a Maicii Domnului: un om împovărat de griji și neliniști, venit de departe, cu nădejdea că Sfânta Fecioară îi va îndeplini și lui rugile, așa cum auzise că li se întâmplase atâtor și atâtor pelerini. Când se ridică, un zâmbet timid i se-ntipărește pe față. Își ia rămas bun de la călugări și se-ndreaptă spre ieșire. În prag, se oprește și se-ntoarce să mai privească o dată icoana. „Dacă n-aș fi fost împărat la Viena, mi-aș fi dorit să pot fi stareț la Radna!”, le spune celor din suita sa imperială. E împăratul Josef al II-lea, în Anul Domnului 1768.
