– Joacă unul dintre rolurile principale într-o nouă producție HBO – „Bani Negri (pentru zile albe)” –
Un serial despre o țară în care totul e gri
– Într-un timp de coșmar, tu trăiești un vis împlinit: serialul „Bani Negri (pentru zile albe)” de la HBO. Ce vrea să spună, de fapt, regizorul, care e și autorul scenariului?
– „Bani Negri” este un serial foarte bine scris și regizat de Daniel Sandu, mai precis o mini-serie de șase episoade. Sunt foarte fericită că fac parte din această distribuție și că am fost aleasă în urma unui casting serios. „Bani negri” e un serial despre o țară în care totul e gri, orice are o scuză, banii justifică totul, ipocrizia e valoare națională, nimănui nu-i place să facă eforturi pentru a obține ceva, iar faimoasele bile din banc s-au pierdut sau s-au stricat. Iar povestea asta este scrisă și spusă cu mult umor de calitate.
– Serialul pune și problema liniei subțiri dintre moral și imoral. De ce crezi că în societatea noastră această linie e atât de volatilă și de ce românii tind să îi admire pe hoți, numindu-i chiar admirativ, „băieți deștepți”?
– Nu știu, nu am un răspuns, eu nu-i numesc așa, nu mă recunosc în cei care fac asta, nu mă interesează nici măcar sociologic cei care fac asta. Pot doar să speculez… poate e vorba de lipsa unor modele bune, despre educație și cultură! Mi se pare singurul trio valabil pentru a justifica lipsa de valoare.
– Povestește-ne despre echipă, despre colegi…
– Regizorul Daniel Sandu a ales un cast impecabil! Am descoperit omul Medeea Marinescu (pe actrița Medeea Marinescu o știam bine). Maruca Băiașu – fiica mea din serial – a fost clar o revelație. Mă bucur mult și că am lucrat cu Alexandru Papadopol, Cristi Bota, Alexandra Dinu, Radu Zetu (cu care am râs foarte mult la filmări), Marcela Motoc. Pe Valeriu Andriuță îl știu de 27 de ani, nu am filmat direct, dar m-am bucurat mult să-l revăd. Cu Gavril Pătru am dat casting pentru un rol la Național.
„Pandemia mi-a schimbat modul de lucru, dar nu și modul de viață”
– Adriana, pandemia ne-a schimbat multora dintre noi scenariul vieții. Te numeri printre cei afectați?
– Acest an a fost dificil și în același timp incredibil. Am aflat multe despre mine (și despre alții dragi mie) și, recunosc, am avut multe motive de bucurie. Sigur că aș fi vrut să nu fi trăit experiența „molimei”, sigur că aș fi vrut să-mi joc spectacolele, să repet ce aveam de repetat, să mă văd cu studenții față în față, să merg în turneele programate… E adevărat că pandemia a schimbat modul de lucru din viața mea, dar modul meu de viață, prea puțin… Da, am făcut lucruri noi. Am repetat online, am scos în primăvară, la propunerea Mihaelei Sîrbu, împreună cu Florin Grigoraș, și cu studenții anului I de atunci (UNATC) un spectacol online. De asemenea, scurtmetrajul pe care îl avem în pregătire, scriitoarea Doina Ruşti și cu mine, pornește tot de la pandemie și vorbește despre modul în care ne-a transformat viețile, ni le-a uniformizat, ni le-a direcționat. Și am mai făcut ceva nou… am început să mă uit la seriale. În rest, nu mi s-a schimbat viața prea mult: gătesc de când mă știu și sunt talentată (nu, nu mi-au murit lăudătorii), dacă acum 25 de ani știam de meseria de „chef”, asta aș fi fost, nu actriță; am făcut sport în aer liber (nu suport sălile), am citit, am recuperat filme importante pe care nu le văzusem, am trăit viața așa cum a venit.
„Suntem niște clovni”
– Cu ce ochi privești ceea ce ni se întâmplă?
– Cu ochii celui care are senzația că, neprogramat, subliniez neprogramat (nu cred în teorii conspiraționiste), face parte dintr-un experiment social. Suntem niște cobai… Și asta se întâmplă pentru că oamenii și instituțiile care ar putea face lucrurile mai ușor de suportat, de aici și de aiurea, ne dovedesc că sunt total nepregătiți.
– Să revenim la filmul în care joci. Dacă ar fi să-i faci publicitate, ce ai spune despre el? De ce trebuie să îl vadă publicul neapărat?
– Nu există un moment mai bun decât cel de acum. Acum, în plină pandemie, când toată lumea petrece mai mult timp online, această poveste foarte aproape de realitatea cotidiană, spusă cu știință și umor, te poate scoate din depresie, sau îți poate da un impuls să acționezi mai bine data viitoare, când lucrurile din viața ta se transformă într-o imensă paletă de griuri.
Foto: Mihaela Ene – 2, Adi Marineci – 2