Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Foarfeca lui Petru cel Mare

Cred că ați remarcat noua modă a bărbii. Nu știu alții cum gândesc, dar pe mine mă demoralizează. Mă uit la reporterii de televiziune, care mi se păreau simpatici și inteligenți. Zi după zi, văd că li se întunecă fața. Dau pe CNN sau pe BBC. Același „scenariu”. Mari sportivi din echipele de baschet, handbal sau fotbal din întreaga lume își asortează echipamentul cu bărbi. În timpul prudentelor mele ieșiri în oraș, mă salută amici sau cunoscuți pe care nu-i mai recunosc. În SUA, mulţimile de protestatari ieșiți să spargă magazinele sau să distrugă monumente istorice sunt bine populate, și ele, de bărboși. Ba chiar și în marile orașe europene, mitingiștii revoltați contra măș­tilor și a regulilor de carantină au bărbi. Unii le poartă tă­iate scurt, alții le poartă revărsate pe piept, ca la călugări. Până și în România, apare mereu la televizor un doctor care vorbește cu înțelepciune despre situația spitalelor care se luptă în condiții dramatice cu Covidul. Nu vor­bește rău, are dicție frumoasă, dacă nu ți s-ar încâlci pri­virea în barba lui. O barbă uriașă, de 20-30 de centimetri, care îi coboară, pravoslavnic, spre brâu. Tot la televizor, la Antena 3, de exemplu, un „părinte” prezentator și-a luat curajul și a venit la emisiune cu ditamai barba. Din fe­ricire, după trei-patru zile, s-a întors bărbierit… Co­recție care nu li se aplică și simpaticilor prezentatori umoriști de la B1TV, cărora le vor ajunge bărbile, în curând, până la microfon. Ce semnalizează această modă a bărbii, eu nu prea înțeleg. Siguranță de sine? O afirmare a bărbăției, într-o epocă stăpânită tot mai agresiv de fe­mei? Greu de înțeles de ce barba, acest simbol al feu­da­lis­mului, se poartă, astăzi, la Hollywood. A mai exis­tat în istorie o modă furibundă a bărbilor, pe timpul lui Petru cel Mare, celebrul țar al modernizării Rusiei, de la sfâr­șitul secolului al XVII-lea. Vizitând Europa, unde s-a documentat muncind ca zidar, ca salahor, ca marinar și ceasornicar, primul lucru pe care l-a făcut în­torcându-se acasă, în Rusia, a fost să le taie boierilor ruși bărbile. Imediat după experiența occidentală a țarului, a fost orga­nizată o recepție, la care au fost invitați comandanți mili­tari, nobili și diplomați. Binedispus, Petru cel Mare trecea printre ei, îi saluta, îi îmbrățișa și apoi hârști, le tăia băr­bile cu o foarfecă. Împăratul era înalt de 2 metri și nimeni nu protesta. Iar cine se opunea era lăsat apoi fără bar­­bă, pe stra­dă, de po­liție. Până la ur­mă, țarul a introdus un im­pozit pe barbă. Un cer­șetor plătea do­uă copeici, iar un nobil sco­tea din pun­gă o sută de ruble pe an! O su­mă imensă, pe tim­pul acela! Din păcate, în 1917, bărboșii și-au luat re­van­șa: Lenin, cu barba lui căprească, a proclamat co­mu­­nis­mul și a otrăvit jumătate de mapamond. Măcar pen­tru as­ta, și moda bărbii ar trebui amânată pentru secolul viitor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian