Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dor de Moș Nicolae

Dacă aș avea curaj mai mult și ani mai pu­țini, aș înființa o ligă, un ONG care să apere drep­turile consfințite în icoane ale Sfân­tului Ni­co­lae. Blând, răbdător, cu barba lui al­bă, ca ul­ti­ma ninsoare a mieilor, Sfân­tul se vede, de la an la an, dat ușor la o parte, micșorat în merite și fast, în­lo­cuit cu spectacolul sclipitor și osten­ta­tiv creat în jurul unui alt Moș, cu mult mai darnic, dar și mai civil: Moș Crăciun.

Sub ochii noștri și cu binecuvân­tarea pasivă a Bi­sericii, se înlocuiește un sfânt – ocrotitor al copiilor și al tu­tu­ror năpăstuiților lumii – cu ima­gi­nea fabricată în laboratoarele publi­citare ale ame­ricanei băuturi Coca-Cola: un bătrân chefliu, cu o burtă bu­dist revăr­sată sub mantia roșie cu man­șete albe, râzând și bu­curându-se de licoarea răcoritoare din pahar. Bă­tălia pare deja pier­dută. Aducătoare de mulți bani și de vân­zare, imaginea bă­trânului poz­naș, cu mantie pur­pu­rie și glugă ane­xată, înlo­cu­ieș­te subtil și profund neme­ri­tat, ideea de sărbă­toare și de bu­cu­rie a iernii, deve­nind peste noap­te, un soi de părinte inter­con­­ti­nen­tal al tuturor copiilor din lu­me, gestio­nar al feri­cirilor de-o zi.

Sincer o spun – mi-e dor de Moș Nicolae, de emoția teribilă cu care îmi pregăteam ghe­tuțele lângă intrare, de som­nul colorat și gustul dul­ce al do­rin­țelor se­cre­te din noaptea de dinain­tea so­sirii miraculoase a Sfân­tului. Mi-e dor de încorda­rea aș­teptării copi­lă­rești, de gândul – ușor vinovat – al nuielușii de alun, de măr­turisirea pe care o fă­ceam la icoană, cu toată can­doa­­rea unor păcate fără de păcat.

Ne­vă­zut și incomparabil mai sărac decât celă­lalt Moș, Sfântul Nico­lae nu mă co­ple­șea cu mul­ți­me de da­ruri și nici nu mă obliga la stu­pidele emo­ții și eforturi de a recita poezii ri­mate stân­gaci sau de a în­gâna cân­te­cele afone în fața bra­du­lui împodobit și a părin­ți­lor co­ple­șiți de im­portanța mo­mentu­lui.

Moș Nicolae era al mamei și al bunicilor de la țară, oa­meni blânzi și cu frică de Dum­ne­zeu. Pli­nă de icoane și can­­­de­le aprinse, casa bu­ni­cilor era ca o bise­rică. Acolo am auzit și am învățat primele rugă­ciuni, acolo am aflat de Naș­te­rea miraculoasă a Prun­cului Hris­­tos, în ieslea smerită din Beth­leem.

Având biserica închisă și preo­tul din sat ares­tat, bunicii mei își făcu­seră altar de liturghisire în odaia de oaspeți, numită și „odaia curată”. Acolo, în prag, tre­buia obli­ga­toriu să te descalți, să-ți faci cruce la icoa­nă și să te așezi cu­minte la masă, în timp ce bu­nelul săvârșea ca un sa­cer­dot, fără stra­iele preo­ției, crucea dea­supra pâi­nii și a bucatelor, rugă­ciu­nea de mul­­țumire. De la bunici am învățat alfa­betul cre­din­ței și solem­ni­tatea săr­bătoririi, în­soțită de potopul mi­ro­su­rilor divine – arome dis­crete de tă­mâie, de busu­ioc și aluat pus pe firida so­bei, la dospit. Cu o zi înain­tea Sfân­tului Nico­lae, bunica pregătea coca frămân­tată mărunt și re­pede, mi­gă­lind cu mul­tă nucă și bel­șug de mac for­mele cozona­cului de post. Oare de ce amin­­ti­rile cele mai puternice se re­fugiază în­tr-un singur deta­liu, o culoare, un mi­ros anume?

Mă tre­zeam în cum­păna nopții, mângâiat pe frunte, cu in­fi­nită dra­goste și milă, aver­tizat de aro­ma vani­lată și picurii mieroși de sta­fidă, în timp ce bunica așeza pe un șter­­gar mare și curat cozo­nacii ară­mii, cu mie­­zul gal­ben și pufos, pe care negrul mă­runțit de nucă ima­gina de­se­ne dulci, simple, spi­ralate. Era semn că săr­bătoarea pu­tea să înceapă.

Ca și firea Sfântului, sărbătoarea lui e simplă și smerită. Nu se măsoară în puzderie de cadouri, în ju­cării sofis­ticate sau hăinuțe de fir­mă. Ajunge un gest, o mângâiere, o felie de cozonac abu­rind. Lui Moș Nicolae nu tre­buie să-i oferi nimic – nici promi­siuni, nici poe­zii învă­țate pe de rost. E sufi­cient să te gân­dești la el, să-ți pui o dorință și să i te închini la icoană. Atunci când nu-l vezi, co­boa­ră din pecetea lem­nu­lui sfințit, te învelește și-ți ve­ghează somnul. Te leagănă și-ți în­cearcă fier­bin­țeala frunții. E mai viu și mai real de­cât orice Moș ate­rizat pe hornul ca­sei sau teleportat într-o sanie cu reni.

Important este să crezi în el, să-i vorbești ca și cum ți-ar sta în față.Îmi amintesc că la Cer­nica era un călugăr bătrân, pe nume Ignatie. Când să­­nă­­tatea șubredă îl necăjea sau vreo opre­liște oare­care i se pu­nea în cale, Igna­tie intra în bise­rica de lângă cimitir și cădea la icoa­na făcătoare de mi­nuni a Sfân­tu­lui Nicolae, murmurând, în le­gea lui, toate rugăciunile pe care le știa. Apoi, într-un final, privea drept în ochi pe Sfântul și-i spu­nea cu glas tare: „Tu ești bă­trân, eu sunt bă­trân. Tu ai trecut prin multe boli, eu sunt bol­nav. Hai, Sfin­te, aju­tă-mă. Dacă noi, bă­trânii, nu ne ajutăm între noi, cine să o facă?”.

Nu știu de ce, dar această poveste mi-a plăcut teribil de mult. E limpede că fără can­doare și fără suflet de copil, nu poți discuta cu Sfântul. Nu vâr­sta contea­ză. E doar o aparență, o cifră oarecare trecută în buletin.

*

De ziua Sfântului Nicolae încep cu adevărat săr­bă­torile de iarnă. Încep cu o îmbrățișare, un su­râs și un stri­găt spontan de bucurie. Sfântul nu se vede, nu se arată. Lucrează în as­cuns, sub man­tia protectoare a nopții. Dat deo­parte și aproa­pe uitat, Moș Nico­lae, cu pă­rul lui rărit și bar­ba albită de nin­­soa­rea anilor, ne pri­veș­te surâ­ză­tor din icoa­nă. El e pro­tectorul casei și al prun­cilor. El e paz­nicul nevă­zut a tot ce este adevărat, frumos și ino­cent.

Dacă aș fi mai tâ­năr și mai cura­jos, aș milita pentru drep­tu­rile sfin­ților nedrep­tă­țiți. Nu o fac, gân­din­du-mă cât de ne­po­trivit ar fi să-l văd, ase­menea lui Moș Cră­ciun, imprimat pe tricouri sau căni de ceai, pe sticle de bere sau oferte promo­ționale în magazine. Așa, dis­cret și refu­giat pe peretele unei bise­rici sau al unei camere, îi stă mult mai bine. Chipul lui senin și fără pa­timă luminează o lume în­trea­gă – co­pii și bătrâni, deo­po­trivă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian