Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„M-am vindecat de psoriazis, cu ajutorul d-nei doctor Lu­cica Sima de la ROMVAC”

Mă numesc Simion Maria și sunt o bătrână în vârstă de aproape 82 de ani. Bineînțeles că nu sunt sănătoasă, am probleme cu reumatismul, circula­ția, inima, de-ale bătrâneților… Dar anul trecut am fost invadată de un psoriazis extrem de agresiv. Din cap până în picioare, tot corpul meu a fost plin de bube, coji, sânge, dureri, înțepături, mân­cărimi disperate, arsură continuă. Bunul Dumne­zeu a avut milă de mine și a dat să o găsesc în pa­gi­nile revistei Formula AS pe d-na doctor Lu­cica Sima de la ROMVAC Voluntari, București. Fiin­du-mi imposibil să călătoresc, am trimis analize, scrisori medicale ale ieșirilor din spitale, ecogra­fii, și domnia sa mi-a trimis tratament, avertizân­du-mă că la început îmi va fi și mai rău. Nu îmi imaginam ceva încă mai rău. M-am supus, am răbdat, m-am tratat și am sperat. Cum să nu te lași în mâna unicei speranțe? A durat aproape un an de zile, până ce boala a cedat. M-am vindecat com­­plet, și cred că urmarea ține doar de cumin­țenia cu care-mi voi păzi alimentația. Nu e vorba de cine știe ce regim, ci doar de apărarea ficatului de abuzuri. În plus, nu am întrerupt și nici nu voi întrerupe – mai ales în timpul pandemiei – ouăle cu conținut de imunoglobulină Y, pe care le beau crude, zilnic câte unul. De pielea mea nu se mai ating geluri, șampoane chimice și săpunuri par­fumate, doar șampon de la Romvac, obținut pe baza aceluiași miraculos ou.

Nu v-am scris ca să considerați cazul meu o po­veste excepțională, ci doar ca să mulțumesc public d-nei dr. Lucica Sima și echipei de specia­liști, oameni de știință de la Romvac, pentru că – pe lângă mulți alți nefericiți – m-au salvat și pe mine. Dumnezeu să le dea sănătate. Cu imens respect și dragoste,

prof. SIMION MARIA – Crișcior, Hunedoara

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian