Se repetă istoria?

Rezultatul alegerilor parlamentare din 6 decembrie a părut, pentru mulți observatori, oarecum surprinzător. În ciuda loviturilor pe care și le-a administrat singur, prin campania împotriva Justiției, sub conducerea lui Liviu Dragnea (al cărei efect negativ s-a văzut la „europar­la­men­tare”, prezidențiale și chiar la „locale”), PSD-ul și-a revenit și a ocupat primul loc în preferințele electo­ra­tului. Succesul lui nu a avut proporțiile celui din 2016 – când a obținut majoritatea absolută în Parlament – dar a fost semnificativ. PSD-ul a depășit cu 5% procentul PNL-ului, aflat la guvernare și considerat „vârful de lan­ce” al refor­mării radicale a administrației statului român. Motivul victoriei PSD-iste poate fi descifrat relativ ușor. Pe fondul unui absenteism masiv (aproape 70% din electorat), votanții grupării, fideli în speranța că partidul, dacă va câștiga, își va ține promisiunile popu­liste, s-au prezentat disciplinat la urne. Alegătorii PSD au fost cel mai puțin afectați de campania guverna­men­tală împo­tri­va pan­demiei, mulți dintre ei crezând ale­gațiile conspi­ra­ționiste (lansate de unele cercuri din conducerea parti­dului) privind inexistența coronaviru­sului. Electoratul PNL și al USR-Plus, mai educat și mai informat decât cel PSD-ist, a ținut mai mult seama de primejdia infec­tării, răspunzând mai clar îndemnurilor administrației la izolarea în locuințe și la păstrarea „dis­tanțării sociale”. Dar nu vremea rea și spaima de infec­tarea pandemică au fost principalele argumente pentru absența din cabinele de votare. PNL-ului i s-a reproșat că, dincolo de uzura nor­mală a guver­nă­rii, a făcut o serie de greșeli de „ins­pi­rație” pesedistă. Ast­fel, erori de ma­nagement, cum a fost cazul nefe­ri­citului accident de la spitalul din Piatra Neamț, au fost con­siderate rezultatul copierii politicilor PSD-iste, de „pro­movare clientelară a cadrelor”, tot așa cum accep­tarea în partid a unor tra­seiști din grupări par­tinice com­promise a fost socotită o „trădare” a progra­mului de reformare a sistemului admi­nis­trației de stat. În opoziție cu PNL, care a primit în rândurile sale destui politicieni îndoielnici, PSD-ul a știut să se „reseteze”, eliminând din „liste” (sau punându-i la adăpost în insti­tuțiile statului) pe politicienii compromiși de solidaritatea cu „corupția dragnistă”. Ținând cont de contextul pan­de­mic, PSD-ul a promovat spectaculos în­tre candidații săi specialiști din domeniul sănătății, dând un puternic semnal electoratului de „grija” ce i-o poar­tă. Evident, PSD-ul nu a mai pome­nit nimic de ma­rile lui proiecte sa­nitare de la alegerile tre­cute, toate rămase pe hârtie. Mișcarea sa, cu vădit iz pro­pagandistic, însă, a prins. PNL-ul a fost slăbit în campania sa și de „contrele” cu USR-Plus, gruparea destinată să-i fie partener de gu­ver­nare. USR-Plus a scăzut și ea față de scorul de la euro­par­lamentare, din cauza conflictelor in­terne (care au in­dicat apariția intereselor politicianiste ale unor membri ai săi) și a unor inconsecvențe în raport cu actele ad­mi­nis­trative ale guvernului liberal, pe care tre­buia să îl sprijine. PNL, USR-Plus și „inevitabila” UDMR au ob­ținut, totuși, la alegerile din 6 decembrie, un număr su­ficient de voturi încât să poată închega o nouă ma­jo­ritate parlamentară, ce le va permite să guverneze împre­ună.

Surpriza acestor ultime alegeri vine, mai degrabă, din altă direcție. În urma votului, au dispărut o serie de par­tide mici, precum Pro-România (cu tot cu ALDE, pe care o înghițise) și PMP-ul, condus onorific de fostul pre­șe­dinte Băsescu, și a apărut, din neant, gruparea AUR. Da­că Pro România – condusă de Ponta și Tăriceanu a fost amendată pentru inconsecvența oportunistă a politicii sale, PMP-ul a pierdut la limită, datorită unor nefunc­ționalități în alianțele locale și în „promovarea cadrelor”. În privința AUR, trebuie remarcat de la început că „neantul” din care a luat naștere nu e chiar atât de obscur. AUR este un partid al nemulțumiților față de guvernele succe­date până acum la conducerea României, carac­teristicile sale fundamentale fiind naționalismul-extre­mist, antioccidentalismul, ortodoxismul și tentația ili­bera­lismului. Formațiunea a prins o conjunctură politică favorabilă și un climat social alterat de efectele pan­demiei, cu restricțiile cerute de limitarea lor, restricții ce au generat reacții de respingere din partea unor instituții naționale, ca BOR, și a unor sectoare ale economiei, ca HORECA, ultima grav afectată economic. Mesajul a avut ecou și în diaspora, unde mulți dintre migranții ro­mâni și-au pierdut, în criza economică, locurile de muncă. AUR a profitat politic și de renunțarea PSD-ului („resetat”) la tema suveranistă și autarhistă, pe care Dragnea o adău­gase ofensivei sale ideologice, preluând „culoarul” lăsat liber exact în acest moment. Ca „partid anti-sistem”, AUR nu se poate alia cu nicio grupare parlamentară, fără riscul compromiterii. Componența grupului său de reprezentanți nu îi va da posibilitatea să participe responsabil la dez­baterile legate de problemele concrete ale restartării eco­nomiei și ale reconstrucției administrative, evoluția sa reducându-se, ca în cazul PRM-ului, la una de „sunet și lumină”. Dacă noua ad­ministrație va reuși în programul său restructurarea ra­pidă a „sistemului” – cu toate nemul­țumirile pe care ac­țiunea le va genera la început – AUR va avea soarta gru­părilor de gen ce au precedat-o, dizol­vându-se între stân­ga și dreapta, în funcție de aspirațiile individuale ale ce­lor ce o compun. PSD-ul și USR-Plus vor fi primele be­ne­ficiare ale acestei năpârliri. Iar elec­to­ratul va sesiza rapid inconsistența ideologică și pro­gra­matică a grupării.

După alegerile din decembrie, România va fi gu­ver­nată de o coaliție de centru-dreapta, alcătuită din PNL-USR-Plus și UDMR. Noul premier trebuie să fie un spe­cialist cu experiență în domeniul politic, care să înțeleagă că numai cu o echipă solidară și competentă poate să controleze pandemia și să implementeze urgent reformele de care țara are nevoie. Dacă acestea vor fi concretizate în primul an al mandatului, pariul ar putea fi câștigat, exer­cițiul guvernării devenind, ulterior, nor­mal. O tergi­versare din orgolii identitare sau interese de grup și par­ticulare ale partidelor din alianță ar duce, însă, la repetarea catastrofei din 2000, după guvernarea CDR-PD, când câștigători au fost PSD-ul și PRM-ul. Ce a urmat am trăit cu toții!