TEODOR BACONSCHI (Diplomat, fost Ministru de Externe): „Dincolo de conjuncturi, România rămâne cel mai solidar partener al Republicii Moldova”

Tevatura alegerilor parlamentare a pus în umbră un eveniment extrem de im­por­tant: alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. O speranță de bine pentru basarabeni, dar și pentru românii care cred încă în ziua când „inimile noastre vor bate la fel”. Despre șansa ca acest ideal să se transforme în realitate am vorbit cu un specialist al dome­niu­lui, domnul Teodor Baconschi, diplomat și fost Mi­nistru de Externe al României.

„Alegerea Maiei Sandu este o veste bună, atât pentru București, cât și pentru Chișinău”

– Alegerea Maiei Sandu în funcția de pre­ședinte al Moldovei de peste Prut a fost întâm­pinată cu un val de entuziasm. Există motive temeinice ca să ne bucurăm?

– În 1991, România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. Dar în cele trei decenii care au urmat, relația bilaterală a cunoscut fluctuații, momente de concordie și al­tele profund tensionate. Unele guverne de peste Prut au fost pro-europene și, implicit, pro-ro­mâ­nești (adesea în alianțe din care nu lipsea un partid unionist), altele au fost pro-ruse și nostalgic-comu­niste, aparent neutre în raport cu Bucureștiul sau de-a dreptul ostile României. Am trăit momente de regăsire euforică și episoade de rea-voință, răceală, am asistat chiar la diverse gesturi agresive, dar au fost posibile și numeroase ședințe comune ale celor două guverne, ca să dau un exemplu pozitiv. Socie­tățile au evoluat, însă, într-un tempo diferit: în vreme ce România a devenit membră NATO și a UE, cunoscând o dezvoltare tot mai vizibilă, Repu­blica Moldova s-a dezvoltat într-un ritm mult mai lent, cu lungi reculuri și ezitări, continuând să se con­frunte cu probleme structurale, de ordin eco­no­mic, social și… geopolitic. Oricum, alegerea d-nei Maia Sandu ca nou președinte al Republicii Mol­dova ne arată că există acolo (ca și în diaspora mol­dovenească) o majoritate de cetă­țeni care fac legă­tura dintre orientarea pro-europeană și rezolvarea unor probleme endemice: ieșirea din sărăcie, limi­tarea corupției, reforma administrației, deschiderea țării spre modernitatea democratică și construirea unui stat de drept funcțional. Aceasta este o veste bună atât la Chișinău, cât și la București. E absolut firesc să sprijinim acțiunea d-nei Maia Sandu, care va încerca să obțină cât mai repede și o majoritate parlamentară funcțională.

– Ce elemente din programul politic al Maiei Sandu ar trebui remarcate în mod special?

– Vă reamintesc sloganul Partidului „Acțiune și Solidaritate”: „O societate unită, pentru o viață decentă”. E suficient să citim acest program ca să fim de acord cu el, dacă gândim realist. El cuprinde toate liniile de acțiune care pot corecta traiectoria Republicii Moldova: un sistem politic echilibrat și in­tegru, lupta împotriva corupției (ale cărei pro­porții au fost dezvăluite și prin trist celebrul caz de fraudă bancară), independența justiției, susținerea inițiativei private, eficiența administrației publice, o educație de calitate, ameliorarea serviciilor medi­ca­le, stingerea conflictului separatist din Trans­nis­tria, pentru a securiza integritatea teritorială a sta­tului. O frază-cheie privește „promovarea iniția­ti­velor pentru cultivarea tradițiilor culturii eu­ropene”. Cât despre proiectul de politică externă, acesta asumă o direcție clar pro-occidentală, axată pe Acordul de Asociere cu UE, cooperarea multisectorială și consecventă cu partenerii din România, bune relații cu Ucraina, dialog strategic cu SUA și asigurarea unor „relații normale, necon­flic­tuale” cu Federația Rusă. Programul nu con­ține doar deziderate generoase și oportune, ci și soluții concrete de aplicare, asta neînsemnând că implementarea lui va fi ușoară.

– Drumul politic al Maiei Sandu nu pare a fi pre­sărat cu flori. La începutul acestei luni, Parla­mentul Republicii Moldova a trecut Serviciul de Informații și Securitate din subordinea preșe­dintelui țării, în subordinea Parlamentului. Cum vedeți acest gest?

– E, desigur, un gest de revanșă din partea fos­tului președinte socialist, Igor Dodon, care nu pare să fi digerat categorica sa înfrângere la ultimul tur al prezidențialelor și nici să fi reflectat îndeajuns la semnificația ei. Întrucât controlează actuala ma­joritate parlamentară, Dodon dorește să-și păstreze pârghiile asupra instituțiilor de forță, pentru a-și prezerva influența personală. Prin urmare, Ser­vi­ciul de Informații și Securitate era bun sub autori­tatea Președinției, câtă vreme aceasta era deținută de către d-l Dodon, numai că acum, brusc, e urgent să treacă sub altă tutelă instituțională… Vedem aici o concepție deloc democratică despre neutralitatea ser­viciilor speciale și o probă că, până la organi­zarea de alegeri anticipate, viața politică a Repu­blicii Moldova rămâne pândită de turbulențe.

„Unirea cu Republica Moldova este, pentru noi, un ideal național”

– Unirea cu Republica Moldova este un vis statornic în inimile românilor și revine mereu pe agenda presei românești. Dincolo de aspectul sentimental al problemei, este Unirea o datorie istorică? Dacă da, ce stă în calea realizării ei?

– Pentru noi, desigur, Unirea este un ideal națio­nal, urmărit ca atare. Dar România e stat membru NATO și UE, deci nu poate promova revizionismul (așa cum nici Ungaria – din aceleași motive – nu poate). Și apoi, ne confruntăm cu o serie de bariere obiective. Pe de o parte, nu există o majoritate pro-unionistă în Republica Moldova și mă întreb, chiar, care ar fi rezultatul unui referendum pe tema Unirii și în România ? Pe de altă parte, la fel de incertă se dovedește și „regăsirea în Uniunea Europeană” a celor două state-surori. „Parteneriatul Estic” a pier­dut teren după anexarea Crimeii de către Federația Rusă, după războiul hibrid din Estul Ucrainei și reîncălzirea conflictului azero-armean din enclava Nagorno-Carabah. De altfel, acest „Parteneriat Estic”, dezvoltat din 2009, pe temeiul „Politicii Eu­ro­pene de Vecinătate”, nu era antecamera integrării în UE, ci substitutul acesteia. Chiar dacă „oboseala extinderii” ar fi rezolvată la Bruxelles, tot rămâne pe rol conflictul înghețat din Transnistria, care nu poa­te fi „importat” în UE și care persistă, întrucât nu s-au înregistrat progrese palpabile în formatul de negociere 5 + 2 (care include Republica Moldo­va, Transnistria, Ucraina, OSCE, Federația Rusă, UE și SUA).

„Frontiera de pe Prut poate fi „spiritualizată””

– Visând mai departe la eventualitatea unei uniri cu Republica Moldova, ce am avea oare de câștigat, și ce am avea de pierdut? Ne-ar afecta Unirea poziția în Uniunea Europeană?

– Dacă socotim unitatea națională ca ideal, nu facem, din principiu, calcule în termeni de costuri și oportunități. Cred însă că, în secolul 21, frontiera de pe Prut poate fi „spiritualizată”, dacă econo­mii­le celor două state ating o stare avansată de in­ter­de­pendență, sau dacă schimburile comerciale, cul­tu­rale, turistice, academice se intensifică deodată cu investițiile directe în agricultură, energie sau sectorul IMM. Aici, potențialul e mult sub-utilizat, dar totul depinde de temperatura bună a dialogului politic, pentru că avem deja un cadru juridic bila­teral matur, cu care putem lucra. România e cel mai fidel intermediar în relația Chișinău-Comisia Eu­ro­peană, unde va continua să facă un lobby activ. Din­colo de conjuncturile politice interne, noi rămâ­nem cel mai solidar partener al Republicii Moldo­va: un partener care chiar oferă asistență, ori de câ­te ori poate, în toate privințele. Suntem și cea mai importantă piață de desfacere pentru produsele din Republica Moldova, împreună cu alte câteva state-membre (și cu Marea Britanie, din păcate, ieșită din „club”). Cu toate acestea, cetățenii României nu cunosc decât în mică măsură Republica Mol­dova. Și reciproc! Ei se întâlnesc mult mai des în diaspora, fie la lucru, fie la biserică.

„Nu putem vorbi despre o reală amenințare a Rusiei”

– Nu aș vrea să încheiem acest interviu fără a vorbi despre Rusia. Este ea o amenințare reală pentru Republica Moldova?

– După proclamarea independenței, Republica Moldova nu mai are frontieră directă cu Rusia, în fostele sale granițe sovietice. Totuși, problema trans­nistreană rămâne un handicap și un prilej de in­gerință. Federația Rusă e sub sancțiuni după ce și-a etalat revizionismul în „vecinătatea apropiată”, iar relațiile Moscova-Occident nu sunt bune nici în cadrul NATO, nici la nivelul UE (deși multe state-mem­bre depind de gazul rusesc, și Germania caută să mențină un relativ echilibru). Moscova a reac­țio­nat agresiv după extinderea acestor două orga­ni­zații occidentale până spre granițele ei (mai ales prin integrarea statelor baltice). Dar Occidentul și Moscova își doresc deopotrivă predictibilitate pe culoarul de state-tampon cuprinse în Parteneriatul Estic, așa că nu putem vorbi despre o reală „ame­nin­țare” a Rusiei în Republica Moldova (primii ani 90, când conflictul din Transnistria a fost „încăl­zit”, sunt deja departe). Ce ne interesează pe noi, atât sentimental, cât și strategic, e ca toți cetățenii Re­pu­blicii Moldova să ducă o viață mai bu­­nă, să se dez­volte pașnic și să se bucu­­re de drep­turi de­mo­cratice, pentru că nu avem nici cel mai mic interes ca situația de peste Prut să derapeze, vreo­dată, spre o insta­bi­litate majoră.