Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Noul Parlament și pădurile României

A făcut ceva valuri la momentul respectiv știrea că senatorul Mihai Goțiu, mare apă­ră­tor al mediului și una dintre cele mai puter­nice voci din Parlament, nu va prinde un loc eligibil pentru urmă­torul man­dat pe listele USR-PLUS de la Cluj. Până la urmă, ale­gerile au confirmat absența lui Goțiu din Senatul care se constituie zilele acestea, ba și mai rău, PNL și USR-PLUS au aban­donat Ministerul Mediului, Apelor și Pă­durilor, celor de la UDMR, cu un istoric bi­ne­cu­nos­cut de cadre de partid îmbogățite din afaceri cu drujba.

Cu UDMR la Mediu, și cu un favorit la fotoliul de ministru precum Tanczos Barna, care șoca acum ceva vreme cu propuneri des­pre împușcarea a 4.000 de urși în pădurile din România, noul guvern va fi, încă de la început, o țintă mare, atât pentru adversarii po­litici, cât și pentru cei din zona presei sau a organizațiilor non-guvernamentale. Chiar dacă e greu de crezut că într-o coaliție atât de eterogenă, UDMR își poate face de cap la Mediu, noua majoritate e obligată să facă ea primii pași spre ocrotirea naturii din Ro­mânia. Iar cel mai bun prilej, dincolo de mă­surile punctuale pe care asociațiile de mediu le-au tot cerut în ultimul an, este să ia cât mai rapid în discuție un proiect de lege pe care fostul senator Mihai Goțiu l-a depus la Senat în ultimele sale zile de mandat, cu privire la interzicerea tăierilor de păduri în parcurile naţionale.

Este vorba despre un proiect la care Mi­hai Goțiu a lucrat trei ani, alături de consilieri şi reprezentanţi ai societăţii civile. „E o pro­punere legislativă care vine după numeroase vizite în teren, în parcurile naţionale ale Ro­mâniei, unde am văzut dezastrul creat de drujbe”, spune Goţiu. „Legea Goțiu” vine cu propuneri pentru schimbări în administrarea parcurilor naţionale din România, astfel încât acestea să nu reprezinte „sursa de venit a unor iresponsabili şi a grupurilor de inte­re­se”, ci să asigure conservarea biodiversităţii. Proiectul depus la Senat merge pe două di­recții principale. Prima este interzicerea ori­căror tăieri de păduri în parcurile naţio­nale şi a oricăror altor activităţi care ar afecta ca­litatea acestora. A doua presupune finan­ţarea publică a parcurilor naţionale, pentru a se dezvolta în aşa fel, încât peste ani să aducă beneficii reale comunităţilor locale. Este principiul „nimeni să nu piardă”, adică com­pensări reale pentru toţi cei care au interese legitime şi drepturi în aceste parcuri naţionale.

Vom vedea cât de curând care sunt prio­ri­tățile noii majorități parlamentare. Și ne vom lămuri în ce mod a fost cedat Mediul către UDMR: „Legea Goțiu” așteaptă la se­cre­tariatul Senatului…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian