Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cosmetică de iarnă cu lapte

– Dacă vara am folosit pen­tru îngrijirea tenului fruc­te şi legume de diferite cu­lori, iar­na trecem la albul pur al lap­telui –

Foto: Shutterstock

Originea tratamentelor cos­metice cu lapte se găsește în trecutul îndepărtat. Egiptul antic, Gre­cia, Persia, India au îmbogăţit arta de a păstra frumuseţea şi tinere­ţea pielii. Doamnele din Roma antică aplicau pe față, înainte de culcare, pâine amestecată cu lapte, iar dimi­neaţa, se spălau cu lapte de mă­găriţă. Şi în cosmetologia contempo­rană, lap­tele a rămas, ca pe timpurile Cleo­patrei, la loc de cinste.

* Curățarea pielii. Laptele acru este o soluţie ideală pentru toate tipu­rile de ten şi în toate anotim­pu­rile. Face pie­lea mai fină, iar pistruii pă­lesc. Femeile cu piele sensibilă să folosească smân­tâna proaspătă. Per­soanelor cu tenul gras li se recoman­dă folo­sirea produselor lactate mai acre. Pregătiţi câteva tam­poane de vată învelite într-o bucăţică de tifon. Primul tampon se înmoaie foarte pu­ţin în lapte şi se şterge cu el faţa și gâtul. Tamponul ur­mător se îm­bibă mai mult, iar celălalt și mai mult. Numărul lor depinde de gra­dul de igienă şi de starea tenului. Ultimul tam­pon se stoarce şi se foloseşte pentru în­lăturarea particulelor de lapte rămase pe faţă, după care ime­diat se unge pielea umezită cu crema preferată. Persoanele cu tenul sensibil simt uneori senzaţia de ardere uşoară. Înainte de aplicarea cre­mei, puteţi să clătiţi faţa cu apă fiartă şi răcită. Dacă aveţi pielea grasă, puteţi să lăsaţi un strat subţire de lapte bătut până di­mineață, pentru închiderea porilor. În cazul acesta, cre­ma nutritivă se aplică numai pe pielea din jurul ochilor şi a gâtului, curăţat în prealabil. Uneori, după cu­ră­ţare, pe piele apare o iritaţie sub formă de pete de culoare roşie. Pen­tru diminuarea ei, pielea se tam­po­nează cu ceai negru chinezesc sau lap­te, apoi se aplică orice cremă nu­tritivă.

* Ten gras și poros. Se râş­neşte un pahar de fulgi de ovăz și se a­mes­tecă cu 10 g bi­carbonat de so­diu. Produsul se păs­trează într-un bor­can de sticlă. Pe palma stângă se pune o lingură de fulgi şi se amestecă cu 1-2 linguriţe de lapte bătut. Pielea feţei se umezeşte cu apă, apoi se ia câte o porţie de amestec şi se freacă bărbia, nasul, fruntea, obra­jii, până apare senzaţia că tot amestecul se mişcă uşor pe piele. Faţa se spală cu apă la temperatura de 35 grade C, apoi se clăteşte cu apă la temperatura came­rei, amestecată cu puţină sare.

Foto: Dreamstime

* Curățare cu periuța. Este o me­todă care masează şi întăreşte pie­lea, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi cu­răţă punctele negre. Aveţi nevoie de o periuţă de dinţi cu păr aspru, sare fină şi lapte acru sau lapte bătut. Faţa se ume­zeşte cu apă, iar periuţa de dinţi cu pe­roxid de hidrogen de 3%. Se amestecă 2 linguri de lapte cu o linguriţă rasă de sare fină, se pune pe periuţă o parte din amestec şi se ma­sează pielea începând cu bărbia, apoi nasul şi alte zone cu pori şi puncte negre. Se masează uşor, cu mişcări circulare, timp de 2-3 mi­nute. Dacă pielea este foarte grasă, laptele se mai lasă pe faţă timp de 3 minute, apoi se spală cu apă călduţă şi în fi­nal se clăteşte cu apă rece în care se adaugă puţină sare sau oţet. Pro­cedura se face de 2-3 ori pe săptămână, timp de o lună. Urmează o pauză tot de o lună şi se reia.

Contraindicaţii: tenul uscat, iritaţii cu înroşirea pielii, răni sau coşuri cu puroi.

Pentru pielea iritată se re­comandă spălarea cu lapte diluat (1:1) cu ceai fierbinte de muşe­ţel sau de tei. Faţa se spală cu 2-3 tam­poane de vată sau se toarnă lap­tele într-o farfurie adâncă, în care se scufundă, pe rând, obrajii, apoi frun­tea şi bărbia. După procedură, faţa se tamponează cu şerveţele de hârtie sau din pânză topită. Apoi pe pielea încă umedă se aplică cremă. (Nasul cu pori mari nu se unge cu cremă, îna­inte de cul­care.)

* Tonifiere cu zer. După cură­ţarea tenului normal sau gras, se reco­mandă spălarea obrazului cu zerul rezultat din prepararea brânzei sau a laptelui acru. Tenul uscat se spală cu zeama obţinută la prepararea orezului cu lapte, ce dă posibilitatea să se re­gleze concentraţia de aciditate.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian