Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Un fotbalist pentru inima noastră – MARIO CAMORA: “România e totul pentru mine. Iubesc căldura oamenilor din România, iar asta mă face să mă simt acasă”

Jucător la CFR Cluj, membru al echipei naționale de fotbal

În tricoul naționalei

Când a ajuns în România, acum aproape un deceniu, Mario Camora își imagina că experiența de la CFR Cluj, o echipă cunoscută în fotbalul european, putea fi, pur și simplu, o trambulină spre un campionat mai bun sau spre un salariu mai mare. Viața fotbaliștilor de top e scurtă și plină de imprevizibil, și nu sunt pu­ține cazurile de jucători care schimbă o duzină de echipe în numai câțiva ani. Dar iată că în vară se fac 10 ani de când Mario a ajuns la Cluj și n-a schimbat nici campionatul, nici echipa. A rămas la CFR Cluj, acolo unde a devenit repede căpitan, a câștigat patru campionate, a jucat în Champions League și în fazele su­perioare ale Cupei UEFA. Peste toate, acum câteva luni, a debutat în echipa națională, devenind primul străin care îmbracă tricoul galben al României! Debutul său la Națio­nală, la 34 de ani, ar putea fi considerat un capriciu al selecționerului Mirel Rădoi. Dar nu e: de ani buni – și parcă mai mult decât oricând în ultima vreme – Mario Camora joacă la cel mai înalt nivel și nu are rival pe postul său, cel de fundaș stânga, printre jucătorii români. La energia pe care o arată și la forma demonstrată pe teren, Camora ar putea fi nu doar o soluție pentru prezent, ci și pentru viitor, pentru că are de gând să mai joace până încolo, spre 40 de ani!

Volubil, pozitiv și muncitor, iubit de toa­tă lumea, și de colegi, și de adversari, Mario s-a integrat perfect în echipa de campioni a Clujului, cu care a prins și anii buni, când bugetul clubului era uriaș, dar și ani mai grei, când banii veneau cu țârâita, și doar marile caractere au rămas pe baricade. Atașat de Cluj nu doar prin performanțele sportive, ci și în plan personal, Mario Ca­mora nu s-a mai dat dus din România. Cu timpul, s-a simțit român “get-beget”, așa că ob­ți­nerea cetățeniei a fost o simplă for­ma­litate. La fel ca și debutul său printre “tri­colori”: nu se putea găsi un “străin” mai po­trivit pentru această onoare. Mario o merită din plin!

La început de an, am stat de vorbă cu Mario Camora despre Portugalia natală și despre România care i-a devenit acum casă, despre asemănările și deosebirile dintre portughezi și români, despre ce-i place mai mult și mai mult la noi, dar și despre planurile sale de viitor. O discuție tonică, în felul eroului ei, numai bună de început de an!

“Am petrecut și anul acesta Crăciunul “românește”“

Bucuria golului

– La mulți ani, Mario! A fost primul tău Crăciun petrecut ca cetățean român. L-ai ținut după obiceiul românesc?

– Am ținut tot timpul, în ultimii ani, sărbătorile după “datina” românească, așa că nu am simțit nicio diferență acum, când am acte doveditoare că sunt român. Am primit cetățenia de câteva luni, dar eu mă simt român de multă vreme, și asta e mai important decât orice act. Mi se pare minunat că cetățenia m-a ajutat să joc primele meciuri pentru echipa națională de fotbal a României, dar eu îmi doream oricum cetățenia. Destinul a făcut ca viitorul meu să fie aici, și atunci era normal să am cetățenie română, să fiu cetățean cu drepturi depline în noua mea țară.

Cum ziceam, am petrecut și anul acesta Cră­ciunul “românește”. Din păcate, spre deosebire de iernile trecute, mi-a lipsit tare mult mersul cu co­linda pe la prieteni. Mie, Colindul mi se pare cel mai frumos obicei românesc, e ceva ce noi nu avem în Portugalia. M-am îndrăgostit de acest obicei, de prima oară când am participat la el și sper din tot sufletul ca anul viitor să ne putem vizita în liniște unii pe alții, să apuc și eu să mă laud cu colindele pe care le-am repetat în familie. Din fericire, chiar dacă nu am ieșit din casă, am putut simți, totuși, gustul sărbătorilor românești. Sunt mort după mâncarea românească, mănânc cu mare poftă sarmale, dar îmi place și o slă­ninuță la grătar, cu puțină ceapă. Simt că-mi plouă în gură, cum se zice pe aici!

– Ai venit în România acum aproape 10 ani. Cum te-ai adaptat? Ce ți s-a părut diferit în România?

– Să știi că nu a fost o decizie ușoară să vin în România. Jucătorii din Portugalia deja făceau performanță aici, mai ales la CFR Cluj, dar am vrut să mă conving singur despre cum stau lucrurile. Am avut două zile să mă decid, când a venit oferta de a juca în Liga 1, așa că m-am urcat în avion și am venit la Cluj! Mi-a plăcut orașul, mi-au plăcut oamenii de aici, așa că am venit cu inima deschisă. De atunci, din vara lui 2011, când am venit “în re­cunoaștere”, și până azi, și Clujul, și România, arată tot mai bine pe an ce trece, iar mie îmi merge tot mai bine, și în plan personal, și în plan sportiv, așa că eu zic că am ales bine în cele două zile de gândire (râde).

Adaptarea a fost ușoară și pentru că i-am avut “profesori” pe jucătorii de la CFR Cluj. Erau mulți portughezi la echipă pe atunci, inclusiv antrenorul, dar am preferat să stau prin cantonamente mai mult în compania românilor, ca să nu fiu tentat să vorbesc în portugheză. Așa am prins limba mult mai repede, din vară până în iarnă știam deja limba cât să mă descurc. Apropo de iarnă, zăpada m-a impresionat cel mai mult în România. În Portugalia nu ninge, temperaturile sunt mult mai ridicate, la noi nici nu se întrerupea campionatul de fotbal peste iarnă, țin minte că am jucat meciuri și pe 2 ianuarie! Aici am prins primele zăpezi serioase. Abia aștept să mai dea câte o zăpadă peste Cluj. Avem un deal în apropierea casei noastre, e loc de săniuș cât vezi cu ochii, nu trece nicio mașină, așa că ies cu băiețelul, cu Enrico, și ne distrăm ore întregi. Cele mai frumoase ierni sunt în curtea casei, nu trebuie să urcăm la munte ca să ne dăm cu sania!

“În momentul în care mi-am cunoscut soția, am știut că viitorul meu e aici”

Familia Camora – Mario, Enrico și Mira

– Vorbești cu multă căldură despre România. Când ai simțit că viața ta, că viitorul tău, sunt aici, la Cluj?

– În momentul în care mi-am cunoscut soția, pe Mira, am știut că viitorul meu e aici, în Ro­mânia. Viața unui fotbalist profesionist are multe necunoscute, dar după ce mi-am găsit această familie minunată, care m-a ajutat să cresc ca om, mie mi-a fost clar că nu voi mai pleca din Cluj. Am decis alături de Mira că viața noastră va fi la Cluj, și din acel moment am construit totul pe ideea aceasta, de a rămâne aici și de a-mi cere cetățenia română. Și Mirei, și mie, ne place să avem liniște în jur, nu ne place agitația, Clujul e ideal pentru noi din punctul ăsta de vedere. E tot ce am visat, ne e foarte bine. Nu mă pot gândi la ceva mai frumos decât serile noastre în familie, în care îi citesc lui Enrico din biografia lui Cristiano Ronaldo, după care e înnebunit. Ronaldo în sus, Ronaldo în jos! În februarie, mai așteptăm un copilaș, între timp am primit și cetățenia română, am debutat în tricoul Naționalei, la club suntem pe drumul cel bun, așa că intru în noul an plin de speranță!

– Mario, care e cea mai puternică parte românească a vieții tale?

– România e totul pentru mine. Sunt de 10 ani aici, din punct de vedere profesional, aici m-am consacrat, am luat campionatul imediat ce am venit, aici am cunoscut marile victorii, aici mi-am cunoscut familia și cei mai buni prieteni. România e împlinirea mea, mândria de a fi cel mai bun. Simt o mare bucurie atunci când mă gândesc la România, atunci când îmi repet că sunt român. Clujul și România mi-au dat totul. Iubesc căldura oamenilor din România, iar asta mă face să mă simt acasă.

Camora, băiatul din Samora

Campion cu CFR

– Ce au zis prietenii tăi din Portugalia, familia ta, când au văzut că ai primit ce­tățenia și că ai jucat în tricoul României?

– Pentru ai mei a fost o mândrie, m-au susținut în toți acești ani, știau că toată viața mea e aici. Sunt bucuroși că munca mea a fost răsplătită aici prin respectul pe care mi-l poartă lumea în România. Cei din Portugalia văd că sunt bine aici, iar faptul că am fost chemat la Naționala României a fost o mare bucurie pentru ei. Într-un fel, succesele de la Cluj și selecțiile de la Națională sunt pentru mine și un mod de a le mulțumi celor dragi din Portugalia, pentru că m-au ajutat să devin ceea ce sunt: mamei, în primul rând, asistentă la un cămin de bătrâni, care, o vreme, ne-a crescut de una singură, apoi tatălui meu vitreg, care m-a crescut ca pe băiatul lui, surorilor și fratelui mai mare, care au avut grijă de mine, eu fiind mezinul familiei.

– Cum a fost copilăria ta în Portugalia?

– Am avut parte de o copilărie frumoasă, cu totul diferită de ziua de azi. Noi ne rugam să nu ne întoarcem acasă, când ne chemau părinții să mâncăm, acum lumea se roagă de copii să lase jocurile și tabletele și să iasă afară. A fost frumos: am crescut într-un orășel, Samora Correia. Puțină lume știe, dar numele meu de fotbalist, Camora, vine chiar de la orașul în care am crescut. Știi cum e la fotbal: te întreabă lumea de unde vii. Iar de la Samora, m-am trezit într-o zi că mă strigă lumea… “Camora”. În “pașaportul” românesc sunt Mário Jorge Malico Paulino, dar mă bucur că am luat cu mine în România și o păr­ticică din viața mea de “dinainte”, numele lo­cului de naștere, Samora.

– Spuneai, înaintea debutului tău la Națio­nală, că ai fi vrut să-i oferi primul tricou galben unui om special din viața ta care acum nu mai e. Ne poți povesti despre cine este vorba?

– Mi-aș fi dorit foarte tare să-i pot oferi primul meu tricou la Națională, tatălui meu vitreg, un om de care o să îmi amintesc toată viața cu drag, pentru că e omul care m-a cres­cut. Cred că, de acolo de unde e, e mândru de mi­ne. A ținut foarte mult la mi­ne. El m-a învățat să prețuiesc munca. Pe la 16 ani, lucram zi de zi, de di­mineața până seara, ală­turi de el, montam ter­mo­pane. Mer­geam cu el cu bici­cletele la muncă, iar sea­ra fugeam la antre­na­mente. Așa îmi mai fă­ceam și eu bani de o pe­reche mai bună de ghete de fotbal. Am împărtășit cu el pasiunea pentru fotbal. Ținea cu “Benfica Lisa­bona” și mi-a zis că într-o zi o să vină să mă vadă jucând pe stadionul Benficăi. A murit în octom­brie, iar în noiembrie, la primul meu meci ca titular în prima divizie portugheză, am jucat chiar pe stadionul Benficăi. A fost o emoție foarte puternică pentru mine să mă gândesc la el, și la fel am simțit și când am jucat prima oară pentru România. Mă gândeam cât s-ar fi bucurat pentru mine.

“Sigur e ceva care-i leagă pe portughezi de români”

Iubit de toată lumea

– Ai trăit și în Portugalia, ai trăit și în Ro­mânia: se spune că sunt legături puternice între portughezi și români. Ai intuit și tu asemenea asemănări?

– Pot să vă spun că sunt multe asemănări, mai ales legate de cum își petrece lumea timpul, din felul de a fi, din credința oamenilor. Și sufletește ne potrivim foarte bine, sigur e ceva care ne leagă. Dar dacă tot facem comparații, vă spun una pe care am descoperit-o și care îmi place foarte mult: românul e mai descurcăreț decât portughezul. Am văzut asta peste tot pe unde am umblat prin lume, și am umblat ceva, cu fotbalul: nu e loc în care să ajungă românul și să nu se descurce! Se vede asta mai ales în străinătate…

“La cât de mult îmi plac sarmalele, le-aș putea mânca și la micul dejun”

Mândru că e român

– Ai prieteni la Cluj? Te simți iubit în Ro­mâ­nia?

– Mă simt iubit și apreciat peste tot pe unde merg, poate și datorită firii mele foarte deschise. Am doi prieteni foarte buni la Cluj, ambii din afara fotbalului, oameni pe care știu că mă pot ba­za la greu. E foarte important să simți că ai pe cine te baza! Dintre băieții de la fotbal nu am prieteni așa de apropiați. Suntem prieteni la sta­dion, dar apoi fiecare își vede de viața lui.

– Deși ai împlinit 34 de ani, ești într-o formă de zile mari, atât pe plan sportiv, cât și pe plan fizic. Care e secretul formei tale impecabile?

– Aș minți să spun că alerg sau trag de mine la sală mai mult decât alți colegi de echipă. Pur și simplu, am un noroc fantastic cu organismul. În afară de zi­lele de dinaintea meciurilor, nu țin ni­ciun regim special. Mănânc orice, la ori­ce oră. Iar la cât de mult îmi plac sar­ma­lele, aș putea mânca și la micul dejun, și la prânz, și la cină, și tot nu s-ar simți la cântar. (Râde)

– Mario, ce te vezi făcând după ce te lași de fotbal?

– Sunt înscris la școală aici, la Cluj, pen­tru că, prins cu fotbalul, nu am apu­cat să îmi mai dau Bacalaureatul. Așa că vreau să îmi iau Bacalaureatul în Ro­mânia, iar apoi o să mă înscriu la cursu­rile de antrenor. Nu mă văd închis în­tr-un birou, mă văd tot la stadion, ca antre­nor.

Nume: Mario Jorge Paulino Malico

Data nașterii: 10 noiembrie 1986

Locul nașterii: Samora Correia (Portu­ga­lia)

Carieră: CA Valdevez (2005-2006), Beira Mar (2006-2008), Avanca (2006-2007), Naval (2008-2011), CFR Cluj (din 2011)

Două meciuri la echipa națională

Mario Camora a debutat în echipa na­țională pe 8 octombrie 2020, în meciul de baraj pentru Campionatul European de Fotbal, contra Islandei, pierdut de Româ­nia. Ulterior, a fost chemat de selecționerul Mirel Rădoi și pentru partida cu Irlanda de Nord, din Liga Națiunilor. După evoluțiile din ultimele luni, se anunță titular al Naționalei și în anul 2021.

Foto: Zoli Cantor

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian