Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Selecția ”Formula AS”

* Marin Pop, „Corneliu Coposu sub lupa Securității. Declarații, cores­pon­den­ță, conferințe și scrieri inedite”, pre­față de Alexandru Gussi, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 416 p. + 15 p. cu ilus­trații.

Istoria recentă e plină de capcane. Rar se în­tâmplă ca judecarea corectă a unor eveni­mente și a celor implicați în ele să coincidă cu cer­nerea semnificațiilor în timp. Dincolo de gloriile efemere și de reacțiile emo­țio­nale pe care le provoacă în anumite momente, puține personalități devin cu adevărat istorice, își marchează în mod real epoca. Un astfel de om se știe (chiar se știe?) azi că a fost Corneliu Coposu, ul­ti­mul mare lider al PNȚ, partidul istoric pe ca­re, după căderea comunismului, l-a refondat și im­plicat în lupta pentru „normalizarea” țării, adu­cându-l chiar la guvernare, în ciuda piedi­cilor mârșave pe care moștenitorii regimului comunist i le-au pus. Succesorii la conducerea PNȚCD nu s-au ridicat moral și ideologic la înălțimea Seniorului, astfel încât partidul a dispărut practic după guvernarea din alianța dintre 1996-2000. Apoi, după moartea lui Corneliu Coposu, el a fost transformat în sta­tuie, în martir, ignorându-se inteligența sa po­litică, fiindcă era mai conve­na­bil așa. În cartea pe care vi-o recomand, Marin Pop răs­pun­de la întrebarea „Cine a fost cu adevărat Corneliu Co­posu?” publicând do­cumente inedite despre via­ța și acti­vitatea ante și postbelică a po­liticianului ca­re a fost în­chis 17 ani în puș­căriile și la­gărele comuniste. Vina lui: fusese secretarul personal al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al partidului condus de acesta împreună cu Ion Mihalache, în care se uniseră Partidul Național al românilor din Transilvania și Partidul Țărănesc din Vechiul Regat. Din această funcție, Coposu a participat direct la toate acțiunile ce și-au pus amprenta pe istoria României din prima jumătate a sec. XX, a fost martor și făuritor al acesteia, fapt pentru care a și fost arestat în 1947, în vederea desființării pluripartidismului. Amnistia deținuților politici din 1964 nu i-a dat însă posibilitatea unei vieți normale. Securitatea nu l-a scăpat nici o clipă din ochi, l-a obligat să dea periodic declarații, i-a înțesat anturajul cu turnători, i-a interceptat te­lefonul și scrisorile, ba chiar l-a și arestat în ulti­mele zile ale ceaușismului. Corneliu Co­po­su devenise din 1947 nu doar un adversar al co­muniștilor ce capturaseră cu tancuri sovie­tice statul român, ci și un „mărturisitor” inco­mod despre evenimentele pe care, conform lecției leninist-staliniste, noua putere le rescria mincinos pentru a se legitima. Supraviețuitorul închisorilor și lagărelor în care muriseră mii de deținuți politici n-a putut fi determinat nici cu brutalități și amenințări, nici cu favoruri să falsifice adevărul sau să laude „realizările”. Ca și modelul lui moral și politic, Iuliu Maniu, Coposu și-a asumat adevărul istoriei trăite, cu toate consecințele ce au decurs din asta. Cititorul află astfel informații la prima mână despre situația României în timpul celui de al Doilea Război, despre lovitura de stat de la 23 august 1944, despre demonstrația monarhistă și anticomunistă din noiembrie 1945, despre capcana de la Tămădău ș.a. dar și previziunile politicianului despre falimentul regimului comunist – toate înregistrate de Securitate. Portretul lui Corneliu Coposu, așa cum reiese din documentele adunate de Marin Pop, e al unui caracter fără fisură, al unui politician lucid și experimentat, al unui mare patriot (și nu naționalist; diferența, dacă nu o cunoașteți, căutați noțiunile în dicționar).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian