DAN MATEI (Coaliția „Aerul copiilor”): „Ne uităm spre Europa de Vest, dar ne îndreptăm spre China, unde nu mai poți respira sau privi cerul”

La un an de când opinia publică a aflat cât de gravă este poluarea în România, nimic nu s-a schimbat în bine, iar si­tuația devine dramatică. La jumătatea lunii ia­nuarie s-a înregistrat un șir fără precedent de nopți și de zile în care aerul a fost de-a dreptul ucigător. L-au simțit orășenii, l-au detectat atât senzorii independenți, cât și „îndulciții” senzori oficiali, care au apreciat calitatea aerului din București drept „Foarte rea”. Atmosfera orașului cu peste două milioane de locuitori devine groapa de dejecție a otră­vu­rilor expulzate de fabrici și de incineratoarele fără filtre. Acesta este aerul pe care copiii îl vor respira în drum spre școlile ce promit să se redeschidă în curând. Și pentru că autoritățile nu țin seama de lege și lasă mână liberă poluatorilor, speranța vine de la societatea civilă. Cu o experiență de 25 de ani în domeniul calității aerului, DAN MATEI, co-fondatorul Coa­liției „Aerul copiilor”, își pro­pune să facă din aceasta un catalizator național al luptei împotriva poluării.

„Ilegalitățile reprezintă principala sursă de poluare”

– Într-un demers care încearcă să ne pros­tească pe toți, responsabilii pentru mediul ca­pitalei aruncă poluarea în seama traficului ru­tier, deși pandemia a redus simțitor circulația au­to. Cum explicați?

– Consider că doar o mică parte din poluare provine din traficul rutier, zonă pe care se insistă energic, pentru că nu sunt multe lucruri de îndreptat. Nu o să renunțăm la mașini și, chiar da­că vom trece cu toții la mașini electrice, tot ră­mân camioanele și vapoarele, mijloa­cele de transport cele mai poluante. Noi ne uităm la ce face Europa de Vest, dar ei și-au rezolvat problemele grave și acum încearcă să-și îmbunătățească aerul care, oricum, are o calitate mult mai bună decât cea din majoritatea orașelor noastre. Ei nu mai au atâtea emisii toxice aruncate în atmos­feră, pentru că fabricile lor sunt puse la punct, au filtre, mo­ni­torizare continuă, și nu-și permit, ca la noi, să deverseze noaptea în orașe gaze înalt poluante, mizerii care otrăvesc aerul și ne afectează tuturor sănătatea. Arătați-mi un singur incinerator din România care funcționează conform normelor europene, și apoi discutăm și despre gazele de eșa­pament. Sunt orașe precum Sighetu Marma­ției, în care, dacă lași mașina în parcare, peste trei ore o găsești de altă culoare, pentru că între­prinderile n-au nicio treabă cu filtrele, și elimină toate dejecțiile toxice în aer. În Vest, nu trece o jumătate de oră după ce un coș de uzină scoate un fum mai gros, și au și sosit pompierii și Garda de Mediu. Un grătar dacă faci în parc, imediat ești amen­dat. În România, au loc zi de zi incendieri de deșeuri la gropile de gunoi sau în spații des­chise, virane, dar dacă telefonezi la Garda de Me­diu, te ia la rost: ce mare lucru s-a întâmplat? Or, aceste particule eliberate din ar­deri sunt extrem de periculoase. Ele pot călători, purtate de vânt, și 50-100 de kilometri, și se pot concentra în anumite zone, otrăvindu-i pe cei ce le inhalează. Cinci minute de poluare intensă pot ruina sănă­tatea unui om pe întreaga viață. Așadar, consider că ilegalitățile reprezintă principala sursă de poluare. Degeaba ne uităm spre Vest dacă, în ceea ce privește calitatea aerului, ne îndreptăm spre China, acolo unde, ca revers al avântului in­dustrial, nu se mai vede cerul și nu se mai poate res­pira din cauza poluării.

„Legile Europei nu se prea aplică în România”

– Facem parte, totuși, din Uniunea Euro­peană, trebuie să respectăm niște legi…

– Avem legi foarte bine întocmite, europene, nu le-am inventat noi, legi ce spun exact, cuvânt cu cuvânt, ce filtre, ce echipamente trebuie folo­site, cum se fac măsurătorile. Atâta doar că legile Europei nu se prea aplică în România. Mulți agenți economici arată hârtiile parafate de Agen­ția Națională pentru Protecția Mediului și spun „avem totul în regulă, suntem curați”, dar, una scrie acolo și cu totul altceva iese pe furnal. Am colaborat cu o firmă franceză ce a făcut mă­surători la întreprinderi de la noi și am constatat ceva uluitor. În hârtii se scria că totul se desfă­șoară la standarde europene, dar măsurătorile fuseseră făcute, în majoritate, cu niște instrumente ne­conforme, care dădeau rezultate nesigure. Une­le incineratoare funcționează fără niciun senzor de măsurare. De ce credeți că țările vestice își aduc deșeurile la noi? Este mult mai ief­tin, pentru că incineratoarele de la noi nu inves­tesc și nu fo­lo­sesc filtre și echipamente corespun­zătoare, pen­tru a se asigura un impact minim asupra me­diului. Dar chiar și pe baza acestor date eronate, U.E. a acționat România în procedură de in­fringement pentru calitatea aerului. De aici ar trebui pornită lupta pentru un aer curat, de la respectarea legilor și efectuarea unor măsurători corecte.

„Este momentul să aflăm adevărul și să punem capăt dezinformării”

– Cum ne putem informa? Cum să alegem în­tre rețelele independente de senzori și cele ofi­ciale?

– Rețeaua oficială „calitateaer.ro” emite, în mod frecvent, date mult mai „verzi”, chiar de 2-3 ori, față de cele independente: aerlive, uradmo­nitor, stropdeaer. Unii spun chiar că opresc senzorii din funcționare în momentele de mare poluare. Dar chiar și atunci când re­cu­noaște valori mari ale poluării, nu se întâmplă ni­mic, nu se emit alerte, nu se ia vreo măsură. Re­țeaua oficială este clar subdimensionată. Or­ga­nismul uman nu este dotat cu senzori pentru pe­ricolele din aer, cu toate astea, deseori simțim că aerul este viciat. Eu am călătorit și mai călătoresc mult prin Europa, pot compara ce se întâmplă prin alte părți și la noi, și înclin să dau dreptate rețe­lelor inde­pendente. Ele ne ajută să ne facem o idee despre calitatea aerului, din păcate nu sunt acre­ditate, și datele lor nu sunt luate în calcul de U.E. Este momentul să aflăm adevărul și să pu­nem capăt dezinformării. Trebuie să fim informați când a apărut o defec­țiu­ne la un furnal, care poate aduce un aer otrăvit peste câteva ore, să știm când are loc un episod de poluare, să lu­ăm copiii în case, să închidem geamurile, să ne apărăm cumva, măcar la nivel in­di­vidual, să ne fil­trăm aerul cu ins­talații in­de­pendente sau să folosim măști cu cartuș filtrant, dacă e ca­zul. Refuzul autorităților de a ne informa ne pune în real pericol.

– Ce speranțe aveți de la Coa­liția „Aerul copiilor”, pe ca­re o reprezentați? Se pot mo­bi­liza ro­mânii pentru o cauză co­mună?

– Nu cred că mai este nevoie să spunem că aerul este prin­ci­pala noastră resursă de viață. Or, e clar că în ultimii ani, calitatea lui a scă­zut consi­derabil, fapt care ame­nin­ță sănă­tatea și calitatea vieții. Vrem să aducem împreună oa­me­nii, grupurile, organizațiile care cred că tre­buie să ne luptăm pentru aerul pe care îl respirăm și îl vor respira peste ani copiii noștri. Avem un cuvânt de spus, ne putem pune amprenta asupra protecției me­diului, depinde și de noi ca lucrurile să se în­drepte. Este important ca societatea ro­mâ­nească să conștientizeze cât mai repede gravitatea situa­ției. Dorim să lucrăm cu experți care să vină cu so­luții viabile, să ne afiliem unei puternice coa­li­ții europene de mediu, să beneficiem de expe­rien­ță și sprijin. Primul pas este achizi­ționarea unor sen­zori acreditați, care să arate ade­vă­ratele cifre ale poluării. Astfel, pu­tem pu­ne presiune asupra au­to­rităților să res­pecte legile și să elimine marii po­lua­tori. Or fi ei puter­nici, dar asta nu în­seamnă că trebuie să ne lăsăm otrăviți.