Mici rețete de fericire

– Cu condiția să nu căutați fericirea în stele, o puteți găsi în lucruri mici, pe pământ –

Experiment cu o floare de măr

Vă bucurați, desigur, ori de câte ori vedeți pri­măvara o livadă în floare. Dar de câte ori vă opriți din drum ca să observați în­dea­proape mi­ra­colul? Fa­­ceți ex­pe­­ri­men­tul acesta: con­­tem­plați trans­­formarea bo­bocului în floarea superbă, cu petale roz-albe, întinse de­licat în lumină. Nu doar că pare vie, chiar este! O făptură chemată la viață, temătoare și gingașă, dar și bucuroasă să fie mângâiată de soare și legănată, ușor, de vânt. Vă trebuie doar o fărâmă de liniște și un picur mic de emoție, pentru ca floarea de măr să de­vină un eveniment. O minune întâmplată în­tr-o grădină. Căreia îi sunteți martor și spec­ta­tor. Și care vă umple de bucurie. Universul e plin de ase­­menea taine, pe care depinde de dvs. să le vedeți și să le înțelegeți cu adevărat. Iarba, co­pa­cii, apa, pietrele, florile, toate pot fi trans­for­­mate în eve­nimente. Opriți-vă din goana ne­bu­nă a zilei și priviți-le cu atenție. Cu un preț așa de ne­însem­nat, existența va avea alt sens pentru dvs.

Lăsați-vă brațele să înmugurească

Pandemia ne-a obligat să renunțăm la îm­brățișări. Cu toate astea, fiecare din noi cu­noaș­tem „va­loa­rea” uriașă a unei mâini așezate pe u­măr cu afec­țiune, a unei mângâieri pe cap făcute cu partici­pare afectivă, a unei îmbrățișări totale și sincere, animată de sentimente de bine și drag. Psihiatrii transformă aceste gesturi în me­di­camente. Oare de ce să nu le folosim înainte de a ajunge la ei? De ce să nu lăsăm partea în­lem­nită a ființei noas­tre să înmugurească, să facă flori? Totul pornește din suflet, de­­sigur. În cu­rând, boala care bântuie lumea va trece. Che­mați sufletul să fie de față când vă strân­geți co­pilul în brațe, când vă mângâiați părinții pe creștet, când îm­brățișați un prieten sau un iubit. Par­ti­cipați la gesturile pe care le faceți. Nu vă grăbiți. Aș­tep­tați să crească din ele emoția și veți fi, cu ade­vărat, fericiți.

Aprindeți lumânâri

Clipa în sine, când iei lumânarea și o aprinzi de la alta, înseamnă deja emoție. Lumină de la lu­­mină, pentru un om iubit. Pentru cineva care îți este aproape și îi dorești binele. Bucuria co­pi­lărească de a sta în fața lumânărilor cu au­reole pâl­pâi­toa­re, de sfinți. Căl­du­ra pe care o ira­dia­ză. Stră­­lu­cirea lor mi­nu­na­tă. Și apoi, semnul cru­cii, care te leagă, deo­po­trivă, de Dum­ne­zeu și de cel pe care îl așezi sub pro­tecția Lui. Te afli într-o bi­­­se­rică. Îm­­pre­jur este liniș­te. Simți că te străbate o sen­za­ție de desprindere de pă­mânt. Un senti­ment ușor de înăl­țare. Ru­gă­ciu­nea pe care o spui în dreptul lu­mânării aprin­se se înalță ca fumul unei jertfe spre cer. Știi si­gur că cineva, acolo sus, te aude. Ești sub pro­tec­ție magică absolută. Ești, dragă omule, fericit.

Mireasmă de pământ și de apă

Magnus Fronius e un neamț fericit care a vrut să-și distileze bucuria și pentru alții. A inventat parfumuri cu mi­ros de pajiști și de pădure. Amin­tiri din co­pilăria lui. Un flacon mi­roase a ză­pa­dă, altul a soare, altul a pământ și a iarbă. Dar cel mai mare succes l-a avut cu parfumul care mi­roa­se a apă proas­pătă de izvor. Mulți au zis că e șarlatan. Până în ziua când o femeie a început să plângă în hohote. Mirosul îi amintea de iz­vo­rul care curgea lângă casa bu­ni­cilor, în care cres­cuse. Ști­in­ța con­firmă: mi­res­mele sunt strâns legate de amintiri. E su­ficient să le găsim pe cele ca­re ne-au fă­cut cândva fe­riciți, pentru ca bucu­ria să se în­­toar­că. Încercați! Lumea e pli­nă de zăpadă și soa­­re. Iar flacoane de sticlă se găsesc pretu­tin­deni. Fericire cu preț redus.