Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Câteva sfaturi pentru creșterea rapidă a unghiilor

Foto: Shutterstock – 2

Unghiile frumoase fac parte din cartea de vizită a doam­nelor, mai ales de când fiecare schim­bare a mo­dei le bagă și pe ele în joc. Scurtezi lungimile fustelor? Tai și din unghii! În­locuiești culorile sumbre cu pene colo­rate de papagal? Musai să fie și unghiile bălțate, verzi, albastre, negre și violet… Dar ca să reziste la atâtea încercări, și ele trebuie răsfă­țate cu băi, aplicații nu­tritive și vita­mine de soi.

* Pentru a accelera creşterea un­ghiilor sănătoase, le facem băi hrăni­toa­re. Se stoarce o lingură de suc de lămâie şi se adăugă 5-7 picături de iod. Un­ghiile se ţin în soluţie timp de 10-15 mi­nute. Proce­dura se efectu­ea­ză zilnic, timp de 10-12 zile. După o pauză de 5-7 zile, se folosesc băi cu sare. O lingură de sare grun­joasă se dizolvă într-un pahar cu apă, apoi se adau­gă 5-7 pi­că­turi de iod şi se pro­ce­dea­ză cum este des­cris mai sus. Un­ghiile se ung pe­riodic, de 1-2 ori pe săptămână, cu soluţie al­coolică de iod, îna­inte de culcare. Cu­loa­rea ma­ronie dispare până dimi­neaţă.

* Pentru ca unghiile să nu se ex­fo­lieze şi să crească mai repede, pu­teţi să le masaţi cu vitaminele E şi A uleioase, după o baie cu sare de mare sau de bucătărie. O lingură de sare se dizolvă în 0,5 litri de apă caldă. De­getele se ţin în soluţie 15-20 de mi­nute, apoi se şterg bine. Unghiile se freacă cu amestecul de vita­mine cu mişcări de masaj. Această pro­cedură se efectuează zilnic, înainte de cul­care, timp de 2 săptămâni.

* Se poate face pentru unghii și un ceai de plante nutritiv. Pentru prepararea decoctului aveţi nevoie de 2 linguri de amestec în părţi egale de sunătoare, mu­şeţel şi rădăcină de brus­ture. Amestecul se opăreşte cu un pahar de apă clocotită. Se lasă decoctul să se răcească până la 40 de grade, apoi se fac băi de 20 de mi­nute, de 2 ori pe săptă­mână.

* Se face un amestec din coajă de citrice, man­da­rine, por­tocale, grep­­fruit și se bagă în mixer. Terciul obți­nut se aplică pe fie­care unghie şi se îm­bracă mă­nuşi chirur­gicale, vre­me de 15-20 de mi­nute. După spă­la­rea ter­ciu­­lui, persoa­nele ce nu au alergie pot a­pli­ca pe un­ghii şi pe pielea din jurul lor ulei natural de lă­mâie.

* Pentru un­ghi­ile moi, subţiri, ex­fo­liate etc., există o me­todă de salvare. Se spală bine, în mai multe ape, o lin­gu­ră de mei galben, se ţine peste noapte în apă caldă (se poate în termos) ca să se înmoaie bine. Di­mi­neaţa se strecoară şi se mănâncă meiul. Se repetă până la rezolvarea problemei.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian