Selecția ”Formula As”

* Volum omagial Hans Bergel, „Ne­vo­ia imperioasă de a scrie”, texte de Ana Blan­diana, Peter Motzan, Gheorghe Stanomir, Ale­xan­dru Cizek, Olivia Spiridon, Ion Dumitru, Adrian Le­senciuc, Cornel Nistea, Mihaela Malea Stroe, Mir­cea Popa, Editura Eikon (tel. 0728/08.489.02), 154 p.

Cei 10 scriitori și germaniști și-au alăturat con­tri­buțiile pentru omagierea lui Hans Bergel la îm­plinirea vârstei de 95 de ani, readucând viața și ope­ra acestei personalități transilvane în atenția citi­torilor de azi. După 1990 s-a vorbit despre el mai ales ca fost deținut politic sau ca militant pentru drep­turile omului în România și în țările comuniste, după ce emigrase în Germania. În volumul pe care vi-l recomand sunt relevate toate fațetele omului excepțional care e Hans Bergel: autor a 50 de cărți – romane, povestiri, poezii, eseuri, traduceri din ma­rii poeți români –, muzician, critic și istoric de artă, schior și alergător de performanță, ajuns în loturile naționale ale României, bărbat curajos și integru, punând mai presus și cu toate riscurile libertatea și demnitatea. Tinerețea lui românească, plină de în­torsături dramatice, pare ea însăși ficțiunea unui ro­mancier care vrea să surprindă prin viața unui perso­naj, aproape neverosimil prin noblețea de caracter, ororile secolului 20. Născut în 1925 la Râșnov, în­tr-o familie de intelectuali sași, a știut din adoles­cen­ță că vrea să fie scriitor. A fost exmatriculat în 1940 din liceul german de la Brașov fiindcă pro­testase îm­potriva nazificării școlii. În 1949 a fost arestat prima oară pentru o încercare de fugă peste graniță și doar performanțele lui spor­tive l-au scăpat de condam­nare. Dar, datorită „do­sarului”, n-a fost admis la Conservator, iar apoi a fost dat afară din același motiv de la Uni­ver­si­tatea din București, unde stu­dia Istoria Artei și Filosofie. În­temnițat din nou în 1954 pen­tru „agitație duș­mă­­noasă”, au contat iar titlu­rile de cam­pion sportiv în ate­nua­rea pe­depsei și chiar a putut debuta ca scriitor român de limbă ger­mană în 1957 cu povestirea „Prințul și bardul”. De la ea i s-a tras cea de a treia arestare, în 1959, și im­­plicarea în așa-numitul „proces al scriitorilor ger­mani din Brașov”. (Cel care le-a „tradus” secu­riș­tilor mesajul subversiv al povestirii medievale și a ve­nit la proces ca martor al acuzării a fost „prie­te­nul” Eginald Schlattner, și el fost deținut politic. Ră­mas în România, acesta a ajuns pastor și, la bătrâ­nețe, romancier de succes în țară și străinătate.) Hans Bergel a fost condamnat la 15 ani muncă sil­nică și a suferit prin mai multe închisori până la am­nistia din 1964. Nedreptățile, opresiunile și lipsa de perspectivă ca scriitor nedispus la compromisuri l-au făcut să ceară emigrarea în R.F.G., pe care a obținut-o în 1968, la presiunea unor cunoscuți scri­itori germani. În patria lui Goethe s-a realizat și el atât ca romancier cât și ca publicist și conferențiar ve­hement critic față de regimul Ceaușescu și față de dictaturile comuniste. A fost urmărit și acolo de „brațul lung” al Securității: dosarul lui de la CNSAS are 10.000 de pagini. Toți autorii textelor din volu­mul omagial insistă asupra valorii romanelor lui Hans Bergel inspirate din spațiul multietnic transil­van sub evenimentele istorice ale secolului trecut: „Dans în lanțuri”, publicat în original în 1977 și ca­re nu a putut fi tradus la noi decât după 1990, fiindcă era inspirat din propriile experiențe carcerale, și tri­lo­gia „Când vin vulturii”, „Întoar­cerea lupilor”, „În ajunul taifunului”, în care istoria sașilor transil­vă­neni, pluralitatea culturală a locului, traumele in­di­viduale și colective nutresc vaste construcții epice. Și în textele lui nonficționale, Hans Bergel își recu­noaș­te legăturile trainice cu țara natală în care a trăit 43 de ani. Venerabilul scriitor ar merita o serie de autor care să-l facă mai bine cunoscut în România.