* Corina Chiriac, „Minuni trăite”, prefață de Dumitru Constantin-Dulcan, Editura Școala Ardeleană (tel. 0364/117246), 530 p.
Autoarea acestei cărți este chiar acea Corina Chiriac pe care o știți de la televizor și ale cărei șlagăre au rezistat timpului și modelor. Din martie anul trecut când s-a instituit carantina restricționând libertatea de mișcare, artista exuberantă și plină de energie și-a umplut singurătatea impusă retrăind în scris episoade ale parcursului ei profesional și sentimental presărat cu „minuni” și cugetând la ceea ce i-a fost dat. Încă din primele pagini ține să se știe că, de la o anumită vârstă (ca și alte femei temperamentale care și-au trăit din plin tinerețea), a devenit profund religioasă, credința în Dumnezeu și în ajutorul divin menținându-i echilibrul psihic și bucuria de a trăi. Spre deosebire de alte vedete ale divertismentului, Corina Chiriac a primit o educație artistică de calitate încă din copilărie, fiindcă a avut șansa să se nască în familia unor intelectuali, ambii părinți fiind profesori la Conservator. Tatăl, Mircea Chiriac, a fost un cunoscut compozitor și dirijor, iar mama, de origine armenească, Arșaluis/Eliza – pianistă. Cu atracția spre muzică în sânge, Corina a studiat încă de mică pianul și vioara, a avut la dispoziție o bibliotecă bogată, a cunoscut personalități ale timpului, prieteni cu părinții ei, a frecventat săli de concerte și de teatru, i s-a cultivat independența și libertatea de opțiune. Așa se face că, în ciuda concurenței acerbe, fiindcă își dorea o carieră de actriță, a dat examen de admitere la Facultatea de Teatru și a intrat cu brio. Când era în anul III, în 1970 (perioadă de relativ dezgheț ideologic, încă), a câștigat concursul de muzică ușoară destinat unor tineri necunoscuți „Steaua fără nume”, transmis live de TVR, și care i-a adus peste noapte celebritatea, augmentată în anul următor de premiul III la Festivalul internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov. Aceste „minuni” au marcat începutul unei cariere de solistă iubită de public, în care ambiția, profesionalismul și spiritul de luptătoare au învins piedicile și intrigile nelipsite în lumea scenei. Pentru cei tineri, care n-au trăit acele vremuri, Corina Chiriac povestește cum se realizau programele unicului post TV, își evocă afectuos-anecdotic nu doar colegii din lumina reflectoarelor, ci și compozitori, textieri, regizori și producători TV, coregrafi ș.a. Poate uneori, nostalgia după propria tinerețe (când i se spunea zgubilina) o face să vadă cam idilic instituțiile culturale și șefii acestora din comunism. Timbrul special al vocii, sufletul pus în interpretarea la care contribuiau și studiile de teatru, șarmul ce trecea „sticla” și scândura scenei seducând (tele)spectatorii au făcut să fie extrem de solicitată nu doar în țară, ci și în turnee prin ARIA în R.D.G., Cehoslovacia, Polonia, U.R.S.S., în Cuba și Portugalia – o viață rătăcitoare fără răgaz, în care firea ei deschisă și generoasă îi dăruiește prieteni de a căror căldură și sprijin se bucură. Corina Chiriac nu-și trece sub tăcere nici viața amoroasă, povestită cu o dezarmantă sinceritate, în special o mare pasiune neîmpărtășită, devenită obsesie. Căci, dincolo de dorința ei de independență, e o sentimentală, ceea ce se vede și din relatarea experienței de emigrantă în SUA, între 1988 și 1994. Nu lipsesc din paginile memorialistice nici răutățile și ticăloșiile îndurate, dar cum are canon de la duhovnicul ei, Arhimandritul Arsenie Papacioc, să nu vorbească de rău pe nimeni, nu dă nume, îi lasă în plata Domnului. Mai bizare pentru admiratori pot fi convingerile ei ezoterice, practicarea ședințelor de spiritism, aplecarea spre paranormal. Ce imagine are de sine și vrea să ne lase cu acest volum Corina Chiriac? Iată: „Personal, social și profesional eu am fost totdeauna un om liber, am plătit pentru asta și m-am bucurat atunci când am putut să fac ce vreau eu, chiar dacă am greșit. Mi-am exersat libertatea individuală ca să mă supun în deplină libertate”.
Romanian