* Italo Svevo, „Viitorul amintirilor”, proză scurtă, traducere, repere bibliografice, postfață și note de Mihai Banciu, Editura Humanitas Fiction (tel. 0723/68.41.94).
Deși aproape ignorat în Italia în timpul vieții, Italo Svevo (1861-1928) e considerat azi printre cei mai importanți scriitori ai secolului trecut, iar numele lui e alăturat în istoria literaturii moderne celor ale lui Kafka, Musil sau Joyce. Născut și trăitor în mediul cosmopolit din Trieste (aflat până după Primul Război sub stăpânire austriacă), cel ce se numea în acte Ettore Schmitz a optat să scrie în italiană, deși studiile și le făcuse în germană, citise încă din adolescență în original marii scriitori clasici și filosofi nemți, era perfect bilingv. Chiar și pseudonimul pe care și l-a ales unea cele două culturi în care se formase, Svevo însemnând șvab. Destinat să urmeze cariera de comerciant și afacerist a tatălui, nu și-a neglijat nici pasiunile pentru literatură, biologie, psihopatologie, științe exacte. După moartea tatălui, dificultăți financiare îl fac să se angajeze ca funcționar de bancă, să-și completeze veniturile modeste cu o slujbă de noapte la un ziar și cu lecții de germană și engleză. Situația materială i s-a îmbunătățit după căsătoria din dragoste cu fiica unui om de afaceri din domeniul vopselurilor pentru vapoare. Cooptat la firma socrului, s-a ocupat cu succes și pricepere de comercializarea produselor în străinătate, voiajând mult pentru asta. În paralel cu munca la firmă, scrie piese de teatru și proză, încurajat și de James Joyce, care preda engleza la Trieste și cu care se împrietenise (Joyce va profita material de mai înstăritul prieten). Romanele publicate de Svevo în 1881 – „O viață” și 1898 – „Senilitate” nu sunt băgate în seamă de mediul literar italian, deși originalitatea tematică și stilistică, tehnicile narative moderne, imersiunile psihologice, ironia și autoironia care-l vor face mai târziu celebru îl individualizau pregnant. Lipsa de ecou a romanelor îl face pe Svevo să se îndepărteze de scris și să-și vadă de afaceri și lecturi. Îl citește cu mare interes pe Freud, din care și traduce în italiană, și a cărui influență se poate detecta în romanul lui de maturitate, capodopera „Conștiința lui Zeno”, publicată la Bologna în 1923. Și acesta trece în Italia aproape neobservat (doar poetul Eugenio Montale îl laudă public). O întorsătură favorabilă survine în urma faptului că, la sfatul lui Joyce, Svevo își trimite romanele unor scriitori și critici literari francezi care, entuziasmați, le traduc și publică în Franța. De acolo pornește radial în lume, inclusiv în ingrata Italie, gloria tardivă a scriitorului triestin care a spart structurile narative comune, s-a aliniat avangardei central-europene și a recurs la un soi de umor pesimist pentru a-și exprima dorințele, dependențele și repulsiile. Cum în românește avem, de pe la mijlocul anilor 60, toate trei romanele precum și o selecție din corespondență, completarea pe care o aduce volumul de proze scurte e binevenită. Ediția foarte bună, sub toate aspectele, a lui Mihai Banciu e o bucurie atât pentru cei ce-l cunosc pe Italo Svevo din lecturi anterioare, cât și pentru cei cărora li se relevă abia acum. Cele 19 povestiri – unele excepționale – le vor deschide precis pofta și pentru marile romane, cu care fac corp comun. E aceeași lume a burgheziei medii, știută din proprie experiență și portretizată cu acuitate psihologică, cu subînțelesuri și indeterminări ce-ți pun la lucru inteligența, imaginația și sensibilitatea.
Romanian