TIA ȘERBĂNESCU: „Circul e cel mai la îndemână în politica românească. Decât să discuți omenește, decât să vii cu o soluție, mai degrabă faci scandal”

Analiza politică a lunii FEBRUARIE

„S-a anunțat un buget reformator, dar a ieșit unul conservator”

– Principala noutate a lunii Februarie o re­pre­zintă faptul că avem, în sfârșit, un buget. Vorbim de un buget cu destule constrângeri. S-a tăiat bine? Se putea tăia mai mult de prin anumite părți?

– Bugetul a întârziat, dar nu e prima oară, plus că acum există scuza că abia s-a instalat un nou guvern, cu trei partide, fiecare cu pretențiile sale. A fost închis în cele din urmă, dar nu ușor, pentru că erau acolo niște găuri de acoperit. Era greu de găsit un echilibru între cheltuielile cu­rente, și ele mărite anul acesta, și, pe de altă parte, păstrarea unui deficit scăzut, în condițiile respectării pro­misiunilor de investiții făcute în campania elec­torală. Plus că gestionarea pande­miei implică și ea costuri suplimentare. Premie­rul Florin Cîțu ne-a prezentat bugetul ca fiind unul al reformelor, al investițiilor, al dezvoltării, ba chiar a amenințat că sectoarele și companiile cu pierderi, dacă nu prezintă planuri de refor­mare (pentru că au chel­tu­ieli enorme, nejus­tificate) vor fi „reformate” prin buget. Despre același buget PSD zicea că e un buget al aus­terității, al dezechilibrelor. În con­dițiile date, mă tem că nu se putea face mai mult. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Problema e, în aceste situații, să nu tai de unde merge, să tai de unde e de prisos. Aveau și acum de unde tăia mai mult. Dar se perpetuează o veche pro­blemă: indiferent cine e la Palatul Victoria, avem tot felul de institute care cercetează ba Levantul, ba nean­tul, avem agenții peste agenții, cu zeci de angajați, toți cu salarii foarte mari, unde fac același lucru trei-patru persoane. De aici trebuia tăiat! Pre­mierul anunțase și că sporurile nesimțite se vor tăia. Au început scandalurile și a rămas că anul acesta nu se ating de ele, anul acesta doar le nu­mără, că sunt cu sutele, cu miile, și apoi vom ve­dea. Aflăm că și salariile rămân la fel, oricât de ne­justificate ar fi. De unde s-a anunțat un buget re­formator, a ieșit un buget mai degrabă conser­va­tor…

„Să-mi arate mie PSD în ce țară din lume cresc pensiile și salariile și alocațiile în pandemie”

– Încearcă, oare, premierul Cîțu, prin amâ­narea tăierilor de la stat, să își câștige un pic de timp? De ce a făcut acest pas în spate?

– Eu cred că premierul încearcă să nu își ridice chiar pe toată lumea în cap. Are în Parla­ment o opoziție violentă și guralivă, chiar dacă nu foarte consistentă. Și-apoi, are deja parte de pro­teste de stradă, încurajate mediatic de televi­ziunile inte­resate, care, chiar și când sunt cinci inși pe stradă, anunță proteste masive. Au fost și protestele mi­nerilor, justificate social, dar care au fost ampli­ficate politic. E greu să te descurci cu niște societăți cărora numai de investiții în mi­ne­rit nu le-a ars lor, iar acum s-au trezit că au rămas în urmă cu salariile. În mod normal, situa­ția trebuia rezolvată prin niște discuții serioase, cum s-a și întâmplat. Putea și guvernul să iasă un pic înaintea minerilor, dar era prins cu bugetul și cu vociferările din parlament. Opoziția a venit cu amendamente care, practic, dădeau peste cap bu­getul, amendamente fără nicio susținere finan­ciară. „Să mărim pensiile!”. Cine nu ar vrea să se mărească? „Să mărim salariile!”. Să-mi arate mie PSD în ce țară din lume cresc pensiile și sala­riile și alocațiile în pandemie. Și apoi, la noi, în sectorul bugetar sunt salarii bunicele. Au ajuns să protesteze polițiștii?! S-au săturat de bine? Au sa­larii mari, ies la pensie la 40 și ceva de ani, după care se reangajează tot la stat, tot pe salarii mari, și mai și protestează. Au mai ieșit în stradă și cei de la Sanitas. Au salarii bune și ei, că s-au tot mărit, deși nu s-a simțit nicio îmbunătățire în calitatea serviciilor. Plicul, fără de care nu te descurci în niciun spital, nu a dispărut. Nu îți ră­mâne decât să crezi că sindicatele au primit sem­nalul să facă zarvă. Vor să se întrețină impresia că sunt proteste non-stop și că lumea e la capătul pu­terilor. E întreținută această atmosferă, se întâmplă asta tot timpul când PSD e în opoziție. Nu e de mirare, căci sindicatele sunt emanația PSD-iștilor vechi, din anii ’90…

– Senatoarea Diana Șoșoacă a luat din nou prim-planul, prin agresivitatea acțiunilor sale. Există, cumva, riscul ca ea să devină un model pentru politicianul român? Să ne așteptăm la un ton tot mai agresiv, de acum încolo, pe modelul „de succes” al Dianei Șoșoacă?

– Diana Șoșoacă e deja izolată, inclusiv de către cei din AUR, dar, în general, și pe scena politică. Face o figură de „freelancer”, de lup sin­guratic. Dacă observați, când iese ea și își chea­mă susținătorii, se adună 10-15 persoane. Mai mult de atât nu adună, și nici nu va aduna. Pentru că lumea se amuză, râde în barbă, dar cam atât. Când sunt mai mulți în jurul ei, sunt aco­lo pentru alte motive. Doar minerii nu s-au adunat acolo pen­tru Șoșoacă! Deși e foarte gălăgioasă, cu scan­dalul în sânge, ea vine pe un model mai vechi, pe care l-a dus la extrem. Vadim Tudor și Gigi Becali țineau și ei televi­ziunile cu gura lor mare, dar ceea ce la Vadim și la Becali era ridicol, la ea apare penibil. Are gură mare, îi acoperă pe toți, dar carismă nu are. Nu mag­netizează masele, se duce ea unde sunt ma­sele și se magnetizează de la ele. Încet-încet, or să fugă și manifestanții de ea, când or să o vadă, nu o să le convină să le ia caimacul. În plus, nu are ce să propună. Ca și la AUR, știm ce nu vrea, dar nu știm ce vrea. E un nihilism near­gumentat și cam atât.

– Am fost, zilele trecute, martorii unui eve­niment rarissim în Parlamentul României. Aleșii au votat tăierea propriilor pensii speciale. Poate fi acesta un semnal?

– Imediat după vot, șeful PSD, Marcel Ciola­cu, se lăuda că a scos pensiile speciale. Culmea e că, în 2015, a fost chiar el printre inițiatorii le­gii care reintroducea pensiile speciale, tăiate de Emil Boc. De fapt, partidele și-au zis să se re­abiliteze în ochii populației, pentru că toate partidele stau prost la imagine, cu mici diferențe. Excepție a făcut UDMR, care a zis că ori scoa­tem toate pensiile speciale, ori nu schimbăm nimic. Legea, însă, cum au observat chiar unii juriști, are vulnerabilități constituționale. Dar nu are cine să o conteste, fiindcă lui Renate Weber, Avocatul poporului, care e în curs de revocare, nu-i dă mâna să se avânte în astfel de demersuri. Nu m-ar mira ca, după un timp, dacă se schimbă majoritatea, să repună la loc pensiile speciale ale parlamentarilor.

„În politica românească, nu există niciun fel de respect pentru adevăr”

– De la Emil Boc, care, în vremea cât a fost prim-ministru, a tăiat salariile bugetarilor, în perioada de criză, nimeni nu și-a mai asumat un astfel de risc politic. Mai vedeți posibil azi un astfel de gest?

– E vorba, până la urmă, de voință politică, mai degrabă de rea-voință politică. Emil Boc chiar a tăiat salariile cu un sfert, a tăiat pensiile speciale, cumulul pensiei cu salariul. A scos țara din criză, iar apoi a plătit, că l-au dat jos. Acum, nimeni nu vrea să își mai asume un cost politic, așa cum a făcut Boc. Dimpotrivă, fiecare partid face orice să mai obțină un bacșiș electoral. O parte din tăierile lui Boc au fost recuperate după primul an, urma în vara următoare să se dea și restul, dar au venit protestele, a fost dat jos, a venit Victor Ponta și a dat el banii înapoi. Dar banii erau pregătiți de Boc! Ponta se laudă acum că a scos țara din criză, dar ea era deja scoasă din criză. Din păcate, nu există niciun fel de respect pentru adevăr, pentru realitate, în politica româ­nească. Fiecare se joacă cu cifrele și cu eve­ni­mentele și aberează orice, fără legătură cu rea­litatea. O cheamă toți pe Șoșoacă să facă scandal, să fie audiență… Dacă privim un pic dincolo de granițele noastre, toată lumea e, de fapt, într-o reașezare și nu știe nimeni exact cum să facă. Vezi asta peste tot. Este o criză a siste­melor politice, chiar și sistemele cele mai democratice sunt infiltrate, alterate, inclusiv de absurditățile cu „corectitudinea politică”, iar asta creează un teren numai bun pentru terorism, pentru violență, pentru anarhie, pentru extre­mism, în general. Începem un deceniu greu, nu știm ce va fi la noi, avem o singură certitudine, anunțată deja de tânărul ministru Cătălin Drulă, de la Transporturi: nu va fi gata nici în deceniul ăsta autostrada Comarnic – Brașov!