* Françoise Sagan, “Cele patru colțuri ale ini mii”, traducere de Mădălina Ghiu, Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 224 p.
Dintre noutățile din librării, am ales acest roman inedit fiindcă autoarea lui e un caz în care biografia eclipsează vitalitatea operei. Françoise Sagan (1935-2004) a fost la vremea ei un star mediatic mondial, asemenea vedetelor de cinema și capetelor încoronate, urmărită de paparazzi permanent. Fotografiile ei apăreau pe coperta revistelor mondene, era invitată în studiouri TV, iar scandalurile având-o în centru ocupau mult mai mult spațiu tipografic decât recenziile cărților ei. Și asta a durat din 1954 și până la moarte, ba chiar și până azi în Franța, unde mass-media îi resuscită periodic amintirea, cu aceeași disproporție între viață și operă. Născută într-o familie burgheză de provincie stabilită în 1946 la Paris, cea mai mică dintre cei trei frați Quoirez a fost o elevă-problemă, căreia îi plăcea mai mult să citească literatură decât să învețe disciplinele din programă. Adolescenta rebelă s-a apucat să scrie ea însăși un roman și a trimis manuscrisul marilor edituri pariziene. Doar editorul René Julliard i-a intuit radicala noutate și a avut curajul să publice, în 1954, “Bonjour tristesse”, orchestrând profesionist lansarea fetei de 19 ani ce-și alesese pseudonimul Sagan. Romanul șoca prin naturalețe, dorința adolescentină de a trăi la maximum în absența sentimentelor morale, povestea cu o ferocitate lucidă fapte într-o epocă a analizei psihologice. Devenită brusc “copilul teribil” și scandalos al literaturii franceze, Sagan vinde din primele luni sute de mii de exemplare, iar trei ani mai târziu, când cartea e ecranizată, tirajele ating milioane. De atunci încolo, Françoise Sagan devine o fabrică de bestsellers, multe ecranizate (“Vă place Brahms”, de exemplu) și traduse nu doar în țările vest-europene și SUA, ci și – în plin război rece – în URSS, China și tot lagărul comunist (probabil pentru a exemplifica “putreziciunea” societății capitaliste). “Micul monstru încântător”, cum o numise la debut Mauriac, îmbătată de succesul precoce, își risipește câștigurile enorme petrecând cu o bandă de prieteni la fel de celebri, în orașe și localuri la modă. Pasionată de viteză și de mașini sport, are, la 22 de ani, un grav accident, iar în spital i se administrează pentru dureri morfină. Așa începe dependența de droguri care a însoțit-o până la sfârșit, pe lângă adicția de alcool și de jocuri de noroc. Dar cea mai importantă dintre dependențele ei este cea de scris. Regina barurilor și a cazinourilor a publicat peste 50 de cărți, cu drepturi de autor exorbitante, risipite pe capricii de lux și pe acte de generozitate față de oameni. Și viața ei amoroasă a fost la fel de excentrică: bisexuală, a avut mai multe relații, între care și două scurte căsătorii oficiale, din ultima născând un băiat, David Westhoff, prefațatorul romanului inedit. Acest moștenitor nu s-a ales cu nimic din multele milioane de euro câștigate de mama lui, căci Sagan a murit săracă lipită. Fusese condamnată cu suspendare pentru evaziune fiscală, pentru trafic de influență pe lângă președintele Mitterand, de care era apropiată, luare de mită și spălare de bani. I s-au confiscat toate bunurile și prejudiciul n-a putut fi acoperit complet nici până azi. Romanul inedit conține tot subiectele ei predilecte: intrigi amoroase (de data asta nu un triunghi, ci un pătrat), vulnerabilitate și cruzime, snobism și plictiseală în lumea burgheziei de provincie. Și stilul e cel știut – rapi, dezinvolt, fără analize psihologice, “las personajelor libertatea de a acționa și le definesc doar prin faptele lor”. Fiindcă manuscrisul a fost abandonat și n-a mai lucrat pe el, simpatia sau antipatia romancierei pentru personajele ei e prea evidentă. Cel mai atașat, Ludovic, un soi de “idiot” dostoievskian, pare un alter-ego. Cum romanul e neterminat, rămâne la voia cititorului să-și închipuie o variantă de final.
Romanian