O „bătălie sindicală”

Greva „spontană” de la metroul bucureștean, din 26 martie a.c., a dat brutal peste cap viața Capitalei. Mii de oameni au întârziat la serviciu, sute de programări me­di­cale au fost anulate, haosul s-a instalat în transportul ur­ban de suprafață. În plină pandemie, în ciuda tuturor re­comandărilor de prevenire a infectărilor, cetățenii s-au în­ghesuit în tramvaie, troleibuze și autobuze, încercând cu dis­perare să ajungă la timp la slujbele lor. În zadar a su­plimentat Primăria Generală parcul transportului, pentru că răul fusese deja făcut. Blocarea brutală a transportului populației Capitalei, mai ales în contextul molimei cu coronavirusul, a arătat cât de fragilă este infrastructura celui mai mare oraș al țării și cât de ușor poate fi ea des­tabilizată, la presiunile unui grup de interese particulare. Greva „spontană” a demonstrat brutal slăbiciunile pro­funde ale statului de drept. Greviștii din Sindomet au în­călcat fără scrupule două legi ale acestuia, legea 205/2011, a „dialogului social”, și legea 55/2020, a organizării miș­cărilor revendicative în condiții de tipul pandemiei, care impun declanșarea unei „stări de alertă” la nivel național. Ce i-a împins pe angajații Metrorex să intre în grevă și încă într-o „grevă spontană”? Din istorie știm că grevele spontane, neorganizate și neanunțate, se declanșau atunci când angajații din întreprinderile în cauză constatau brusc că au fost depășite limitele suportabilității în plata muncii și ale contextului în care ea se desfășoară. Or, angajații Metrorex sunt printre cel mai bine plătiți „oameni ai muncii” din România, deși contextul în care muncesc nu es­te cu mult mai stresant decât cel al majorității celorlalți lucrători ai țării. Nivelul salarizării și mediul special în care „activează” au făcut din ei chiar o grupare profe­sio­nală privilegiată, de care nu s-a atins nimeni în timpul crizelor economice succesive pe care statul le-a traversat în ultimele trei decenii. Care a fost deci „detonatorul” grevei spontane prin care „strategicul” Metrorex a pus pe butuci, fie și pentru o zi, capitala țării?

Stațiile metroului oferă, după cum poate constata ori­cine, spații generoase pentru activități comerciale. Închi­ria­te unor întreprinzători privați, ele aduc (sau ar trebui să aducă) fonduri însemnate companiei. Multe întreprin­deri similare din alte țări își bazează modernizarea pe co­lectarea unor asemenea fonduri. În mediul social tulbure de după 1990, conducerea companiei românești a con­siderat, însă, că trebuie să-și sprijine angajații oferindu-le șansele unor câștiguri suplimentare, prin concesionarea către sindicatul lor a spațiului utilizabil comercial, din cele 52 de stații de metrou. Dar „Sindometul”, sindicatul cu pricina, a atribuit, fără licitație, respectivul spațiu unor firme „de casă”, însușindu-și 75% din fondurile astfel re­col­tate. Nici conducerea companiei, nici Ministerul Trans­porturilor (de care ea depinde) nu au pus, multă vre­me, în discuție „metodele” sindicatului de atribuire a spa­țiului în cauză, sau modalitățile în care el și-a „gospo­dărit” câști­gurile. Sub conducerea lui Ion Rădoi, lider sindical și fost parlamentar PSD-ist, sindicatul a devenit un fel de „stat în stat”, ajungând din „apărător al dreptu­rilor muncii”, un fel de dictator pentru politicile compa­niei și, implicit, ale ministerului căruia îi este subor­do­nată. Expi­rarea acor­dului dintre managementul com­pa­niei și sindicat (efectivă în 2020), a dat noii administrații a țării, și, implicit, conducerii Metrorex, posibilitatea eliminării acestei forme de „căpușare sindicală” a unei întreprinderi de stat. Cu o zi înainte de greva „spontană”, conducerea companiei a dat un ultimatum sindicatului, privitor la eliberarea spa­țiului dat, ea urmând – ca de­ținător de drept al lui – să liciteze public utilizarea sa. Pen­tru Rădoi și ceilalți lideri Sindomet, pierderea unei surse importante de „bani negri” a fost o lovitură ne­aștep­tată. Reacția sindicatului a dez­vă­luit fără echivoc intere­sele reale ale șefilor lui. Întrebați, ime­diat după blocarea liniilor de transport, care sunt revendicările lor, greviștii nu prea au știut ce să spună. „Spontaneitatea” a apărut mai târziu și s-a justificat prin cereri „clasice” de creștere a veniturilor salariale, sau de noi angajări de personal. Nicio cerere nu se baza pe vreo „urgență”, pentru că sa­lariile (și așa mai mari decât cele din alte sectoare) au crescut, iar concedieri nu au fost. „Spontaneitatea” ar fi fost de tot râsul, dacă efec­tul grevei nu bloca întreaga Ca­pitală. Provocând gre­va, fără a urma protocoalele conflic­telor de muncă și fără a respecta legile în vigoare, Rădoi și ai lui au pus în fața noii administrații naționale mai multe probleme care (dacă se vrea „nor­malizarea” țării), trebuie rezolvate ferm și rapid.

Acțiunea „spontanilor” lui Rădoi a arătat cât de slab și de selectiv în aplicarea legii este statul român. În plină „stare de alertă”, în ciuda legii 55/2020, sindicaliștii și-au permis să blocheze Capitala, fără să le pese de conse­cințele sanitare, economice sau juridice ale acțiunii. Până acum, sindicatul de la Metrorex a obținut întotdeauna ce a vrut. În cazul grevei „spontane”, cerința lui reală viza con­tinuarea „contractului” prin care compania a fost că­pușată. Liderii sindicatelor din România sunt unii dintre cei mai bogați oameni ai țării și, având la îndemână „ins­trumentul sindical”, și cei mai imuni față de lege. Unii din­tre ei, chiar au ajuns în închisoare pentru afaceri necu­rate, depășind orice limită. Majoritatea lor și-au asigurat spatele politic, aliniind sindicatele la politica PSD-ului, partidul de stânga, ce apără „clasa muncitoare”. Între sindicate și „partidul celor mulți” (la care, acum, se ada­ugă și AUR) a exis­tat, există și va continua să existe un „transfer de com­petențe” care demonstrează că, asemeni celorlalte instituții ale țării, și „organizațiile profesionale” au fost ocupate de clasa politică născută de fosta nomen­cla­tură a PCR-ului.

Ministrul Transporturilor, USR-istul Cătălin Drulă, a re­acționat dur la manifestația „spontană” a sindicaliștilor de la Metrorex. I-a trimis în judecată pe organizatori și a solicitat acoperirea pagubelor. D-l Drulă a înțeles că fără o schimbare radicală a legislației în domeniu și fără eli­mi­narea legală a „baronilor sindicali”, eternizați la con­ducerea organizațiilor de profil, starea de lucruri va rămâ­ne aceeași, iar „grevele spontane”, cu consecințele lor grave, ar putea reapărea oricând.