Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pandemia și statul

Pandemia a pus la grele încercări instituțiile statale din toată lumea. Unele au fost copleșite, altele au rezistat. Nu au existat rețete verificate în raportarea lor la catas­tro­fa care a venit pe neașteptate. De o sută de ani, de la ce­lebra „gripă spaniolă”, omenirea nu a mai fost într-o primejdie atât de gravă precum cea în care a pus-o virusul corona, drept care, reacțiile diverselor comunități de pe mapamond au fost și ele diverse. Unele au acceptat be­nevol măsurile improvizate, propuse de suprastructurile statale – dovedind încrederea lor în instituția ce le orga­nizează viața –, altele le-au respins sau minimalizat – dez­văluind atitudini anarhice, de neîncredere în capacitatea aceleiași instituții de a preveni sau stopa flagelul. Pentru reprezentanții intereselor partinice sau de grup, deciziile statale au furnizat pretextul unor acțiuni de susținere sau de contestare, prin care au căutat să acumuleze capital politic. Cert este că pandemia a pus peste tot, în discuție, sistemele sanitare și capacitatea lor de a răspunde provo­că­rilor intempestive din mediu. În România, molima a demonstrat cât de fragil și neglijat este acest sistem, esen­țial pentru viața comunității. Toți cetățenii știu, de multă vreme, că unitățile sanitare sunt vechi și prost dotate, că personalul medical, în ciuda calificării lui, este insuficient și prost plătit. Răsturnarea comunismului nu a schimbat situația. Cei care au preluat puterea în stat după 1989 nu au făcut, practic, nimic în privința sănătății. La alegeri, toți politicienii s-au întrecut în promisiuni legate de îmbunătățirea sistemului sanitar, promisiuni pe care – ajunși la putere sau aleși în Parlament – le-au uitat. Ma­joritatea miniștrilor Sănătății s-au folosit de funcție pentru a-și promova, cu ajutorul și în favoarea clienților lor, propriile buzunare. Despre această stare s-au publicat nenumărate date, afacerile și „obiceiurile” din sistemul sănătății au fost popularizate, unii „protagoniști ai binelui public” au fost chiar amendați. „Sistemul” a continuat însă să funcționeze, spitalele „noi” au rămas în continuare pe hârtie, personalul medical specializat s-a revărsat, pe mai departe, spre alte zări. Conform tuturor previziunilor, infrastructura sanitară românească se îndrepta spre co­laps. Pandemia a făcut din această „țintă” o certitudine.

Alegerile din 2020, care au adus la putere o coaliție considerată de „centru-dreapta”, alcătuită din PNL, USR Plus și UDMR, au concretizat speranța firavă că, de data asta, politicienii vor renunța la perceperea statului ca ins­tru­ment pentru satisfacerea egoistă a intereselor lor de grup și clientelare. Noua alianță a centrului dreapta și-a pro­gramat o revoluție administrativă, menită să facă sta­tul o instituție funcțională, să îl scoată din starea derizorie în care așa-zisa stângă îl împinsese. Revoluția adminis­trativă presupunea curățarea tuturor eșaloanelor sale de pa­raziții și sinecuriștii promovați sub PSD-ism, reor­ga­nizarea „sistemului” pe criterii de valoare, pentru a-l face eficient și prompt în acțiune, eliminarea „selectivității” lui în raport cu nevoile cetățenilor. Majoritatea parla­men­tară, limitată – e adevărat, trebuia să producă schimbările legislative care să o facă posibilă, demolând „blindajul ju­ridic” prin care PSD-ul și acoliții săi au „securizat” acest sistem. Venită pe neașteptate, pandemia a stopat însă procesul, obligând guvernul de coaliție să încerce combaterea ei cu instituțiile nereformate, lăsate moștenire de administrațiile anterioare. Guvernele Orban și, după ale­geri, Cîțu, au fost silite să improvizeze „linii de apă­rare” împotriva ofensivei pandemice, asemănătoare cu cele luate de guvernele altor țări, deși s-a observat imediat că sistemul sanitar românesc era cronic nepregătit pentru o asemenea situație. De aici pot fi inventariate destulele bâlbe din deciziile guvernamentale, dar și tentativele de „folosire a împrejurărilor” pentru profit, după obiceiul pământului, din partea unor clienți ai partidelor coalizate la putere. Relevante pentru atitudinea față de stat și pentru viziunea politică asupra rolului său au fost însă pozițiile asumate față de măsurile antipandemice de partidele actualei opoziții, PSD și AUR. În locul unei solidarizări naționale, în raport cu catastrofa pandemică (ce nu ține cont de opțiunile politice ale cetățenilor și nici de aspirațiile lor personale), cele două grupări au preferat să profite electoral de nesiguranța guvernamentală, să acuze administrația de ineficiența unui sistem pe care nu ea l-a structurat. Obiectivul PSD-ului este ca, în ciuda contex­tului special, să împingă alianța aflată la putere la o serie de decizii pripite, la un conflict intern între componentele ei, care să ducă – în ultimă instanță – la blocarea elanului reformist inițial, anunțat în programul său politic. PSD-ul știe că are și mijloacele de stopare a efectelor unor mă­suri administrative (antipandemice, în cazul de față) prin instituțiile statului ocupate de oamenii săi. Tergiversarea sau pervertirea aplicării deciziilor guvernamentale fac ca actele guvernării de centru-dreapta să pară incoerente, se­lective, haotice. Gruparea AUR merge chiar mai departe decât „criticile constructive” ale PSD-ului, propagând teoriile conspiraționiste, după care molima nu există sau, dacă totuși apar manifestări ale ei, ea a fost produsă cu „scopuri ascunse”, pentru controlul prin „cip”-uri  al indivizilor umani, pentru transformarea unora dintre ei în sclavi etc. AUR acuză întreaga lume de complot „îm­po­triva românilor”, guvernul actual fiind „sluga” străinilor. Mitingurile și marșurile provocate de AUR pentru des­tabilizarea administrației în funcțiune sunt forme de sfidare a statului, de slăbire a autorității lui. Pescuitul în ape tulburi al AUR nu a avut, totuși, succesul scontat, majoritatea românilor acceptând că pandemia este reală și că vaccinarea este o acțiune necesară și salvatoare.

Efectele molimei globale și reacțiile instituționale impuse de combaterea lor au pus în lumină, în România, problema rolului și a autorității statului. În majoritatea absolută a țărilor lumii, Statul este instituția adminis­trativă centrală, ce servește interesul, general și comun, al societății. La români, această instituție a fost mult prea des subordonată unor grupări de interes și de aici apare atitudinea de neîncredere a unor cetățeni față de propriul stat. Pandemia a subliniat dur slăbiciunile statului român. Dacă vor normalizarea țării, partidele aflate acum la guvernare ar trebui să acționeze unitar și metodic, pentru restaurarea autorității lui, pentru transformarea lui într-o instituție a tuturor cetățenilor.             

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian