Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Leacuri contra suferințelor primăverii

– A venit primăvara, și odată cu florile de măr și cais, „înfloresc” și multe metehne, dezlegate de schimbarea de anotimp. Ca să ne apărăm, deschidem lada de zestre, cu rețete vechi, populare, pe care vi le ofe­rim gratuit și cu drag. (În felul ăsta efectul e garan­tat.) –

Foto: Shutterstock – 3

Suferințe ale tubului digestiv

Arsuri la stomac

* Mâncați migdale: Consumul a 5-10 mig­dale pe zi înlătură, adesea, arsurile la stomac. Uleiul pe care îl conțin depune o peliculă protec­toare pe pereții stoma­cu­lui, iar proteinele conți­nute în sâmburi for­mează un tampon natural, în com­binație cu acidul clorhidric. De pro­ve­ni­en­ță mehe­dințeană, rețeta de vindecare a sto­macului cu mig­dale a fost confirmată recent la un centru de cer­cetare din ora­șul Haifa (Israel) de către profe­sorul Kleeberg.

* Sucul de morcovi cruzi sau cartofi (două pahare pe zi) potolește arsurile.

* Rădăcină de reglisă: fierbeți 50 de grame de rădăcină rasă de reglisă, într-un litru de apă, vreme de 10 minute. Lăsați să se macereze 5-6 ore. Beți câte un pahar de trei ori pe zi, vreme de trei săptămâni. Faceți o pauză de 10 zile, apoi re­luați tra­tamentul. Atenție: reglisa e contrain­dicată în caz de hipertensiune.

COLICI INTESTINALE

* Lichior de tar­hon – se pre­pară un sirop din 200 g zahăr și 1/2 litru de apă. După ce se ră­cește, se adau­gă 1/2 litru alcool de 45 de grade. În ames­tec se pune apoi un pumn de frun­ze și tulpini de tarhon. Se la­să la macerat 45 de zile. În clipa spasmelor dure­roase, beți un păhărel de lichior. Calmează și durerile menstruale.

DIGESTIE DIFICILĂ

* Vin de rozmarin: puneți 150 g de frunze proas­pete de rozmarin sau 40 de grame de frunze uscate, într-o sticlă de 750 ml. Turnați deasupra vin alb (dacă doriți să fie și diuretic) sau vin roșu (pentru efect for­ti­fiant).Închideți sticla cu dop și lăsați să macereze con­ținutul vreme de 15 zile, scuturând din timp în timp. Când e gata, strecurați lichidul și puneți-l într-o sticlă curată. Se bea câte un păhărel de țuică du­pă mesele principale.

ANEMIE DE PRIMĂVARĂ

* Rădăcină de ștevie de grădină: este foarte bună împotriva anemiei, pentru că absoarbe fierul din pă­mânt. Se prepară un decoct dintr-o linguriță de ră­dă­cină de ștevie, care se fierbe într-o cană de apă, vreme de 5 minute. Se strecoară, se beau două căni pe zi, înainte de masă, una dimi­neața și alta seara, înainte de culcare.

* Hreanul: rădăcina de hrean este recoman­dată și pentru copiii care suferă de rahi­tism. Se pun la fiert 10-15 g de ră­dăcină de hrean tăiată mărunt, în ju­mătate de litru de apă, și se fierbe 10 minute. Se beau 2-3 căni pe zi. O rețetă mai gus­toasă: se taie rădă­cina de hrean în rondele, care se pun într-un bor­can și se pudrează cu zahăr. Se în­chide borcanul și se pune conținutul la macerat. Din siropul format, i se administrează copilului o lingură pe zi.

Afecțiuni respiratorii

* Decoct din conuri de brad: se pun 3-4 conuri de pin sau brad într-un litru de apă și se lasă să se macereze o oră. Apoi se pune va­sul pe foc și se lasă să fiarbă 3-4 minute. Se stinge focul, se acoperă vasul cu un ca­pac, se lasă să se in­fuzeze 10 mi­nu­te. Se stre­coa­ră. Se beau trei căni de ceai pe zi.

CRIZE DE ASTM

* Băutură de usturoi – se taie o căpățână de us­tu­roi în lamele fine și se pun la ma­ce­rat 15 zile, în trei litri de țuică de țară. Se scutură în fiecare zi. Se filtrează printr-un tifon. În caz de criză de astm, se înmoaie o bucată de zahăr în acest alcool și se suge încetișor.

* Infuzie de turiță-mare – se opărește o linguriță de plantă cu o cană de apă și se lasă la infuzat 10 minute. Se bea o cană pe zi. Rărește cri­zele și le potolește. Atenție: turița e interzisă în caz de constipație.

* Infuzie de lumânărică – se opă­rește o linguriță de plantă cu o cană de apă. Se lasă să se infuzeze 10 minute, se strecoară. Se beau 3-4 căni pe zi. Stre­curați ceaiul printr-un tifon, fiindcă plan­ta are niște perișori mici care pot irita eso­fagul.

* Respirați vapori de mentă – pentru degajarea bron­hiilor, inhalațiile cu frunze de men­tă dau rezul­tate excelente. Puneți un pumn de plan­tă într-un li­ghean, turnați deasupra apă cloco­tită și respirați va­po­rii fierbinți, cu grijă să nu vă ardeți. Pe lângă frun­ze, puteți adăuga și 4-5 pi­că­­turi de ulei esențial de men­tă.

BRONȘITĂ

* Sirop de ceapă și varză – to­cați o cea­pă, apoi ames­tecați-o cu 2-3 frunze de varză tăiate cât mai mărunt. Pudrați-le cu zahăr tos și lăsați-le la ma­cerat 48 de ore. Se formează un soi de sirop din care se ia câte o lingură de mai multe ori pe zi.

* Sirop de violete – 100 g de flori uscate sau proaspete se amestecă cu 400 g de miere, 300 ml de apă, se pun la fiert până ce lichidul dobân­deș­te consistența unui sirop. Se filtrează și se păs­trează la rece. Se administrează 2-3 lingurițe sea­ra.

* Decoct de ceapă – tăiați 3 sau 4 cepe în sferturi, fierbeți-le într-o jumătate de litru de apă, vreme de 10 minute. Strecurați. Se bea tot lichidul într-o zi, por­ționat, în pahare de țuică.

* Baie de cimbru – se fierb 400 g de cimbru în 4 li­tri de apă, vre­me de 3-4 minute. Se stre­coa­ră și se toarnă în apa din baie.

GRIPA DE PRIMĂVARĂ

* Băutură de cui încins – Puneți un ibric cu apă la fiert. Puneți să se înroșească pe fla­căra araga­zu­lui un cui de fier lung de 3 cm. Um­pleți cu apă fier­binte o jumătate de pa­har. Adăugați o pas­­tilă de aspirină și 2 lin­gu­rițe de rom. Ames­tecați pen­tru a dilua pas­tila. Adăugați în pa­­har 9 cuișoare. Când cu­iul e roșu, apucați-l cu gri­jă cu un clește și vâ­râți-l în lichid. Aș­teptați să sfârâie, scoa­teți-l afară, apoi beți lichidul încetișor, în­ghi­țitură de înghițitură (fără să înghițiți cui­șoa­rele, care se filtrează cu dinții). Cul­ca­ți-vă, învelin­du-vă cât mai gros pentru a trans­pi­ra. Dacă e necesar, re­petați operația.

* Vin fierbinte cu scorțișoară: puneți la fiert o sticlă de vin roșu. Adăugați 15 g de scor­ți­șoară, 5 bucăți de zahăr și câteva felii de lămâie. Beți o jumătate de sticlă pe zi, împărțită în 4 por­ții. Se repetă rețeta, trei zile la rând. Gripa va cere îndurare… Dacă totuși boala trenează, faceți o cură de mere. Mâncați între 500 g – 1 kg de mere rase, ex­cep­tând orice alt aliment, vreme de 2-3 zile.

Probleme legate de ochi

* Mărarul – În Țara Codrului se spune că mărarul face minuni în bolile de ochi. Șerpii veni­noși, la ve­ni­rea primăverii, se freacă pe ochi cu mă­rar, pentru a avea privirea mai age­ră. Fals sau ade­­­vărat? Cert este că fumigația cu mă­rar e foarte efi­ci­entă contra con­junc­tivitei și pentru a dezumfla pleoa­pe­le. La fel de buni sunt și aburii. Se zdro­bește o lingură cu semințe de mă­rar, se pun într-un vas și se toarnă deasupra apă clocotită. Apoi vă aple­cați cu fața peste aburi, acoperiți pe cap cu un prosop. Stați așa 10 minute.

* Pulpă de dovleac: dacă o conjunctivită vă dă de furcă, luați puțin miez de dovleac, mi­xați-l și aplicați-l în cataplasme, pe ochii în­chiși. Ușu­rarea e imediată.

* Gălbenuș de ou și făină de secară – se prepară din ele o pas­tă care se aplică pe ochi. Vin­decă con­junctivita.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian