
Alergia este un diagnostic pe care îl stabilește medicul alergolog, prin teste specifice. Ea se poate manifesta de la forme ușoare, până la forme grave, amenințătoare de viață, cum este șocul anafilactic. De aceea, când vorbim despre alergii, în contextul unor terapii naturale, recomandările sunt strict profilactice (de prevenție), ele privesc reducerea manifestărilor alergice și pot fi aplicate ca adjuvante la terapia medicamentoasă.
Însă rolul benefic al unor astfel de intervenții neinvazive, cu produse naturale, nu este de neglijat. În gemoterapie, au fost studiate mai multe extracte din părți tinere de plante la care s-a evidențiat acțiunea antialergică. Efecte deosebite s-au obținut din muguri de Coacăz-negru, muguri de Arin negru, muguri de Fag, mlădițe de Rozmarin, muguri de Smochin, muguri de Călin și mlădițe de Măceș. Dintre acestea, Extractul din muguri de Coacăz negru este principalul gemoterapic cu indicație în toate tipurile de alergii, el fiind totodată și extractul gemoterapic cel mai studiat.
Considerat a fi un „cortizon natural”, Extractul din muguri de Coacăz-negru este nelipsit în recomandările gemoterapice pentru alergii, fie că este vorba de rinita alergică, alergii alimentare, alergii la medicamente, astmul alergic, conjunctivita alergică, alergii la metale, la veninul insectelor sau alergia solară. La ora actuală, în țara noastră s-au obținut două doctorate – al unui medic și al unui farmacist – având ca temă de studiu Coacăzul-negru. De asemenea, la Plantextrakt-Cluj, la departamentul Cercetare, au fost derulate studii fitochimice și farmacologice care privesc preparatul gemoterapic din muguri de Coacăz-negru. Ele continuă și la ora actuală, cu o colaborare la nivel universitar, cu studii de farmacogenetică.
Ceea ce mi-am propus să vă transmit în acest articol sunt câteva recomandări utile, la care persoanele cu teren alergic pot apela pentru îmbunătățirea calității vieții, prin reducerea manifestărilor neplăcute din alergii. Am ales să grupez aceste recomandări pe categorii care țin de nivelul la care se manifestă alergia: respirator, digestiv sau cutanat.
Manifestări alergice respiratorii

În categoria manifestărilor alergice de la nivel respirator, cea mai cunoscută și frecventă dintre alergii este rinita alergică. Primăvara este, în mod special, anotimpul în care alergia la polenul plantelor declanșează rinitele alergice, de care suferă multe persoane. Dar riscul instalării rinitei alergice nu dispare odată cu venirea verii, pentru că urmează alergia la cereale (graminee) și, nu în ultimul rând, alergia la ambrozie (o buruiană pentru care există și un program național de combatere), care își poate răspândi polenul până toamna târziu.
O cură gemoterapică cu Extract din muguri de Coacăz-negru, care să înceapă cu o lună de zile înainte de apariția alergenului la care sunteți sensibil și care să continue pe toată perioada prezenței acestuia, poate fi de mare ajutor, prin scăderea intensității manifestărilor specifice, de tipul: secreţii nazale apoase sau nas înfundat, strănuturi repetate, mâncărimi la nivelul nasului, ochilor, cerului gurii sau gâtului, uneori însoţite de senzaţie de usturime sau durere.
Se va administra preventiv de două ori pe zi, iar la instalarea unor simptome, se poate trece la trei administrări pe zi. Nu renunțați la terapia medicamentoasă, decât dacă tratamentul gemoterapic este condus de un medic specializat, care ar putea decide, în formele ușoare, să rămâneți doar pe administrarea de gemoterapice, existând chiar posibilitatea dispariției terenului alergic.
Pentru refacerea mucoasei nazale, puteți adăuga la schema gemoterapeutică Extractul din muguri de Carpen, cu acțiune antiinflamatoare și cicatrizantă. Pentru copii, completați cura cu Extractul din mlădițe de Măceș, antiinflamator, antialergic și vitaminizant, care va contribui la o refacere rapidă. În cazul adulților, dar și al copiilor peste 12 ani, se poate administra preparatul fito-gemoterapic Alectra, o combinație între extractul gemoterapic de Coacăz negru cu extractul fitoterapic de Astragalus membranaceus – plantă originară din China, cu acțiune adaptogenă și efecte notabile în rinita alergică, dovedite inclusiv în cazul alergiei la Ambrozie.
În categoria manifestărilor respiratorii se numără și astmul alergic, pentru care medicul specializat în gemoterapie vă poate ajuta cu scheme gemoterapice în care să asocieze extractului din muguri de Coacăz-negru, de la caz la caz, alte gemoterapice, precum cele din muguri de Călin, muguri de Carpen, mlădițe de Măceș sau muguri de Fag.
Manifestări digestive

La nivel digestiv, alergiile pot avea manifestări orale, care constau în umflarea buzelor, a limbii, însoțite de senzația de amorțeală, de mâncărime, sau pot avea manifestări gastrointestinale cu balonare, crampe abdominale, greață, vărsături, diaree.
Instituirea unui tratament medicamentos este esențială. Până la primirea tratamentului recomandat de medic, precum și în paralel cu acesta, puteți lua și extracte gemoterapice. În faza acută, se recomandă Extractul din muguri de Coacăz-negru (câte 1 ml la 10-15 minute), în câteva administrări, până la instituirea medicației, iar ulterior, dacă alergia este cronică, urmați și o cură de două luni cu: Extract din muguri de Coacăz-negru (2 ml dimineaţa), Extract din mlădiţe de Rozmarin (2 ml la prânz) și Extract din muguri de Fag (2 ml seara).
Manifestări cutanate

Manifestările cutanate produse de alergeni sunt de tipul: urticarie – erupții pe piele, cu mâncărime, posibilă accentuare a manifestărilor unei dermatite atopice. De asemenea, poate fi vorba de o dermatită de contact la anumite vegetale (țelină, cartof, hrean), la anumite substanțe chimice, metale, cosmetice, medicamente, latex sau radiații solare. Sunt situații diferite, pentru care consultul medicului de specialitate este obligatoriu.
Extractul din muguri de Coacăz-negru sau preparatul Alectra ar putea fi administrate în cure periodice, de două luni, care să reducă intensitatea simptomelor la contactul cu alergenii.
În cazul alergiei solare, Extractul din muguri de Smochin și Extractul din muguri de Coacăz-negru se pot administra timp de o lună de zile, înainte de o cură heliomarină, persoanelor cu piele sensibilă. Ulterior, pe perioada sejurului cu expunere la soare, trebuie administrate: Extract din muguri de Coacăz negru (2 ml dimineaţa), Extract din muguri de Smochin (2 ml la prânz) și Extract din muguri de Tei argintiu (1 sau 2 ml seara).
La ora actuală, alergiile sunt printre cele mai frecvente boli cronice, fiind un semnal de alarmă în ceea ce privește stilul de viață pe care îl ducem și sensibilitățile pe care le transmitem generațiilor viitoare. Gemoterapia, prin cure periodice de detoxifiere, deparazitare, tonifiere, poate ajuta organismul să se mențină în parametri optimi, iar în cazul persoanelor alergice, să obțină reducerea intensității manifestărilor respiratorii, digestive sau cutanate.
Farm. CARMEN PONORAN
*) Notă

Textele dedicate terapiei cu muguri de plante nu sunt (așa cum poate părea) reclame ascunse. Ca vechi adepți ai lor, le publicăm din dorința de a ne convinge cât mai mulți cititori să apeleze la ele. Ajunse în toate farmaciile Europei, produsele Plantextrakt prezintă avantajul de a fi realizate din plante autohtone, de medici și farmaciști cu mare experiență în domeniul tratamentelor naturale.
Formula AS