ANDREEA IBACKA: „N-am tânjit nicio secundă după celebritate”

S-a născut în Bucureşti şi iniţial a por­nit-o pe drumul unei cariere „realiste”, ca absolventă a Academiei de Studii Eco­nomice şi, ulterior, ca angajată a unei bănci din Capitală. Profesa deja de ceva timp când, în 2007, la îndemnul apropiaţilor, a mers la cas­tingul or­ganizat pentru serialul românesc „Inimă de ţigan” şi, spre surprin­derea ei, a obţinut rolul prin­­cipal. A urmat un suc­ces ful­minant, care a făcut din An­dreea o cele­bri­tate. Au venit apoi alte roluri în se­riale care au cu­cerit pu­bli­cul: „Regina”, „Ani­ela”, „Iu­bi­re şi onoare”… Tot pe pla­tou­rile de filmare, An­dreea l-a în­tâlnit şi pe Cabral Ibacka, fost luptător de kick­boxing, de­venit între timp pre­zentator de tele­vi­ziune şi actor. An­dreea şi Ca­bral s-au că­sătorit în 2011 şi au o fe­tiţă, pe Na­miko. În prezent, An­dreea in­terpretează rolul Mo­na, din se­rialul cu mare priză la public „Adela”, difu­zat de pos­tul Antena 1.

Campioana din spatele blocului

– Andreea, eşti una dintre cele mai apreciate actriţe din România. Te bucuri de peste zece ani de succes, deși primul drum pe care ți l-ai ales în viață n-are nicio legătură cu arta: ai absolvit Fa­cultatea de Finanţe-Bănci. Cum ți-ai schim­bat așa de brusc destinația?

– Într-adevăr, actoria n-a fost visul meu din copilărie. Am ajuns la ea întâmplător, fără s-o fi căutat. Părinţii m-au încurajat să încerc cât mai multe activităţi, să fac orice simţeam că m-ar fi interesat, dincolo de şcoală, astfel încât să-mi pot alege drumul în cunoştinţă de cauză, să ştiu ce mi se potrivește. Am făcut mulți ani de vioară, de pian şi de pictură, am făcut şi puțin sport, am stu­diat limbi străine (la 17 ani eram atestată să pre­dau limba spaniolă în orice Institut Cervantes din lu­me!), dar am apucat să-mi tocesc și încălțările în spa­tele blocului, locul unde se întâmpla dis­tracţia puş­tilor în anii ‘90. Am copilărit în cartie­rul Dris­tor și am „la activ” nenumărate cam­pio­nate de te­nis de picior și… tot atâtea amintiri superbe! Și da­că i-am pomenit pe părinţii mei, trebuie s-o amin­tesc şi pe bu­nica, o altă persoană care înseamnă enorm pentru mine. De altfel, trebuie să-ţi mul­ţumesc pentru acest interviu şi din partea ei: bunica e cea mai mare fană a re­vistei „Formula As”!

– Revin la întrebarea legată de schim­barea profesiei. În lumea de azi, me­seria de finanţist e mult mai sigură de­cât cea de actor. N-ai riscat ?

– Sigur că am şi riscat. Aveam doar 21 de ani și puteam să nu confirm izbânda şi sclipirea de la casting, să nu fac față pro­gramului ori să mă pierd pe traseu în hobby-uri super­fi­ciale. Îmi rămăsese însă deschisă varianta de a mă întoarce în sis­temul bancar, în care lucrasem câţiva ani. Aveam timp s-o mai iau de la capăt de câteva ori. (râde) Iar asta n-ar fi fost o tragedie, pentru că eu am fost un student sârguincios, chiar am terminat ca bursieră! Pe de altă parte, pariul doamnei Ru­xan­dra Ion (producător de tele­vi­ziune) din 2007, când am mers la castingul pentru „Inimă de ţigan”, a fost uriaș, iar pentru asta îi voi rămâne mereu re­cu­noscătoare. Așteptările pentru acest serial erau foarte mari, pentru rolul prin­cipal au dat concurs mii de fete, iar doamna Ruxandra Ion a văzut toc­mai în mine câștigătorul. Timp de câ­teva luni m-a trecut prin toate etapele unei pre­gă­tiri ca la carte: cu școală, repetiții, filmări și apoi cu votul telespectatorilor. Aşadar eu am făcut „la serviciu” pregătire cu cei mai buni regi­zori, actori, producători, pro­fesori de dicție ș.a.m.d. Iar faptul că – uite! –, paisprezece ani mai târziu, lu­crăm tot îm­preună, la serialul „Adela” de la postul Antena 1, e o situaţie care vor­­bește de la sine. În ceea ce-i pri­veş­te pe cârcotași… toată viața m-am dis­trat la bancu­rile cu blonde. Şi la fel stă trea­ba și cu colegii ne­prietenoși: i-am con­­trazis mereu, cu foar­te multă mun­că și rigoare, nu cu la­crimi de crocodil.

La braț cu celebritatea

– Cu notorietatea cum te descurci? Cum ai reacţionat când, din­tr-o tânără care lucra într-o ban­că, te-ai trezit o „cele­bri­tate”, cineva recunoscut de oa­meni pe stradă?

– Eu n-am tânjit nicio secundă după ce­lebritate. Nici n-am apucat să mă gân­desc la ea. Și poate că nici mai târziu nu am lu­at-o în calcul prea mult. Nu m-am raportat diferit la oamenii din jurul meu. Sigur, eram conștientă că de-acum mă recunoștea lumea pe stradă, însă nu în asta a stat motivația mea. Oricum, îmi petreceam tot timpul la studiouri și la facultate. Sau cu nasul în cărți. Cumva, nici n-am avut timp pentru derapaje. Obiec­tivele mele erau altele și erau deja stabilite. Dar, cu sigu­ranță, am fost și no­ro­coasă să am în jurul meu în­drumători de nădejde.

– Statutul de actriță de seriale te mul­țu­mește? Ai și o variantă „B” pentru vii­tor?

– Cariera mea e completată de o acti­vitate susținută în mediul online, acolo unde, de doisprezece ani deja, produc con­ținut foto, video şi text (pe blogul www. andreeaibacka.ro, pe Facebook, Instagram şi YouTube). Iar ăsta – crede-mă! – e un serviciu cu normă întreagă. Scriu scenarii, gândesc cadrele sau decupajul video, decorul, a­par în fața camerei, vizionez materialele brute și fac eu însămi pre-montajul. De câţiva ani, coor­donez o mică echipă de producție, pentru că am considerat că trebuia să mă dezvolt şi în direcţia asta. Chiar şi în social media, publicul caută și apreciază calitatea la standardul cu care s-a obiş­nuit din televiziune sau din presa de valoare. Rea­li­zez materiale scrise, video şi foto pe mai multe teme: frumuseţe, modă, alimentaţie, călătorii – şi eu, şi Cabral, soţul meu, suntem călători îm­pă­timiţi – design interior… Ba, pe blog, am chiar şi o secţiune dedicată câinilor – pentru că sunt o mare iubitoare de animale!

Cu Mona, în pandemie

– În clipa de față joci în serialul „Adela”, de la postul Antena 1, un alt personaj de succes: Mona.

– Sunt bucuroasă și recunoscătoare pentru acest succes, pentru creșterea susținută a publi­cului care ne urmărește în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1, dar și pentru creşterea comunității care ne este alături pe rețelele de socializare, acolo unde foarte multe povești de culise prind contur (pe Instagram și Facebook). Mona este primul rol pe care îl fac după naşterea fetiţei mele, Namiko, şi după ce mi-am încheiat concediul de mater­ni­tate. Mona își dorește, și ea, cu ardoare, să devină mamă, însă lucrurile nu se întâmplă în ritmul pe care și-l pro­pu­ne ea. Mona se confruntă cu pro­blema infer­tili­tăţii, or, infer­ti­li­tatea, în mod pa­ra­doxal, e un su­biect pe cât de tabu, pe atât de des întâlnit în rân­dul generației mele. Și totuși… Mona ar putea de­veni surprin­ză­toare pe parcurs! Noi filmăm acum deja pentru sezo­nul doi al seria­lului, iar lucrurile au evoluat neaș­tep­tat pe foarte multe planuri. O să vedeţi!

– Lucrul la acest serial s-a pro­dus în perioa­da de pandemie, în care breasla ac­­­torilor a fost şi este profund a­fectată: cum ați reușit să vă des­curcaţi?

– Preproducția pentru „Adela” fu­sese demarată chiar înainte de pan­de­mie. Avu­seseră loc inclusiv castin­gu­rile pentru distri­buție. S-au căutat apoi variante să li­mităm cât mai mult riscurile aso­ciate filmărilor. Apropo: „Adela” a fost primul serial românesc produs în pandemie! Și nu a fost ușor, mai ales pentru că dis­tanțarea fizică nu poate fi o va­riantă plauzibilă în fața camerei. Și nici masca de pro­tecție! Dar am izbutit să ne facem treaba, și efortul ne e răsplătit.

Izolați pe patru roți

– În plan personal te-a afectat pandemia? Tu şi familia ta ați scăpat de primejdie până acum?

– În general, încercăm să păstrăm balanța în echilibru. Sau, cel puțin, ăsta e planul. Adevărul e că şi noi ne-am confruntat cu nişte situații grele – n-aş vrea să intru în detalii acum –, dar sunt con­vin­să că mulţi alţi oameni rememorează astfel de episoade. Până la urmă, nici 2021 nu arată așa cum ne-am fi închipuit, însă şi eu, şi Cabral încercăm să re­capitulăm tot timpul doar amintirile bune. Psi­hi­cul tare şi optimismul ne-au scos de multe ori din belea!

– E clar că familia reprezintă pentru tine o prioritate. Asta e valoarea pe care îţi sprijini viaţa?

– Da, familia e foarte importantă pentru mine! Ador duminicile în care mâncăm toți împreună, sărbătorile cu casa plină, concediile cu bunicii lui Namiko… Sentimentul ăsta de bine în familie şi preţuirea pentru familie i le-am insuflat și fiică-mii, iar ea şi le-a însuşit foarte repede: Namiko nu-și încape în piele de fericire atunci când ne are pe toți aproape, pe mami şi tati, pe bunici, stră­bunici, unchi, mătuși, căței ș.a.m.d.

– Pandemia a încercat multe cupluri, multe căsnicii s-au destrămat. Tu şi Cabral sunteţi îm­preună de treisprezece ani. Care este secretul unui mariaj solid şi fericit?

– În starea de urgență, au fost momente când şi noi am fost puși la încercare, dar, până la urmă, am intrat într-un ritm al nostru, ne-am împărțit echitabil sarcinile domestice și… cum se spune în basme, am trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Mă rog, până la bătrânețile lui Cabral, că eu mă țin încă bine. (râde)

– A venit primăvara cu soare și, odată cu ea, înfloresc și visele de vacanță. Aveți şi voi planuri de plecare?

– Momentan filmăm, însă în iulie sperăm la un concediu cu rulota. Eu şi Cabral suntem veterani în domeniu: avem „în portofoliu” zeci de mii de ki­lometri pe roți, rulaţi prin locuri minunate, din cam­ping în cam­ping. Aș putea spune că, din punc­tul ăsta de ve­dere, pe noi pandemia ne-a prins mai pregătiți decât pe alții. Ştim cum e să fim „izolați pe patru roți”. To­tuşi, anul ăsta n-avem de gând s-o pornim spre mari depărtări, ci ţin­tim nişte destinaţii aşa, mai pe lângă casa omului. Dar, de ple­cat, sigur vrem să plecăm.

Foto: ANTENA 1 (2), arhiva personală