Săptămâna Luminată

Bucuria păsărilor

Biserica e pe deal. Ca să ajungi acolo, ai de străbătut mai întâi o pădurice de brazi, a căror răcoare te înfășoară de cum ajungi în apropierea lor. În partea dinspre asfințit, brazii se răresc și fac loc unor mesteceni cuminți, încât biserica pare ținută din toate părțile într-o îmbrățișare de crengi. Lângă biserică se află și cimitirul. De-acolo, dintre mormintele aliniate, centrul satu­lui, cu gospodăriile înșirate de-a lungul dru­mului principal, se vede ca-n palmă. Însă for­fota oamenilor ajunge pe deal doar ca un zvon. Sus, pe plaiul din fața bisericii, simți că te-ai rupt de ceea ce a rămas în vale, ba chiar și de pro­pria ta viață de până atunci, pregătit să aș­tepți Lumina sfântă a Învierii. Până atunci, în zilele obișnuite, poți auzi doar talăngile vacilor care pasc la marginea pădurii, zumzetul albi­nelor înnebunite de parfumul tare al cimbri­șorului de munte și de nectarul florilor care cresc în devălmășie pe a­proa­pe toate mormintele, dar auzi și păsările care cuibă­resc în copacii bătrâni și care au învățat să-și ordoneze cân­tatul după cum bate clo­potul din turla albă a bise­ricii. Păsările nu sunt doar vestitoare ale dimineților și ale înserării, ele au și darul de a face mai ușoară trecerea de la cele văzute la nevăzute, de la viața de aici la cea de dincolo. Cântecul lor e la graniță, se aude vestitor și între case, dar plutește tainic și deasupra mormintelor.

Și apoi a venit Învierea, când așteptarea tăcută a Lu­minii sfinte a fost urmată de veselia care a cuprins, ca o revărsare de apă, toată mul­țimea adunată în curtea bi­sericii. În ciuda frigului și-a ploii, clipa în care fețele oa­menilor erau rând pe rând luminate de lumânările ocro­tite în palme a fost ca o descătușare, o eliberare de toate spaimele și temerile adunate, fără voie, în timp. Moartea fusese învinsă, „cu moarte pre moarte călcând”.

După bucuria oamenilor, care au coborât apoi dealul într-un șirag de lumini, a urmat marea bucurie a păsărilor. Încă nu se luminase de ziuă, când cântecele lor au în­ceput să se înalțe spre cer puternice și birui­toare. N-am să uit degrabă imaginea mor­min­telor pline de lumânări, cântecul păsărilor și oul roșu, lăsat lângă crucea de piatră a unui copil.

Cununa Darurilor

Sărbătoarea Învierii înseamnă comuniune, împărtășire, trăire împreună a bucuriei. Sunt șapte zile luminate de această sărbătoare a în­tâlnirii cu cei dragi, dar și cu oameni necu­noscuți. Nu ai cum să te simți străin în noaptea de Paști, suntem cu toții legați cu fire nevăzute de așteptarea Luminii întrupate, care a traversat moartea, ca să poată trăi mereu.

A ocroti Lumina Învierii înseamnă grijă şi gând bun pentru cei de lângă tine, puterea de-a renunţa în favoarea celuilalt, de-a face o sărbătoare din întâlnirea cu cei apropiaţi, de-a te bucura de prezenţa lor şi de a-i bucura, la rândul tău. Să ştii să dai o clipă, o oră, o zi din viaţa ta, pentru a fi alături de un om, atunci când acesta are nevoie de clipa, ora şi zilele tale, este mai mult decât dar. La judecata cea de pe urmă, clipa, ora și ziua ajutorului se adaugă vieţii tale, care se prelungeşte astfel şi dincolo de moarte. Cu cât vei dărui mai mult, cu atât vei trăi mai mult, prin cei care te vor po­meni. Cununa acestei dăruiri stă pe fruntea fiecăruia dintre noi atunci când ne aplecăm cu grijă, cu smerenie şi sfială, către omul ne­cunoscut aflat în mulţime, pen­tru a primi de la el lumină, ca în­tr-un lanţ fără de sfârşit, Lumina sfân­tă a Învierii.

Blajinii

Li se spune Cei duși, Cei ple­cați, Călători Dalbi, Umbre de fum sau Blajini. Se mai spune des­pre ei că trăiesc la marginea lumii, lângă ape curgătoare și că se adă­postesc la umbra copacilor. Dacă ești atent, atunci când vre­mea e moale, poți să-i bănuiești, în foş­netul crengilor, la trecerea uşoară a vântului, în tremurul luminii dimineţii de Paşte, sau îi poţi simţi în aburul care iese dintre copaci, ca o adiere de ploaie, ca o umbră risipită pe frunzele ce se zbat neîncetat. Se mai spune că în Joia din Săptămâna Mare, Blajinii vin acasă, în lume, ca să pășească pe urmele amintirilor. Ei sunt neamul nostru plecat pe tărâmul de dincolo, acolo unde timpul nu mai are putere. Dar ori de care parte a lumii ne-am afla, sărbătorile sunt aceleaşi pentru toţi. În fața unei lumânări aprinse, venim să ne lu­mi­năm și să ne încălzim la bucuria de a fi îm­preună, și vii, și morți.

Sărbătoarea Blajinilor se ține în prima luni de după Săptămâna luminată. Bucuria Învierii lui Hristos abia a început.