Pe teren, cu bucurie
– Ciprian, faci parte din grupul de reporteri speciali ai „Formulei AS” şi eşti mai mult pe teren decât acasă. Care este starea de spirit a oamenilor pe care îi întâlneşti? Sunt pesimişti sau mai degrabă optimişti în legătură cu viitorul lor?
– Prin natura „pasiunii” noastre – căci jurnalismul de teren, marca „Formula AS”, nu poate fi numit profesie – întâlnim prin țară tot felul de oameni: de la țărani din vârf de deal, la intelectuali din orășele de provincie, profesioniști din administrație sau din cultură, oameni de afaceri, sportivi de top sau academicieni. După mai bine de un deceniu de deplasări prin țară, îmi place să cred că oamenii pe care îi întâlnim în documentări sunt întocmai după sufletul revistei. Poate că oamenii sunt și după cum cauți să-i descoperi, iar faptul că noi mergem mereu pe teren cu bucurie, încăpățânați în căutarea de frumos, ne scoate în cale oameni calzi, săritori și deschiși, care ne încarcă cu energie. Peste tot pe unde merg, văd oameni bine așezați în realitate, care știu să lupte și să muncească, oameni care nu așteaptă să le pice nimic de-a gata, oameni pe care nici necazurile dar nici bucuriile nu îi smintesc din credința lor. Oameni stăpâni pe drumul și pe viitorul lor, așa îi simt eu. E o mare bucurie să-i găsești peste tot în țară și să ai mai apoi privilegiul, prin reportajele tale, de a le transmite optimismul și către cititori. Nu mai făcusem teren decât rareori, în cei 7 ani de dinainte să vin la „Formula AS”: conduceam proiecte de presă, făceam mai mult muncă de birou. Îmi era poftă să scriu, iar farmecul vieții de teren de la „Formula AS” m-a cucerit imediat. „Formula AS” e mai mult decât o școală de presă, e o școală de optimism, la care „buchisim” cu toții, personaje, reporteri sau cititori.
Minunata promisiune a libertății
– Dar starea ta de spirit care este, în ce raporturi te afli cu pandemia?
– A venit primăvara, veștile de pe frontul pandemic sunt mai bune, am avut o primă deplasare „ca pe vremuri”, cu revista, în Vâlcea, și pregătim cu nerăbdare o alta, în Nord, așa că starea de spirit nu poate fi decât una minunată. Evenimentele culturale și sportive cu public încep, timid, să își reintre în drepturi, îmi e dor de un festival de muzică ori de film, în aer liber, îmi e dor de-o piesă de teatru. Dacă înainte de pandemie visam să prind câteva zile la Olimpiada de la Tokyo, ca reporter, acum m-aș duce să trăiesc, pe viu, și un meci de Divizia C! Se simte în aer promisiunea libertății, și abia aștept să inspir adânc, să-mi umplu de entuziasm plămânii și, mai ales, inima.
Clujul, marea iubire
– Eşti absolvent de Jurnalism la Cluj, ai fost conducător de ziar şi ai predat la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Nu te trage inima înapoi?
– N-am plecat din Cluj cu inima ușoară. Mă gândesc, chiar, dacă am plecat, de fapt, cu totul… Lăsam în urmă câțiva ani foarte intenși, cu mari satisfacții profesionale, dar și cu muncă și sacrificii pe măsură, lăsam în urmă o echipă extraordinară, construită, aproape de la zero, cu cei mai buni și mai harnici studenți de la „Atelierul de Presă Scrisă”, pe care îl predam la Universitate. Conduceam un ziar local respectat și conduceam asociația profesioniștilor de presă din oraș. Ce puteam să îmi doresc mai mult?! Dar când am plecat din Gara Cluj-Napoca spre București, la 30 de ani, am plecat cu sentimentul că urc într-un tren care, altfel, n-ar mai fi venit niciodată. La București mă aștepta provocarea unor proiecte importante, girate de cel mai mare trust de presă din țară, la acel moment, trustul Ringier. Până la urmă, drumul n-a fost cel al managementului de presă. Chemarea fusese, de fapt, revenirea la scris, pe care mi-o reprimasem ani de zile, și pe care mi-am împlinit-o ajungând, cu un mic ocol, la „Formula AS”. Da, inima mă trage spre Cluj. Dar cred că distanța asta ne-a prins tare bine, pentru că iubesc Clujul parcă mai mult pe an ce trece. E ca într-o relație în care, în locul rutinei serialelor văzute pe sofa (iar din păcate, starea presei din Cluj e, în ultimii ani, o invitație la uzură), te întâlnești, da, ceva mai rar, dar întotdeauna în Centru, întotdeauna la un restaurant bun și întotdeauna la o șampanie rece.
– Cum explici succesul extraordinar al Clujului, care a devenit un adevărat model de ţară?
– Succesul Clujului e un succes de comunitate. Emil Boc este un primar excelent, unul dintre cei mai buni administratori din România de azi, mai ales după experiența ca premier din anii crizei. Dar parte din succesul Clujului ține de faptul că, spre deosebire de alte orașe, a rămas mereu deschis comunității sale. O comunitate puternică, forjată în lupta pentru Roșia Montană – care, să nu uităm, a început de la Cluj! –, o comunitate cu voci puternice din lumea culturală, din zona universitară și cea de afaceri, voci care au reușit să formeze un cor. Din pluralismul ideilor s-a născut Clujul de azi. Orașul are deja câteva direcții clare de dezvoltare: are industria efervescentă a festivalurilor, cu TIFF, „Untold”, „Electric Castel”, „Jazz in the Park” sau „Lights On Festival”, are direcția universitară, cu universități de top în România și în Estul Europei, și are direcția IT-ului, unde excelează. „La Cluj se poate” e chiar deviza unor oameni cu spirit întreprizător care, în plină pandemie, au căutat tot timpul să ajute, să găsească idei, să facă un pas înainte. În energia asta văd farmecul Clujului.
„Să călătorim și să fim drăgăstoși”
– A venit luna Mai, luna renașterii și a luminii depline. În ce zone se îndreaptă speranţele tale?
– Speranțele și visurile mele se îndreaptă către lumea largă. Către țărmurile Angliei, unde ne așteaptă personaje și povești la care visăm de câțiva ani deja, la „Formula AS”. Sau spre Portugalia, unde avem atâtea mistere de dezlegat. Către Bulgaria sau spre Grecia, spre Norvegia, care a rămas încă „nebătută” de bocancii reporterilor „Formulei AS”. Către o vacanță în Barcelona mea dragă, să-l mai văd o dată pe Leo Messi jucând un meci pe „Camp Nou”. Aștept, dacă nu vechea „normalitate”, măcar un respiro sănătos, cât să nu uităm să fim drăgăstoși unii cu alții, cât să ne putem vedea fără emoții, cât să ne putem vedea de „direcțiile” și de drumurile noastre. E plină agenda de teme și de idei scornite în lungile seri de discuții, în timpul deplasărilor prin țară ale „Formulei AS”!