Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Pot face un alt vaccin, dacă m-am vaccinat deja cu AstraZeneca?”

Foto: Shutterstock

Stimată redacție, scrisoarea mea e adresată medicilor colaboratori ai revistei, care răspund la rubrica „Staful specialiștilor”, pentru că nimeni nu a știut să-mi dea un sfat competent. Mi-am făcut prima doză din vaccinul AstraZeneca, în urmă cu ceva timp, când încă nu se cunoșteau efectele lui adverse. Oricum, după vaccinare am avut simptome foarte severe: greață, dureri de cap, palpitații, frisoane și o stare de epuizare ve­ci­nă cu leșinul, care m-a ținut mai bine de 24 de ore! Când am auzit la știri că mai provoacă și trom­boze, efectiv m-am îngrozit! Eu sufăr de tromboză venoasă profundă și sunt sub tratament cu Sintrom. Mi-am sunat medicul curant și l-am întrebat dacă am motive de îngrijorare sau nu din cauza vaccinului, însă n-a știut ce să-mi spună. Așa că am renunțat din proprie inițiativă la rapel! Dar vreau să fiu vaccinată și, efectiv, nu știu ce am de făcut. Pot face un alt vaccin, dacă m-am vacci­nat deja cu AstraZeneca (de exemplu, cu vaccinul Pfizer)? Am sunat câteva zile la rând la telefonul de la #ROVACCINARE, iar când în sfârșit mi-a răspuns cineva, mi s-a spus că ei doar fac progra­mări, nu sunt abilitați să-mi dea informații de ordin medical! În această situație incertă, eu ce să fac? Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns!

MONALISA – București

„Am fost operat de două ori de chist sebaceu, dar se reface”

Stimată redacție, am 33 de ani și acum doi ani mi-a apărut un chist pe spate. Am fost la dermatolog și am fost diagnosticat cu chist sebaceu suprainfectat. S-a intervenit chirur­gical de două ori, dar chistul tot rea­pare. Fac apel la citi­torii care s-au confruntat cu o astfel de boa­lă și au obținut vindecarea fără inter­venție chirur­gicală. Ce pot face pentru a scă­pa definitiv de acest chist? Vă mul­țumesc.

LIVIU D. – București

„Sunt bune injecțiile cu acid hialuronic în genunchi?”

Dragi AȘI, vă salut! Supun aten­ției cititorilor voștri problema ma­mei mele, în vârstă de 85 de ani, care acum trei luni a căzut și s-a ales cu o fractură de șold inoperabilă, din cauza riscurilor operatorii la care ar fi fost expusă din cauza vâr­stei înain­tate și a osteoporozei. La in­dicațiile doctorului ortoped pe care l-am consultat la mo­mentul „acci­dentului”, am luat-o la mine și am ținut-o la pat circa trei luni, astfel încât fractura să se sudeze de la sine. Nu vă povestesc prin ce chinuri trecea când voia să-și mai schimbe po­ziția sau să se ridice pentru nevoile fizio­logice… În sfârșit, greul a trecut! Am fost din nou la control (am împru­mutat un cărucior cu rotile ca s-o pot deplasa), i-am făcut radio­grafii, iar fractura s-a prins cu bine! I-am cumpărat un cadru de mers și credeam că în câteva săp­tămâni va fi pe picioare, mai ales că se apropia Paștele și ar fi dorit s-o duc la ea acasă… Însă, din cauza imobilității, se pare că muș­chii i s-au atrofiat, iar gonar­troza i s-a agravat, nefiind în stare să se țină în picioare, așa că am ajuns din nou la medic! Acesta mi-a spus că singura ei șan­să este infil­trația cu acid hialu­ro­nic, care să-i în­locuiască lichidul articular pierdut. O injecție în ge­nunchi costă vreo 900 de lei, iar pro­cedura trebuie re­petată o dată la șase luni, din câte am înțeles. Și nu mă zgârcesc la bani, doar e vorba de sănătatea mamei, dar mă gândesc să n-o chinui și cu infiltrațiile, degeaba! Sunt bune injecțiile cu acid hialuronic în ge­nunchi? A mai făcut cineva această procedură și i-a fost de folos? Vă mulțumesc din suflet! Multă sănătate vă doresc!

MARINELA A. – Ilfov

„Sufăr de distonie oromandibulară”

Dragă redacție, vă rog din suflet să mă ajutați să-mi recapăt sănătatea. Am fost diagnosticată cu distonie oromandibulară. Sufăr de contracții mus­­culare involuntare la maxilar și la gât. Din această cau­ză mi s-a stri­cat dantura și maxilarul inferior s-a deplasat într-o parte, deci nu mai pot mesteca, trebuie să pasez mâncarea. În plus, și vorbirea îmi este afectată. Am fost internată de mai multe ori, mi s-a injectat toxină botulinică în mușchi, dar rezultatul e de scurtă durată. Dacă cineva s-a confruntat cu această boa­lă și mă poate ajuta cu un sfat, îl rog să-mi scrie pe adresa redacției. Cu mulțu­miri,

PAULA M. – București

„Se poate trata necroza de col femural fără operație?”

Stimați redactori, sunt o bătrână de 87 de ani și sufăr de necroză de cap femural. Nu prea mai pot să merg din cauza durerilor foarte mari, care mă fac să-mi pierd echilibrul. Vă rog din suflet să mă ajutați cu un leac, ceva care să-mi mai ușureze durerea. Medicii vor să mă opereze, dar la vârsta mea înaintată mi-e teamă că nu voi supraviețui anesteziei. Poate îmi vor da un sfat și specialiștii dumneavoastră. Mulțumesc!

LUCICA – Brașov

„Caut un leac pentru bronșită astmatiformă”

Dragă redacție, sufăr de bronșită astma­ti­for­mă încă din copilărie. Răcesc foarte des, chiar dacă de când a izbucnit pandemia nu am mai ieșit din casă, de teamă că virusul îmi va fi fatal, din cauza problemei mele de sănătate. În plus, pentru că am luat anti­biotice la fiecare criză, imuni­tatea mea e la pământ. Când răcesc mă simt foarte rău – fac febră, simt că mă sufoc și tu­șesc. Poate știe ci­neva un leac naturist care să răreas­că crizele. Menționez că am făcut prima doză de vaccin Pfizer (m-a dus soțul meu în Piața Constituției, la drive thru).Vă mulțu­mesc!

S. D. – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian