Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Oile muzicale

Foto: Shutterstock

Relatarea ce urmează se leagă de o în­tâm­plare oa­recum ciudată, mai puțin credibilă. Cu 50 de ani în urmă, în vara anului 1971, eram într-o excursie cu cortul în Munții Parâng, în apro­pierea cabanei Rân­ca (jud. Gorj), având parte de o vreme deosebit de plă­cu­tă. În ziua cu în­tâm­plarea, soa­rele a fost atât de stră­lu­ci­tor, încât aveam sen­zația că mă aflu pe alt tă­râm. Prin forța îm­pre­jurărilor și împotriva prin­ci­piu­lui și obi­ce­iului meu, aveam în custodie un radio por­tabil, pe care îl țineam în brațe, fără să-i dau glas, de­oa­rece pentru mi­ne, natura, mai ales munții, au mu­zica lor de taină, pe care suntem datori să o respec­tăm și să nu o tul­bu­răm cu agresivitate de nici un fel. În acele clipe de re­ve­rie, eram singură pe o culme și re­ve­neam la cabană, du­pă ce mai devreme stătusem de vorbă cu un baci ce păs­torea o turmă de vreo 200 de oițe, toate albe și curate. L-am întrebat de una, de al­ta, de tainele naturii, era un om mai de bun-simț, cu­rat îmbrăcat, vorbea calm și cu vorbe alese și ți­nea în mână un fluier. La cererea mea, a acceptat să-mi ofere un recital inedit în vârf de munte – mânuia cu dăruire fluierul. Au fost clipe de totală în­cân­tare – peisajul, cerul senin, soarele deosebit de stră­lu­citor și mioarele ce pășteau li­niș­tite în jurul nostru. În cele din urmă, ne-am des­păr­țit cu urări de bine re­ci­proce, iar eu, cu pași domoli și suflet iradiant am ocolit turma de mioare, să nu le tulbur: știam că se sperie ușor și fug împrăștiate, ceea ce nu s-a întâmplat. În schimb, din nu știu ce im­bold ciudat și stă­rui­tor, am dat glas ra­dio­ului, tăcut până atunci, și în cli­pa ur­mă­toa­re, în­trea­ga zo­nă a fost cu­prinsă de acor­du­rile sua­ve ale unui nai. Atunci s-a pe­tre­cut ce­va in­cre­dibil: turma de mioa­re s-a oprit din păscut și cu capetele ridicate a intrat, pur și simplu, în extaz ascultând muzica aceea divină. Mi se părea că visez. Înmărmurite, în­cremenite ca într-un tablou, mioarele baciului deveniseră melomane. Vreme de 2-3 mi­nute, cât a du­rat cântecul, animalele au omagiat sunetele na­iului fermecat la care cântase Gheor­ghe Zam­fir.

Această întâmplare ciudată a rămas în sipetul meu cu amintiri și este pentru prima dată când o îm­­păr­tă­șesc și altora. Sensul ei? Să renunțăm la pre­judecăți, să ne re­con­siderăm ati­tudinea față de ce­lelalte viețuitoare și să nu emitem ju­decăți de va­loare în necunoștință de ca­uză. Pe pă­mân­tul pe care trăim, cu toții suntem niș­te umili călători, în­con­jurați de multe taine de ne­cu­prins și de neîn­țeles.

CECILIA – Lugoj

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian