Emil Boc și miza descentralizării

În plin „elan” al vaccinării, multă lume face cal­cu­le, cât mai avem până la atingerea așa-numitei „imu­nități de turmă”. Și, în timp ce Guvernul se stră­duiește să ajungă la 5 milioane de vaccinați, statis­ticienii se întreabă, pe bună dreptate, la ce raportăm cele 5 milioane de persoane imuni­zate? Câți mai suntem, de fapt, în țară? 18 milioane, 17 sau mai puțin? De la ultimul recensământ a trecut un deceniu, iar dinamica migrației s-a tot accelerat, pentru ca evenimentele din ultimii ani – Brexitul și pandemia – să dea toate calculele peste cap. Mai în­tâi, efectele vechii crize economice i-au împins pe mulți români din Spania și Italia înspre Anglia, pentru ca, mai apoi, Marea Britanie să decidă ieșirea din Uni­unea Europeană. Între timp, unii români s-au în­tors în țară de bunăvoie, în speranța unui trai mai bun, alții, împinși de pandemia care risca să îi izoleze de­parte de cei dragi de acasă. Câți mai suntem în Româ­nia, de fapt?

Puțină lume știe că anul acesta ar fi trebuit să aibă loc un nou recensământ. El a fost amânat de Guvern, fără mare dezbatere publică, pe motiv de pandemie. Lipsa unor date certe încurcă, pe de o parte, calculele imu­nizării, pe de altă parte – susțin unii analiști – re­prezintă o nesperată gură de oxigen pentru învechitul aparat administrativ din România. Pentru că, ine­vitabil, noul recensământ ar repune pe masă, cu cifre proaspete, imperativul unei reforme administrative serioase. Depopularea multor localități, mai cu seamă din zona de munte, e o realitate pe care noi, la „For­mu­la AS”, o constatăm la tot pasul, în drumurile noastre prin țară. Și-atunci, la ce bun să ții un întreg aparat administrativ – primar, secretar, polițist etc. – pentru o mână de oameni, care ar putea să fie alipiți la cea mai apropiată comună, ceva mai răsărită eco­nomic? Un întreg sistem clientelar, consolidat în mai bine de jumătate de secol, de la reforma teritorială din ’68, stă ca pe jar, având tot interesul ca realitatea să iasă cât mai târziu la iveală…

Într-un context în care, sub impulsul UE, se vor­bește tot mai mult despre reformă, primarul Clujului, Emil Boc, a ridicat vocea, în ultima vreme, în favoa­rea regionalizării României. Fostul premier, al cărui proiect de regionalizare a eșuat pe vremea când era la Palatul Victoria, își ridică din nou în cap baronimea locală, propunând comasarea județelor, după vechile re­giuni istorice, pentru a ajunge la entități de mini­mum 800.000 de locuitori. Membru marcant în Co­mi­tetul European al Regiunilor, Boc spune că fărâ­mi­țarea teritorială împiedică România să acceseze fon­duri europene și, implicit, să se dezvolte mai acce­le­rat. Ideea lui Boc îi vizează, de-acum, nu pe primarii din vârf de munte, ci pe mahării din fruntea prefec­turilor și a consiliilor județene. Greu de crezut că, la fel ca în 2011, vor aplauda proiectul lui Emil Boc…

Pe de altă parte, prezența primarului de Cluj de-a dreapta premierului Florin Cîțu, în susținerea candi­daturii acestuia la președinția PNL, dă de gândit. De ani buni, Boc a stat în afara jocului politic de la Bucu­rești, pentru ca acum să se poziționeze tranșant de partea unuia dintre candidați, în paralel cu promo­varea vocală a proiectului de regionalizare. E greu de spus ce îl mână în această luptă pe Boc. Cum antipatia față de Ludovic Orban nu e un motiv suficient de bun, impunerea planului de regionalizare în tandem cu premierul Cîțu pare, în acest moment, miza cea mai plauzibilă.