„A răsărit speranța că mă voi vindeca” (Scrisoarea: „Am o infecție care îmi amenință vederea”, F. AS nr. 1462)

Dragă redacție,
Bună ziua, sunt Rusu Angela din Piatra-Neamț și ca urmare a scrisorii pe care v-am trimis-o, a răsărit speranța că voi reuși să-mi tratez boala la ochi. Mulțumesc din tot sufletul pentru ajutorul acordat, atât Fundației „Formula AS”, cât și tuturor cititorilor care mi-au trimis ajutoare. Nu am crezut că mai sunt oameni cu suflet atât de bun. Le mulțumesc și celor care mi-au dat sfaturi și le doresc multă sănătate. Viață lungă să ai, dragă „Formula AS”, pentru că alini suferințele oamenilor.
Vă mulțumesc tuturor și mă voi ruga toată viața pentru dumneavoastră. Iată numele celor care m-au ajutat prin mandate poștale: Dumitru P. – Timișoara, Manuela-Roxana C. – Sibiu, Ion D. – Slatina, Emilia M. – Vulcan, Christina-Elena G. – București, Alexandra B. – București, Mariana L. – Iași.
RUSU ANGELA – Piatra-Neamț, jud. Neamț
„Cu ajutorul dvs., rezultatele au început să se vadă” (Scrisoarea: „La doi ani și jumătate, Cristian se luptă cu două boli groaznice”, F. AS nr. 1459)
Stimată redacție,
Mă numesc David Alexandra, sunt domiciliată în Iași, și vă scriu pentru a vă da o veste plină de bucurie: băiețelul meu, Cristian, cu sprijinul Fundației dvs. și al bunilor cititori care au fost alături de noi, a mers la terapia care s-a efectuat în Cluj, iar rezultatele au început să se vadă. Continuăm tratamentul, atât la Cluj, cât și la Alba Iulia. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească. Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Cu respect,
DAVID DANIELA ALEXANDRA și CRISTIAN