– Dacă i-ați pierdut cumva urma, de pe când o vedeați la televizor, puteți ști că și-a mutat interesele pe internet, că se ocupă de modă, sănătate, frumusețe și sfaturi de viață lungă. Cu mult succes! –
„Pandemia ne-a obligat să ne adaptăm și să ne inventăm”
– În ultimii ani, munca ta se desfășoară cel mai mult în mediul online. Ai fost mai puțin afectată de pandemie?
– Când s-a declanşat pandemia şi ţara a intrat în lockdown, am avut și eu mari emoţii: m-am temut pentru soarta firmei mele, care are în componență inclusiv un sector de modă, pentru că de soarta ei depindea traiul tuturor celor din echipa mea. Am fost nevoiţi să ne adaptăm din mers, inventând o strategie nouă de a merge înainte. De exemplu, la începutul lui 2020, noi tocmai voiam să scoatem pe piaţă o linie de haine de birou, care era foarte aşteptată. Am dezvoltat-o, am pozat-o şi… România a intrat în lockdown. Cine ar mai fi fost interesat de haine de birou, când majoritatea oamenilor lucrau de acasă și nimeni nu ştia cum avea să arate viitorul?! Prin urmare, am sistat producţia. Ne-am strâns întreaga echipă şi-am zis „Ce putem să facem?”. Şi-aşa am venit cu ideea să producem o linie de haine… de casă. În general, femeile (căci eu lor mă adresez) se îmbracă prin casă cu ce nu mai poartă pe stradă, cu lucruri mai uzate, pe care nu mai pun preţ, dar eu cred cu tărie că o femeie trebuie să aibă grijă de ea tot timpul, nu doar când iese din casă. Și asta înseamnă să te iubeşti şi să te respecţi pe tine însăţi. Drept pentru care, am hotărât ca linia de haine de casă să conțină nişte piese foarte feminine, care să le facă pe doamne şi pe domnişoare să se simtă bine, în primul rând pentru ele însele. M-am pus pe treabă şi succesul n-a întârziat: linia aceasta de haine a prins foarte bine, a avut un răspuns pe piaţă extraordinar de bun! De asemenea, tot din cauza pandemiei, eu și echipa mea am fost obligaţi să intrăm în zona on-line a produselor de dezvoltare personală. Din fericire, şi acestea au avut mare succes, aşa că pot să spun că strategia noastră a funcţionat de minune: ne-am ajutat comunitatea care ne urmărește pe internet şi ne-am ajutat şi pe noi, ca firmă, în sensul că am supravieţuit lockdown-ului şi că am trecut cu bine de acest an şi jumătate de pandemie. În care şi eu, şi echipa mea am muncit mult mai mult decât în mod normal.
„Nu pot să-ți spun ce-am simțit când testul Covid al mamei a ieșit pozitiv”
– Dar tu, personal, cum ai făcut faţă pandemiei? Nu toată lumea a trecut la fel de ușor prin ea…
– Iniţial, m-am panicat. Așa cum îți spuneam, nu ştiam cum să procedez cu firma, astfel încât să pot să le asigur pe mai departe traiul oamenilor cu care lucrez. Dar am trecut repede peste spaima asta: m-am calmat, dându-mi seama că, dacă trăieşti în panică, nu realizezi nimic bun. În situaţii de mari schimbări, cei care supravieţuiesc nu sunt cei mai deştepţi sau cei mai puternici, ci cei care ştiu să se adapteze. Așa că am început să caut soluţii. În paralel aveam o mare spaimă legată de mama: eram îngrozită că mi s-ar fi putut îmbolnăvi de COVID. Din dorinţa de a o proteja, nici nu am stat cu ea în lockdown: îi duceam la uşă tot ce avea nevoie, dar nu luam contact direct cu ea, ca nu cumva să-i dau eu virusul. Însă, cu toate precauţiile mele, s-a întâmplat că mama tot s-a îmbolnăvit: într-o zi a început să tuşească, i-am făcut testul şi-a ieşit pozitiv. Din fericire, cu toate că a stat două săptămâni în spital, n-a dezvoltat cea mai gravă formă a bolii, aşa că acum e recuperată şi e bine. Dar nu pot să-ţi spun ce-am simţit când am aflat că testul de COVID i-a ieşit pozitiv! A fost îngrozitor, cumplit! Pentru mine, n-am avut însă frici foarte mari. Mie îmi place să petrec timp cu mine însămi, îmi place să stau acasă, doar eu şi cu Efi, căţeluşul meu, prietenul meu de nădejde. Ştiu că pentru majoritatea oamenilor statul cu ei înşişi, în linişte şi în singurătate, nu e cel mai uşor lucru, însă eu n-am perceput perioada de lockdown ca pe o apăsare, ca pe o constrângere. Dimpotrivă! Având mai mult timp la dispoziţie, am reflectat şi am realizat şi mai bine că în viaţa mea există atâtea lucruri pentru care trebuie să fiu recunoscătoare! În plus, am avut norocul ca, în continuare, cei câţiva apropiaţi ai mei să-mi fie alături şi în lockdown, şi pe toată durata pandemiei. De asemenea, în lockdown, zilnic am organizat live-uri cu comunitatea de femei care s-a strâns în jurul a tot ceea ce înseamnă compania mea (www.andreearaicu.ro) am avut şi invitaţi, care să le ajute cu idei, cu sfaturi, cu îndrumări… Acest contact permanent, fie şi de la distanţă, a avut un beneficiu dublu: eu am încercat să fiu alături de ele, dar şi mie mi-a făcut foarte bine prezenţa lor. Practic, ne-am susţinut reciproc, mental şi emoţional. Sigur, eu sunt o persoană foarte sociabilă, și nu pot spune că nu am simţit foarte tare lipsa întâlnirilor reale cu oamenii, cu prietenii, cu persoanele dragi… Oricum, punând cap la cap toate experienţele din ultimul an şi jumătate, sentimentul pe care îl am este de recunoştinţă: sunt recunoscătoare că şi eu, şi mama suntem bine, sunt recunoscătoare pentru toţi oamenii pe care i-am simţit aproape, sunt recunoscătoare pentru că am ieşit la liman cu afacerea mea on-line şi sunt recunoscătoare pentru puterea pe care am descoperit-o în mine, de a depăşi încercări pe care nici nu aş fi putut să mi le închipui.
„Forma fizică depinde foarte mult de stilul de viață”
– Andreea, pe tine încercările vieții par să nu te atingă. Mai ai puţin și împlineşti 44 de ani, dar arăți tot ca o adolescentă. Care este rețeta? O genă bună sau un stil de viață riguros?
– A, îţi mulţumesc că spui asta! Conform studiilor, se spune că gena bună contribuie doar în proporţie de 20% la un aspect fizic tânăr şi plăcut chiar şi la vârsta maturităţii, deși eu cred că influenţa ei este cu mult mai mare. Dar, în acelaşi timp, cred că forma fizică ţine foarte mult şi de stilul de viaţă, şi când spun asta nu mă refer doar la alimentaţie. Pe mine, cel mai mult mă ajută pregătirea mentală, faptul că practic meditaţia, că am învăţat să-mi conştientizez stările interioare, deci să-mi înţeleg nevoile şi să ţin cont de ele. În plus, am grijă să dorm pe măsura necesităţilor organismului meu, să fac sport. În ce privește alimentația, am adaptat-o la nevoile organismului meu (nu mănânc gluten, lactate, zahăr, iar carne mănânc foarte rar, doar atunci când simt nevoia), și am grijă să mă hidratez… Şi iarăşi foarte importantă pentru mine, ca de altfel pentru toată lumea, este reîncărcarea bateriilor. Practic, ceea ce încerc eu să fac este să nu pierd în nicio zi contactul cu mine însămi, să-mi îngrijesc trupul, dar şi sufletul. Ce pui în interiorul tău se vede imediat şi la exterior. De-asta oamenii care trăiesc într-un stres continuu, care sunt mereu triști şi îşi reprimă emoţiile, arată întotdeauna încruntați, întunecați şi încordați…
– Te temi de bătrâneţe?
– Nu, pentru că un alt lucru extrem de important în viaţa omului este acceptarea. Trebuie să înveţi să accepţi cursul firesc al vieţii, lucrurile pe care nu poţi să le schimbi. Dacă nu le accepţi, nu te alegi decât cu o luptă interioară dură şi perpetuă, cu un zbucium interior care doar te consumă. Aşa că eu am acceptat că timpul trece şi că la 40 de ani nu pot să mai arăt ca la 20 de ani, am acceptat că organismul suferă transformări şi caut permanent să găsesc soluţii prin care să susţin şi să compensez modificările inevitabile care apar cu trecerea timpului, în procesul de îmbătrânire. Ceea ce îmi doresc este să-mi păstrez sănătatea şi mentalul bun şi să îmbătrânesc decent, făcând faţă tuturor transformărilor care ştiu că urmează şi pentru mine, ca pentru orice femeie: premenopauza, menopauza…
„Nu mai trag în forță de mine, ritmul în care trăiesc e mai lent”
– Precaută cum ești, ţi-ai făcut deja un plan de acţiune concret, ca să preîntâmpini aceste neajunsuri?
– Da! Am început să mă interesez la specialiştii din zona asta, încât să pot să intervin, în privinţa lucrurilor care încep să nu mai fie la cotele la care erau în mod normal. Iau unele suplimente alimentare (de pildă, suplimente care susţin activitatea cerebrală, vitamina C, coenzima Q10 etc.), îmi modific unele obiceiuri de viaţă… De exemplu, mănânc mai multe grăsimi, pentru că grăsimile sunt extrem de necesare pentru activitatea cerebrală, dar şi pentru fertilitate… Iar de ceva timp, nu mai fac nici atât de mult sport ca înainte, şi nici la fel de intens. Continui să mă mișc, dar, în loc să merg de cinci ori pe săptămână la sală, acum merg de două, cel mult de trei. În rest, alerg în natură, fac yoga, dacă am posibilitatea, înot… Deci nu mai fac sport neapărat ca să arăt bine, ci ca să mă simt bine, iar exerciţiile fizice sunt mai blânde. De fapt, în general, am început să fiu mult mai blândă cu mine: nu mai trag în forță de mine, ritmul în care muncesc e mai lent decât înainte…
– Cum ai descrie acest punct al vieţii în care te afli acum?
– Într-o anume măsură, mi s-au schimbat priorităţile: dacă înainte munca era pe primul loc, acum mai importantă a devenit viaţa mea personală, viaţa mea de om, dincolo de ceea ce ţine de profesie. Şi mă simt împăcată eu cu mine însămi şi cu viaţa mea. Or, asta mie mi se pare cel mai important: să fii împăcat. Fericirea nu e o stare continuă, e alcătuită din mici momente, iar dacă te aştepţi să fii continuu fericit, eşti continuu dezamăgit, în schimb, starea de împăcare cu tine şi cu viaţa ta e ceva durabil. Care-ţi dă atât de necesara linişte interioară.
„Nu vreau ca viitorul să mă împiedice să trăiesc prezentul”
– Planurile de viitor sunt, și ele, mai blânde?
– Sunt importante, dar nu la fel de imperioase cum erau până acum. Adică nu vreau ca viitorul să mă împiedice să trăiesc prezentul. Însă da, am multe proiecte în plan.
– Ai de gând să mai scrii şi cărți? Azi a devenit o adevărată modă ca toată lumea să dea sfaturi de viață și de comportament. De fapt, pe tine ce te-a îndemnat s-o iei pe drumul ăsta?
– În niciun caz dorinţa de a mă alinia acestei mode! (râde) În urmă cu foarte mulţi ani, când lucram în televiziune, cineva a venit la mine şi mi-a zis: „Hai să scrii o carte!” Şi-am spus: „O carte despre ce?” „Păi, aşa, despre tine!” Răspunsul meu a fost: „Nu am ce carte să scriu, fiindcă nu am ce să le spun oamenilor, adică lucruri care să-i ajute. Eu, când am să scriu o carte, o s-o scriu ca să-i ajut pe oameni să-şi îmbunătăţească viaţa.” Au trecut vreo cincisprezece ani de la discuţia asta până când am scris prima carte! Aşadar, orice proiect al meu, fie că e vorba de o carte, de un curs sau de orice altceva, are ca scop să le fiu de folos oamenilor. Tot ceea ce vreau este să le ofer celor care mă urmăresc, informaţii despre lucrurile care pe mine m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc viaţa şi să fiu împăcată cu mine. Iar ceea ce mă motivează este reacţia oamenilor: sunt atât de impresionante mesajele care mi se trimit şi prin care fel de fel de persoane mă întreabă ce să facă într-o situaţie sau alta. Aceste persoane simt în mine un sprijin, au încredere să se deschidă faţă de mine şi au încredere că eu le voi înţelege. Pentru că majoritatea oamenilor nu-şi doresc decât să fie ascultați, înţeleși, acceptați așa cum sunt și să primească un sfat. Din păcate, trăim într-o societate care ne vrea pe toţi veşnic fericiţi şi perfecți, or, asta pune o presiune psihologică uriaşă pe noi.
Omul ajunge să simtă că nu mai are voie să fie trist, să fie furios, să fie altfel decât perfect, şi la exterior, şi la interior, iar această invalidare a stărilor interioare şi a aspectului fizic diferit faţă de „normă”, duce la anxietate şi la depresie. Uită-te pe reţelele de socializare! Dacă ai judeca viaţa oamenilor după cum e ea prezentată acolo, ai crede că toată lumea trăieşte în roz şi arată perfect! Sau uită-te la programele de editare foto! Au nişte funcţii care pe mine, când le-am descoperit, m-au şocat: nu doar că te fac să arăţi impecabil, cu un ten de porţelan, fără niciun rid, fără urmă de grăsime pe corp, fără celulită sau vergeturi, dar pot chiar să-ţi schimbe „starea”, adică îţi pun un zâmbet pe buze sau chiar simulează hohotul de râs! Deci tu te fotografiezi într-un moment când eşti într-o stare atât de groaznică, de-ţi vine să mori, dar cu un astfel de program poţi să arăţi ca şi când ai fi cea mai fericită de pe pământ! Iar aceste falsuri monumentale sunt propagate pe scară largă, pe internet, creând o presiune psihologică tot mai mare. Iar să te pierzi prin filtre, şi la propriu, şi metaforic, e foarte uşor! Îţi trebuie foarte multă tărie şi încredere în tine ca să fii altfel decât toată lumea, așa cum te-a făcut Dumnezeu.
– Andreea, te știu ca pe o mare amatoare de călătorii. Pandemia dă semne de relaxare. Ce ai în plan?
– Am călătorit şi în pandemie, atât în străinătate, cât şi în România, dar am avut grijă să merg în locuri unde să nu fie multă lume. Cel mai mare risc mi l-am asumat în ianuarie, când am fost în Maldive: drumul a fost mai lung, au fost mai multe ore de stat prin avion etc. Dar eram foarte obosită şi aveam nevoie de gura asta de aer, aveam nevoie să merg undeva la soare şi la linişte. În rest, m-am adaptat situaţiilor: să caut locuri unde să nu interacţionez prea mult cu oamenii, deși asta este contrar felului meu de a fi. Eu sunt sociabilă, caut mereu contactul cu lumea, mai ales în locurile noi pe unde ajung. Ai atât de multe de descoperit stând, pur și simplu, de vorbă cu persoane din culturi diferite… În vara asta, lucrurile par să se întoarcă, cât de cât, la normal. Probabil că o să ajung prin Grecia şi… nu mai ştiu pe unde. Încă n-am nimic stabilit clar, dar sigur am de gând să profit de vacanţă, ca să pot să-mi reîncarc bateriile. Așa cum spuneam.
– În concluzie, priveşti spre viitor cu speranță, Andreea?
– Și cu curiozitate! Sunt curioasă ce va mai urma în viaţa mea, în vieţile noastre, ale tuturor. Și cu încredere!