Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANDREEA RAICU: „Învață să accepți cursul firesc al vieții. Lucrurile pe care nu le poți schimba”

Când stilul de viață se vede pe chip

– Dacă i-ați pierdut cumva urma, de pe când o vedeați la televizor, puteți ști că și-a mutat interesele pe internet, că se ocupă de modă, sănătate, frumusețe și sfaturi de viață lungă. Cu mult succes! –

„Pandemia ne-a obligat să ne adaptăm și să ne inventăm”

– În ultimii ani, munca ta se desfășoară cel mai mult în mediul online. Ai fost mai puțin afectată de pan­demie?

Foto: Mihaela Bilic

– Când s-a declanşat pan­de­mia şi ţara a intrat în lockdown, am avut și eu mari emoţii: m-am temut pen­tru soarta firmei mele, care are în componență inclusiv un sector de mo­dă, pentru că de soarta ei de­pindea traiul tuturor celor din echi­pa mea. Am fost nevoiţi să ne adap­tăm din mers, inventând o strategie nouă de a mer­ge înainte. De exem­plu, la în­ceputul lui 2020, noi toc­mai vo­iam să scoatem pe piaţă o li­nie de haine de birou, care era foar­te aş­teptată. Am dezvoltat-o, am pozat-o şi… România a in­trat în lockdown. Cine ar mai fi fost interesat de haine de birou, când majo­ritatea oamenilor lucrau de acasă și nimeni nu ştia cum avea să arate viito­rul?! Prin urmare, am sistat producţia. Ne-am strâns întreaga echipă şi-am zis „Ce putem să facem?”. Şi-aşa am venit cu ideea să producem o linie de hai­ne… de casă. În general, femeile (căci eu lor mă adre­­sez) se îmbracă prin casă cu ce nu mai poartă pe stradă, cu lucruri mai uzate, pe care nu mai pun preţ, dar eu cred cu tărie că o femeie trebuie să aibă grijă de ea tot timpul, nu doar când iese din casă. Și asta înseamnă să te iu­beşti şi să te respecţi pe tine însăţi. Drept pentru care, am hotărât ca linia de haine de casă să conțină nişte piese foar­te fe­mi­nine, care să le facă pe doamne şi pe domnişoare să se simtă bine, în pri­mul rând pentru ele însele. M-am pus pe treabă şi succesul n-a în­târ­ziat: linia aceasta de haine a prins foar­te bine, a avut un răspuns pe piaţă extraordinar de bun! De asemenea, tot din cauza pan­de­miei, eu și echipa mea am fost obli­gaţi să intrăm în zona on-line a pro­duselor de dez­vol­tare personală. Din fericire, şi acestea au avut mare succes, aşa că pot să spun că strategia noastră a funcţionat de minune: ne-am ajutat comunitatea care ne urmărește pe internet şi ne-am ajutat şi pe noi, ca firmă, în sensul că am supravieţuit lockdown-ului şi că am trecut cu bine de acest an şi ju­mătate de pandemie. În care şi eu, şi echipa mea am muncit mult mai mult decât în mod normal.

„Nu pot să-ți spun ce-am simțit când testul Covid al mamei a ieșit pozitiv”

– Dar tu, personal, cum ai făcut faţă pan­demiei? Nu toată lumea a trecut la fel de ușor prin ea…

Andreea și mama ei

– Iniţial, m-am panicat. Așa cum îți spuneam, nu ştiam cum să procedez cu firma, astfel încât să pot să le asigur pe mai departe traiul oamenilor cu care lucrez. Dar am trecut repede peste spaima asta: m-am calmat, dându-mi seama că, dacă trăieşti în pa­nică, nu realizezi nimic bun. În situaţii de mari schim­bări, cei care su­pra­vie­ţuiesc nu sunt cei mai deş­tepţi sau cei mai puter­nici, ci cei care ştiu să se adap­­teze. Așa că am în­ceput să caut soluţii. În paralel aveam o mare spaimă legată de ma­ma: eram îngrozită că mi s-ar fi putut îmbol­năvi de COVID. Din do­rin­ţa de a o proteja, nici nu am stat cu ea în lockdown: îi duceam la uşă tot ce avea nevoie, dar nu luam contact direct cu ea, ca nu cumva să-i dau eu virusul. Însă, cu toate precauţiile mele, s-a întâmplat că mama tot s-a îmbolnăvit: într-o zi a în­ceput să tuşească, i-am făcut testul şi-a ieşit pozitiv. Din fericire, cu toate că a stat două săptămâni în spi­tal, n-a dezvoltat cea mai gravă formă a bolii, aşa că acum e recuperată şi e bine. Dar nu pot să-ţi spun ce-am simţit când am aflat că testul de COVID i-a ieşit pozitiv! A fost îngrozitor, cumplit! Pentru mine, n-am avut însă frici foarte mari. Mie îmi place să petrec timp cu mine însămi, îmi place să stau acasă, doar eu şi cu Efi, căţeluşul meu, prie­tenul meu de nădejde. Ştiu că pentru majoritatea oa­menilor statul cu ei înşişi, în linişte şi în sin­gurătate, nu e cel mai uşor lucru, însă eu n-am per­ceput perioada de lockdown ca pe o apăsare, ca pe o con­strângere. Dimpotrivă! Având mai mult timp la dispoziţie, am reflectat şi am rea­lizat şi mai bine că în viaţa mea există atâtea lucruri pentru care trebuie să fiu recunoscătoare! În plus, am avut no­ro­cul ca, în continuare, cei câţiva apro­piaţi ai mei să-mi fie alături şi în lockdown, şi pe toa­tă durata pandemiei. De asemenea, în lockdown, zil­nic am or­ganizat live-uri cu comu­nitatea de fe­mei care s-a strâns în jurul a tot ceea ce înseamnă compania mea (www.andreearaicu.ro) am avut şi in­vitaţi, care să le ajute cu idei, cu sfa­turi, cu îndru­mări… Acest contact per­manent, fie şi de la distanţă, a avut un beneficiu dublu: eu am încercat să fiu alături de ele, dar şi mie mi-a făcut foarte bine prezenţa lor. Practic, ne-am susţinut reciproc, mental şi emoţional. Sigur, eu sunt o persoană foarte socia­bilă, și nu pot spune că nu am simţit foarte tare lipsa întâlnirilor reale cu oa­menii, cu prietenii, cu persoanele dragi… Oricum, punând cap la cap toate experienţele din ultimul an şi ju­mă­ta­te, sentimentul pe care îl am este de recunoştinţă: sunt recunoscătoare că şi eu, şi mama suntem bine, sunt re­cu­noscătoare pentru toţi oamenii pe care i-am sim­ţit aproape, sunt recunoscătoare pentru că am ieşit la li­man cu afacerea mea on-line şi sunt recunos­că­toare pentru puterea pe care am descoperit-o în mine, de a depăşi încercări pe care nici nu aş fi putut să mi le închi­pui.

„Forma fizică depinde foarte mult de stilul de viață”

– Andreea, pe tine încercările vieții par să nu te atingă. Mai ai puţin și împlineşti 44 de ani, dar arăți tot ca o adolescentă. Care este rețeta? O genă bună sau un stil de viață riguros?

Moment de tandrețe cu Efi

– A, îţi mulţumesc că spui as­ta! Conform studiilor, se spune că gena bună contribuie doar în pro­porţie de 20% la un aspect fi­zic tânăr şi plăcut chiar şi la vârsta maturităţii, deși eu cred că in­fluenţa ei este cu mult mai mare. Dar, în acelaşi timp, cred că forma fizică ţine foarte mult şi de stilul de viaţă, şi când spun asta nu mă re­fer doar la ali­mentaţie. Pe mine, cel mai mult mă ajută pregătirea men­tală, faptul că prac­tic meditaţia, că am învăţat să-mi con­ştientizez stările interioa­re, deci să-mi înţeleg nevoile şi să ţin cont de ele. În plus, am grijă să dorm pe măsura ne­ce­sităţilor organismului meu, să fac sport. În ce pri­veș­­te alimentația, am adaptat-o la nevoile organis­mu­lui meu (nu mănânc gluten, lac­tate, zahăr, iar car­­ne mănânc foarte rar, doar atunci când simt ne­vo­­ia), și am grijă să mă hidra­tez… Şi iarăşi foarte im­­portantă pentru mine, ca de altfel pentru toată lu­mea, este reîncărcarea bate­riilor. Practic, ceea ce în­cerc eu să fac este să nu pierd în nicio zi contactul cu mine însămi, să-mi îngrijesc trupul, dar şi su­fle­tul. Ce pui în interiorul tău se vede imediat şi la ex­te­rior. De-asta oamenii care trăiesc într-un stres con­tinuu, care sunt mereu triști şi îşi reprimă emoţiile, arată întotdeauna încruntați, întunecați şi încordați…

– Te temi de bătrâneţe?

Jurnalul recunoștinței. Cu toții ar trebui să avem unul

– Nu, pentru că un alt lucru extrem de im­portant în viaţa omului este acceptarea. Trebuie să înveţi să ac­cepţi cursul firesc al vieţii, lucrurile pe care nu poţi să le schimbi. Dacă nu le accepţi, nu te alegi de­cât cu o luptă interioară dură şi perpetuă, cu un zbucium interior care doar te consumă. Aşa că eu am acceptat că timpul trece şi că la 40 de ani nu pot să mai arăt ca la 20 de ani, am acceptat că organis­mul suferă transformări şi caut permanent să găsesc soluţii prin care să susţin şi să com­­pen­sez mo­dificările inevitabile care apar cu tre­cerea timpului, în procesul de îm­bătrâ­nire. Ceea ce îmi doresc este să-mi păs­trez sănă­tatea şi mentalul bun şi să îm­bă­trânesc de­cent, făcând faţă tuturor trans­formărilor ca­re ştiu că urmează şi pentru mine, ca pentru orice femeie: premeno­pau­za, meno­pauza…

„Nu mai trag în forță de mine, ritmul în care trăiesc e mai lent”

– Precaută cum ești, ţi-ai făcut deja un plan de acţiune concret, ca să preîntâm­pini aceste neajunsuri?

Mic dejun rapid, gustos și sănătos

– Da! Am început să mă interesez la spe­cialiştii din zona asta, încât să pot să intervin, în privinţa lu­crurilor care încep să nu mai fie la cotele la care erau în mod normal. Iau unele su­plimente ali­mentare (de pildă, suplimente care susţin activi­ta­tea cerebrală, vitamina C, coenzima Q10 etc.), îmi modific unele obiceiuri de viaţă… De exemplu, mănânc mai multe grăsimi, pentru că gră­si­mile sunt extrem de nece­sa­re pentru activitatea cere­brală, dar şi pentru ferti­li­tate… Iar de ceva timp, nu mai fac nici atât de mult sport ca înainte, şi nici la fel de intens. Continui să mă mișc, dar, în loc să merg de cinci ori pe săp­tă­mâ­nă la sală, acum merg de două, cel mult de trei. În rest, alerg în natură, fac yoga, da­că am posibi­li­tatea, înot… Deci nu mai fac sport ne­apărat ca să arăt bine, ci ca să mă simt bine, iar exer­ciţiile fizice sunt mai blânde. De fapt, în ge­ne­ral, am început să fiu mult mai blândă cu mine: nu mai trag în forță de mine, ritmul în care muncesc e mai lent decât înainte…

– Cum ai descrie acest punct al vieţii în care te afli acum?

– Într-o anume măsură, mi s-au schim­bat priorităţile: dacă înainte munca era pe primul loc, acum mai importantă a devenit viaţa mea personală, viaţa mea de om, dincolo de ceea ce ţine de pro­fe­sie. Şi mă simt împăcată eu cu mine în­sămi şi cu viaţa mea. Or, asta mie mi se pa­re cel mai important: să fii împăcat. Fe­ri­cirea nu e o stare continuă, e alcă­tu­ită din mici momente, iar dacă te aştepţi să fii continuu fericit, eşti continuu deza­mă­git, în schimb, starea de împăcare cu tine şi cu viaţa ta e ceva durabil. Care-ţi dă atât de necesara linişte interioară.

„Nu vreau ca viitorul să mă împiedice să trăiesc prezentul”

– Planurile de viitor sunt, și ele, mai blânde?

Andreea și Efi, cei mai buni prieteni

– Sunt importante, dar nu la fel de imperioase cum erau până acum. Adică nu vreau ca viitorul să mă împiedice să trăiesc prezentul. Însă da, am multe proiecte în plan.

– Ai de gând să mai scrii şi cărți? Azi a devenit o adevărată modă ca toată lumea să dea sfaturi de viață și de comportament. De fapt, pe tine ce te-a îndemnat s-o iei pe drumul ăsta?

– În niciun caz dorinţa de a mă alinia acestei mode! (râde) În urmă cu foarte mulţi ani, când lucram în tele­viziune, cineva a venit la mine şi mi-a zis: „Hai să scrii o carte!” Şi-am spus: „O carte despre ce?” „Păi, aşa, despre tine!” Răspunsul meu a fost: „Nu am ce carte să scriu, fiindcă nu am ce să le spun oamenilor, adică lucruri care să-i ajute. Eu, când am să scriu o carte, o s-o scriu ca să-i ajut pe oameni să-şi îmbunătăţească viaţa.” Au trecut vreo cincisprezece ani de la discuţia asta până când am scris prima carte! Aşadar, orice proiect al meu, fie că e vorba de o carte, de un curs sau de orice alt­ceva, are ca scop să le fiu de folos oamenilor. Tot ceea ce vreau este să le ofer celor care mă urmă­resc, informaţii despre lucrurile care pe mine m-au ajutat să-mi îm­bunătăţesc viaţa şi să fiu împăcată cu mine. Iar ceea ce mă motivează este re­acţia oa­menilor: sunt atât de im­presionante mesajele care mi se trimit şi prin care fel de fel de persoane mă întreabă ce să facă într-o situaţie sau alta. Aceste persoane simt în mine un sprijin, au încredere să se deschidă faţă de mine şi au încredere că eu le voi înţelege. Pentru că majoritatea oamenilor nu-şi doresc decât să fie ascultați, înţeleși, acceptați așa cum sunt și să primească un sfat. Din păcate, trăim într-o societate care ne vrea pe toţi veşnic fericiţi şi perfecți, or, asta pune o presiune psihologică uriaşă pe noi.

Astă vară, la munte, într-o ie autentică

Omul ajunge să simtă că nu mai are voie să fie trist, să fie furios, să fie altfel decât perfect, şi la exterior, şi la interior, iar această invalidare a stă­rilor inte­rioare şi a aspectului fizic diferit faţă de „normă”, duce la anxietate şi la depresie. Uită-te pe reţelele de socializare! Dacă ai judeca viaţa oamenilor după cum e ea pre­zentată acolo, ai crede că toată lumea tră­ieşte în roz şi arată perfect! Sau uită-te la pro­gramele de editare foto! Au nişte funcţii care pe mine, când le-am descoperit, m-au şocat: nu doar că te fac să arăţi impecabil, cu un ten de porţelan, fără niciun rid, fără urmă de grăsime pe corp, fără celulită sau ver­geturi, dar pot chiar să-ţi schimbe „sta­rea”, adică îţi pun un zâmbet pe buze sau chiar simulează hohotul de râs! Deci tu te fotografiezi într-un moment când eşti într-o stare atât de groaznică, de-ţi vine să mori, dar cu un astfel de program poţi să arăţi ca şi când ai fi cea mai fericită de pe pământ! Iar aceste falsuri monumentale sunt propagate pe scară largă, pe internet, creând o presiune psiholo­gică tot mai mare. Iar să te pierzi prin filtre, şi la propriu, şi metaforic, e foarte uşor! Îţi trebuie foarte multă tărie şi încredere în tine ca să fii altfel decât toată lumea, așa cum te-a făcut Dumnezeu.

– Andreea, te știu ca pe o mare amatoare de că­lătorii. Pandemia dă sem­ne de relaxare. Ce ai în plan?

Ce bine e acasă!

– Am călătorit şi în pandemie, atât în străină­tate, cât şi în România, dar am avut grijă să merg în locuri unde să nu fie multă lume. Cel mai mare risc mi l-am asumat în ianuarie, când am fost în Mal­dive: drumul a fost mai lung, au fost mai multe ore de stat prin avion etc. Dar eram foarte obosită şi aveam nevoie de gura asta de aer, aveam nevoie să merg undeva la soare şi la linişte. În rest, m-am adaptat situaţiilor: să caut locuri unde să nu interac­ţionez prea mult cu oamenii, deși asta este contrar felului meu de a fi. Eu sunt sociabilă, caut mereu contactul cu lumea, mai ales în locurile noi pe unde ajung. Ai atât de multe de descoperit stând, pur și simplu, de vorbă cu persoane din culturi dife­rite… În vara asta, lucrurile par să se în­toarcă, cât de cât, la normal. Probabil că o să ajung prin Grecia şi… nu mai ştiu pe unde. Încă n-am nimic stabilit clar, dar sigur am de gând să profit de vacanţă, ca să pot să-mi reîncarc bateriile. Așa cum spuneam.

– În concluzie, priveşti spre viitor cu spe­ranță, Andreea?

– Și cu curiozitate! Sunt curioasă ce va mai urma în viaţa mea, în vieţile noastre, ale tutu­ror. Și cu în­cre­dere!

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian