Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cazuri de extremă urgență

„Nu voi putea trăi fără soțul meu. Este un om minunat”

Foto: Shutterstock

Numele meu este Niculcea Elena, sunt din Pitești și am 34 de ani. Îndrăznesc să vă scriu aceas­tă scrisoare, deoarece soțul meu, Niculcea Cosmin Ionuț, este într-o situație de sănătate foarte gravă și trebuie operat cât mai urgent po­sibil. Cea mai mare dorință a mea este să îl pot ajuta. Brusc, înainte de Paști, a început să vadă foarte încețoșat. După mai multe investigații, s-a descoperit că angiomul cavernos fronto-tem­poro-parietal stâng, de care suferă de la 8 ani, a recidivat și trebuie operat printr-o procedură nu­mită embolizare, mai puțin invazivă decât ope­rația clasică. Această tumoră îi apasă pe nervul optic și trebuie să ne grăbim. Doi neurochirurgi de renume au propus aceeași soluție. Din infor­mațiile neoficiale, știm că embolizarea ajunge la 10.000-15.000 de euro. Înainte de operație, tre­buie făcută o angiografie cerebrală prin cate­ter, adică o analiză prin care se vede până unde se poate interveni la tumoră, fără să i se afecteze viața. Costul analizei ar fi de aproximativ 1000 de euro. Angiomul este o aglomerare gigantă de vase de sânge, care la operația clasică riscă să sân­­gereze prea tare, cu risc mortal. Acest an­giom cavernos i-a apărut deoarece o învățătoare nemiloasă și crudă l-a bătut, la școală, cu rigla de lemn pe cap. A fost operat clasic, pe creier, de trei ori, în 1994 și 1995. A patra operație nu mai este permisă, doar embolizarea prin care i-ar putea reveni vederea pierdută și să nu îi mai crească această tumoră gigant.

Avem acte medicale doveditoare și un cont pe numele lui Cosmin, unde pot depune banii cei care vor să îl ajute.

Conturi deschise pe numele Niculcea Cosmin Ionuț, RO04BTRL00301201E03516XX Banca Tran­silvania și RO41RNCB0628157011000001 BCR.

Le mulțumesc din suflet celor ce ne vor ajuta. Eu nu voi putea trăi fără soțul meu. Este un om minunat. Vă mulțumesc.

ELENA NICULCEA – Pitești, tel. 0761/36.53.68, e-mail: [email protected]

„Visul meu este să am o meserie sigură în viață”

Eu, Raluca Nicoleta, sunt în clasa a IX-a, la Liceul Tehnologic UCE­COM „Spiru Haret”, cu o medie semestrială de 9,70 (v-am anexat si­tuația școlară). Vă adresez această scrisoare pentru că îmi doresc foarte mult să fac un curs de coafor, frizer, manichiură și pedichiură, care este contra-cost. Îmi pla­ce mult aceas­tă meserie, care îmi asigură și un viitor. Am nevoie să strâng o sumă de bănuți, ca să mă pot înscrie la acest curs. La final, se acordă diplomă cu re­cu­noaș­te­re europeană, emisă de Ministerul Mun­cii. După terminarea cursului, mi-aș dori să mă angajez într-un salon de înfrumusețare. Acasă, eu am o situație mai grea. Tatăl meu a decedat în 2008, și mama ne crește singură, fără prea mari posibilități. Nu avem bunici și nici alte rude la care să cerem ajutor. Noi suntem de undeva de la țară (comuna Brebu, Prahova), acolo am crescut. Ne-am mutat la Ploiești, ca să mergem la un liceu bun și să învățăm o meserie. Sora mea, Miruna, este tot în clasa a IX-a, și are și ea re­zultate foarte bune la învățătură. Stăm cu chirie, iar mama, datorită unor probleme de să­nătate, nu are un loc de muncă. Avea în îngrijire un domn în vârstă, dar din cauza Covid 19 a de­cedat. În momentul de față, ne descurcăm foarte greu.

Dragă doamnă Sânziana Pop și dragi cititori, vă rog să mă ajutați să-mi îndeplinesc acest vis de a avea o meserie sigură în viață.

Vă mulțumesc din suflet!

STRĂTILĂ RALUCA-NICOLETA – Str. Șoseaua Nordului nr. 7, bl. 12, sc. A, et. 3, ap. 14, Ploiești, jud. Prahova, cod 100084, tel. 0735/57.91.73

„Am nevoie urgent de o nouă operație”

Mă numesc Șuiu Constanța și sunt din lo­calitatea Vulturești, județul Vaslui. Vă scriu pen­tru că am probleme grave de sănătate pe care nu le pot rezolva singură: operații recente, insu­ficiență mitrală, HTA cu risc înalt, ostiocondrite nodulare, probleme grave la coloană, marker tumoral CEA crescut. Din păcate, sunt singură, fără familie, iar părinții îmi sunt decedați. Am un venit lunar de 375 lei, aju­tor de handicap. Având în vedere evaluările me­dicale, mai am ne­voie urgent de o operație. Fac apel la dvs., ca să mă ajutați să îmi salvez viața.

Am cont deschis la Banca BCR:

RO41RNCB0262053235940005!

Vă mulțumesc tuturor! Doam­ne ajută!

ȘUIU CONSTANȚA – loc. Vulturești, jud. Vaslui, cod 737615, tel. 0757/87.55.22

„De cinci ani, visăm să avem o biserică”

Hristos a Înviat!

În vara anului 2013, în ora­șul Piatra Neamț s-a înființat o nouă parohie, cu hramul „Aco­pe­ră­mântul Maicii Domnului”, ce cuprinde o parte din cartierul Precista. Primăria ne-a oferit un teren pentru a construi o mică biserică, dar au apărut diferite ispite: tulburare din par­­­tea unor cetățeni de alte con­­­­fesiuni religioase, solici­ta­rea unui acord notarial al tu­tu­ror vecinilor (100%), studiu de impact asupra sănătății, stu­diu de însorire, PUZ și multe, mul­te altele, pe care am chel­tuit o grămadă de bani. După cinci ani, în care am avut parte de procese, scan­dal mediatic etc., Pri­mă­ria ne-a retras dreptul de a mai folosi acel teren, spunând că a fost o gre­șeală, de­oa­rece o parte din el trebuie re­tro­cedat foștilor pro­prie­tari. A­cum, acea parte a de­ve­nit drum de acces pentru noul magazin „Kauf­land”. Și astfel, parohia s-a desființat… După apro­ximativ un an și ju­mătate, o familie din parohia noas­tră ne-a propus spre vân­zare o clădire nouă, de 60 mp, în care să slujim, și un te­ren de 400 mp, pe care să ri­di­căm o bisericuță, pen­tru ca­re trebuie să plătim până la sfâr­șitul anului 2022 suma de 90.000 de euro. Ne-am rugat Maicii Domnului și am simțit harul ei, prin care ne-a dat pu­tere să o luăm de la capăt. A­cum slujim în acea clădire și strân­gem bănuții pentru a cum­păra cele două proprietăți. De poate cineva să ne ajute și pe noi cu o sumă cât de mică, le mulțumim și îi vom pomeni în rugăciunile noastre. Maica Dom­nului să vă acopere cu Sfântul ei Acoperământ!

Avem și un cont deschis la Banca Transilvania pe numele Parohia Acoperământul Mai­cii Domnului-Precista 3, Pia­tra Neamț, RO78BTRLRON CRT0586613901.

Preot paroh, PAUL SORIN VIERU

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian